Avalon Management

La mulți ani, tuturor copiilor!

La mulți ani, copii!
Astăzi este despre voi și poate despre copilul din fiecare dintre noi.
Este despre râs, despre întrebări fără sfârșit, despre energia cu care putem descoperi lumea și despre curajul de a încerca lucruri noi.

Mulți oameni mari cred că succesul înseamnă să ajungi undeva: să câștigi un concurs, să iei o notă mare, să intri într-o echipă sau să îți îndeplinești un vis.
Viața ne învață ceva interesant, nu este suficient să ajungi important este să continui:
- să citești și după ce ai luat nota bună.
- să te antrenezi și după ce ai câștigat.
- să fii prietenos și după ce ți-ai făcut prieteni.
- să înveți și după ce ai aflat răspunsul.
Fiecare zi este o nouă ocazie să devii puțin mai bun decât ai fost ieri, fără să fii cel mai bun dintre toți iar dacă ajungi așa, continuă să fii.
Este important să fii mai curios, mai încrezător și mai perseverent decât ai fost ieri.

De Ziua Copilului vă doresc să vă păstrați permanent dorința de a descoperi, de a întreba și de a visa.
Adevărații campioni sunt cei care ajung în top și continuă să crească.

La mulți ani tuturor copiilor!

Ne putem înțelege?

Am început să folosim tot mai des expresia „bula mea”.
O spunem aproape natural, ca și cm ar fi normal să trăim în grupuri mici, relativ închise, conectate doar prin câteva interese, emoții sau convingeri comune.
Și poate că asta se întâmplă deja.
Vedem în jur tot mai multe subiecte în care pare tot mai greu „să ne înțelegem” sau să fim de acord de acord (altfel decât de complezență), să mai construim un spațiu comun de conversație.

Politica pare să fi depășit zona diferențelor ideologice și să fi intrat într-o logică a incompatibilităților totale.
Diferențele religioase și culturale nu mai produc doar tensiuni, ci uneori conflicte sângeroase.
Despărțirile – personale, profesionale sau sociale – devin tot mai zgomotoase și mai definitive.
Iar multe dintre tentativele de „reglementare” par să semene mai degrabă cu izolarea, separarea sau limitarea contactului dintre oameni.

Paradoxal, suntem mai conectați tehnologic decât oricând și totuși tot mai fragmentați uman.

Și atunci mă întreb și vă întreb:

Care mai sunt legăturile profunde care ne pot ține împreună?
Ce mai poate crea colaborare reală între oameni care gândesc radical diferit?
Mai există un spațiu în care putem coexista fără să ne anulăm reciproc?
Putem construi ceva împreună fără să fim obligați să devenim identici?

Poate că viitorul nu va depinde doar de tehnologie, economie sau politică.
Poate că va depinde și de capacitatea noastră de a suporta diferența.
De a rămâne în dialog chiar și atunci când acordul pare imposibil.

Ne putem înțelege?

Vom deveni doar o colecție de triburi foarte eficiente în interior și complet incapabile să mai comunice între ele?

Sunt curios cm vedeți voi lucrurile.
Ce credeți că ne mai poate conecta autentic, dincolo de interese, algoritmi și apartenențe?

Transparență vs. zgomot
Transparența este unul dintre cele mai invocate concepte în organizațiiși, paradoxal, unul dintre cele mai prost înțelese. Transparența reală înseamnă ca informația relevantă să fie: disponibilă, la timp, completă și să ajungă la oamenii care o pot folosi pentru progres și performanță
În acest caz, transparența devine un instrument puternic de aliniere și decizie.
Există și o formă falsă transparență.
Un flux aleator de informații trimis către toată lumea, fără context, fără prioritizare și fără claritate nu este transparență, este zgomot. Mai mult decât atât: consumă timp, creează confuzie, diluează responsabilitatea și deschide ușa manipulării prin selecția sau supraîncărcarea informației
Vreau să fiu clar, accesul la informație este important. Poate fi chiar un drept. Dar accesul este diferit de transparența.
Transparența cere intenție, structură și responsabilitate.
Propun un test simplu:
Cât de utilă este o informație care nu produce o decizie sau o acțiune, o schimbare?
Pentru tine:
– Ce informații folosești cu adevărat din tot ce primești?
– Cum ceri informațiile de care ai nevoie?
– Ce filtre folosești pentru a elimina zgomotul?

Fake leadership (vezi art. și e pagina de LinkedIn)

Există un tip de leadership care, la prima vedere, inspiră: „Sunt deschis”, „Deleg”, „Încurajez inițiativa” ”este momentul tinerilor”. Sună bine. Dă bine. Dar, în practică, ascunde adesea un gol periculos.

Fake leadership-ul este o mascaradă, o punere în scenă studiată, este despre evitare. Pare că oferă autonomie dar este despre abandonare despre incompetență și impostură. Liderul „delegativ” dispare din ecuație exact când e nevoie de claritate, direcție și asumare. Deciziile devin vagi, responsabilitatea difuză, iar rezultatele… explicate.

În spatele acestui stil stă, de multe ori, o combinație de incompetență și frică: frica de a decide, de a greși, de a fi expus. În loc să construiască performanță, se construiește imagine, titlurile asumate sunt de multe ori o demascare. Multă energie merge în „a părea” lider, foarte puțină în „a fi”.

Semnele sunt ușor de recunoscut:

– mult discurs despre autonomie, puțin sprijin real
– obiective neclare, dar așteptări mari
– lipsă de implicare în momente critice
– succesul e colectiv, eșecul e al altora
- se implică ”activ” în proiecte de imagine personală
- este melodramatic în cadru larg și profită de orice ocazie pentru asta

Paradoxal, acest lider ajunge să se mândrească cu cât de puțin intervine. Ca și cm absența ar fi o virtute.

Dacă ar fi doar o manifestare individuală treacă meargă, însă el se manifestă din poziție de forță, erodează încrederea, consumă potențial și creează organizații în care oamenii învață rapid că inițiativa nu este susținută, ci exploatată în scopuri personale sau oneroase

Un lider autentic cunoaște bine de rolul său de accelerator al performanței echipei și de stimulare a creșterii individuale. Îl asumă. Pentru că adevărata delegare nu înseamnă să lași lucrurile să se întâmple, ci să creezi contextul în care ele pot reuși.

Tu, ce faci în prezența acestui personaj?

IMPROVIZAȚIE

Improvizația este arta de a-ți pregăti reacțiile pentru situații neprevăzute, inedite, necunoscute.

Trăim într-un ritm în care viteza evenimentelor depășește vechile modele de adaptare. Situațiile noi apar rapid, iar organizațiile sunt chemate să își coordoneze la fel de rapid structura, rolurile și oamenii.

În acest context, improvizația devine o competență managerială:
atenție, prezență, ascultare și capacitatea de a construi răspunsuri în timp real.

Ca într-un joc de jazz, fiecare intervenție schimbă direcția melodiei, iar valoarea vine din modul în care continui tema, împreună cu ceilalți.

Uneori seamănă cu o gară aglomerată dimineața.Trenurile sosesc și pleacă fără să aștepte prea mult.Cei care urcă la timp își continuă călătoria.Cei care întârzie descoperă că următoarea destinație începe din altă gară.

Întrebare pentru noi?
Cât de pregătit sunt să improvizezatunci când planul se schimbă?

”Șefii” cosmetizează organizațională
Dacă ești printre ei și nu faci ceva să produci (restaurezi) o cultură bazată pe încredere și colaborare autentică poate vrei să știi că ceilalți nu sunt creduli ci s-ar putea afla în una din situațiile de mai jos.
a) Nevoia de siguranță psihologică
b) Dependența de sistem
c) Conformism social
d) Disonantă cognitivă
e) Cultura obedienței / paternalismului
f) Oboseala morală
Las aici și câteva mostre de cosmetizări organizaționale ale realității care crezi că-ți merg atât de bine:
„Trecem printr-o perioadă mai grea acum, dar va fi bine.”
„Suntem o mare familie aici.”
„Ne dorim oameni implicați și proactivi.”
„Feedback-ul tău este important pentru noi.”
„Lucrăm la o nouă strategie.”
„Promovăm meritocrația.”
„Suntem în proces de transformare.”
„Nu sunt bani acum, dar apreciem efortul tău.”
„Avem o cultură deschisă și transparentă.”
„Vom analiza propunerea ta.”
Te recunoști, în oricare din ele?