Mirela Vaida

V-am pupat...❤️🥂

Hai că poate n-aveam destulă treabă...😄😅 Ne-am pricopsit cu 3 pui de pisică... Au vreo 3 săptămâni de viață, abia înțărcați, și trebuie deparazitați, vaccinati, iubiți, îngrijiți.. Ei dau frumos în poză dar nu știți ce scandal fac..😁 Acum tre' să vedem unde-i adăpostim, că afară îi pierdem, in casă nu e loc!!!🫣 Si, oricum, nu tot eu curăț după ei? Ideea e că pe unul l-am pierdut pe sub canapeaua de pe terasă și acum stăm toți pe burtă, cu cozile de la mături în mână, să-l scoatem... Tot ce-mi lipsea, vreți să vă mint?🫣 Norocul lor că-s prea simpatici... 🥰

Am ajuns acasă după o săptămână plină, agitată și grea.

Afară plouă. Am deschis geamul s-o aud. Genul acela de ploaie care nu știe dacă să te întristeze sau să te liniștească. Stau în pat, cu o carte bună în mână și un pahar bun de vin alături. În sfârșit, câteva minute doar pentru mine. Sau cel puțin așa credeam.

După câteva pagini, a apărut Ciuci.

N-a spus nimic. N-a cerut nimic. S-a urcat pe pat și și-a găsit locul exact unde îl găsea și când era bebeluș: pe picioarele mele. Ca și cm timpul n-a trecut.

L-am mângâiat pe păr, pe frunte, pe năsuc, pe ochișorii deja grei de somn. Și, încet-încet, a adormit.

Acum nu mai mișc nimic.

Cartea a rămas deschisă la aceeași pagină. Vinul s-a încălzit puțin în pahar. Ploaia continuă să bată în geam. Iar eu stau nemișcată, de teamă să nu stric vraja.

Peste câțiva ani, probabil că nu va mai adormi așa. Nu va mai veni să-și caute locul pe picioarele mele și nici nu va mai avea nevoie să-l adorm cu o mângâiere. Și tocmai de aceea încerc să țin clipa asta.

Eu, ploaia, o carte bună, un pahar de vin și un băiețel care încă mai crede că cel mai sigur loc din lume este lângă mama..

Ce sentiment de cuib…

❤️

Sunt multe momente grele în viață, dar pentru mine unul dintre cele mai grele din aventura Asia Express a fost că nu am fost acasă atunci când Tudor, băiețelul meu cel mic, a împlinit 7 ani.

Am fost departe exact într-o zi pe care, de șapte ani încoace, o trăiesc cu emoție, cu îmbrățișări și fericire! Și cred că atunci am simțit cel mai tare dorul de casă...

Când m-am întors, primul meu gând a fost să îi fac petrecerea pe care o merita. Așa cm îi place lui: cu mulți copii, baloane, râsete, fotbal, gălăgie și multă bucurie. 🎉

Și, printre toate zâmbetele, m-a lovit un gând care mă emoționează și acum: s-au dus primii 7 ani. Cei mai importanți ani. Anii în care am învățat să fim împreună, să creștem împreună, să ne iubim necondiționat. Nu știu când au trecut, dar au fost minunați și mi-aș dori, uneori, să pot opri timpul în loc.

Micul fotbalist al casei crește văzând cu ochii, iar eu încerc să păstrez în suflet fiecare etapă, fiecare îmbrățișare și fiecare “mami” spus cu drag.

Le mulțumesc tuturor copiilor și părinților care au fost alături de noi, pentru prezență, pentru cadouri și pentru energia frumoasă. Le mulțumesc copiilor mei, care m-au susținut mereu în toate proiectele și nebuniile mele, chiar și atunci când asta a însemnat să lipsesc de lângă ei.

Mulțumesc prietenilor mei Georgiana și Ionuț de la pentru decorul spectaculos cu tematică fotbalistică, creat cu atâta imaginație și suflet. ❤️ Mulțumesc lui Nicu și echipei de la pentru pizza și cateringul delicios, mereu calde și gustoase 🙏🤗. Iar pentru brioșe, dulciuri și tortul impresionant, mulțumesc .cakes , care reușește să mă surprindă și să mă impresioneze de fiecare dată‼️🎂

A mai trecut o aniversare. Cu aceeași bucurie, dar și cu puțină nostalgie. Pentru că, odată cu fiecare lumânare stinsă, copiii cresc, iar noi învățăm să prețuim și mai mult timpul petrecut împreună.

La mulți ani, Ciuci! ❤️⚽️

family