Programul Aici Acolo

Salata de vinete clasică (fără maioneză) este tocmai potrivită pentru zilele acestea de post. Există și o variantă greco-turcească (că tot au căzut ei la un fel de pace), dar e un (alt)fel de piure, frecat cu ... nuci măcinate și cu brânză. L-am gustat, ce să zic, e bun. Numai că eu, ca bun român și nepot nostalgic de țăran, sunt conservator, mai ales la mâncare, nu prea îmi plac experiențele înnoitoare acolo unde trecutul și arhetipul național sunt un tot perfect (subiectiv!).

Ingrediente: 1 kg vinete (coapte, bine colorate, tari, lungi), 1 pahar untdelemn, 1 ceapă roșie mare, 2 roșii coapte, sare, piper, după voie și sănătate, 1 lingură oțet de mere.

Așa o făcea mama: Se pun vinetele la fript pe foc viu, pe toate părțile, până se-nmoaie. Se curăță imediat de cojile arse, se sărează și se pun la scurs pe un fund înclinat, cel puțin un ceas. Se toacă mărunt ceapa, spală iute într-un șuvoi de apă rece (să-i iasă amăreala oxidată), se scurge bine de tot. Se amestecă ceapa cu oțetul. Se toacă vinetele pastă, apoi pasta se freacă cu ulei, puțin câte puțin, până se-ntărește și se face spumoasă. Se adaugă sosul de ceapă cu oțet (piper dacă mai e cazul). Se ornează cu felii de roșii.

Șocant de gustoasă, salata de vinete e aperitivul aproape zilnic al unui anotimp românesc inexistent: vara-toamna. Adusă în Europa de arabi, vânăta este la noi una din cele mai importante legume ale sfârșitului verii și o vedetă omniprezentă a „borcaniadei” de toamnă: vinete tocate la congelator, vinete sărate la borcan, salată de vinete și zacuscă, vinete împănate în suc de roșii, în ulei etc.

Dacă ar măsura cineva (cum o și fac unii din când în când, de te crucești ce-a putut să le mai dea prin minte) lungimea vinetelor puse cap la coadă, care se gătesc din august pâna-n noiembrie-n România, ar fi zguduit de dimensiunile interstelare rezultate. Dacă ar trasnforma cineva în energie electrică mișcarea lingurilor de lemn din castroanele de salată de vinete, noi n-am mai importa petrol.

Rețeta este extrasă din volumul „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”. Ediție răscroită de Radu Anton Roman (Paideia, 2006)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Aurel Bauch | La târg, Reghin, Mureș, 1945-1947 (BA-565)
---> https://bit.ly/31Fg14B

https://www.facebook.com/share/192hrWLse6/?mibextid=wwXIfr

Taquile – Insula unde bărbații trebuie să tricoteze pentru a se căsători!

Pe insula Taquile, aflată în mijlocul Lacului Titicaca din Peru, tradițiile străvechi s-au păstrat aproape neschimbate de-a lungul secolelor. Locuitorii acestei insule, descendenți ai poporului Quechua, trăiesc după reguli unice, iar unul dintre cele mai fascinante aspecte ale culturii lor este codul vestimentar strict și plin de simbolism.

Ceea ce face insula Taquile cu adevărat specială este faptul că toți bărbații trebuie să învețe să tricoteze de la o vârstă foarte fragedă. Îndemânarea lor în această artă nu este doar o abilitate practică, ci și un criteriu esențial pentru căsătorie. Spre deosebire de multe alte culturi unde femeile sunt cele care se ocupă cu tricotatul, în Taquile acest meșteșug este exclusiv masculin, în timp ce femeile sunt responsabile de țesut, inversând astfel rolurile tradiționale de gen.

1. Tricotatul – Mai mult decât un simplu meșteșug

Pentru băieții din Taquile, tricotatul nu este doar o activitate casnică, ci un ritual de maturizare.

🧶 Băieții încep să învețe să tricoteze de la vârsta de 6-7 ani, fiind instruiți de tații și bunicii lor.
🎩 Fiecare bărbat trebuie să-și confecționeze propriul fes, numit „chullo”, un element vestimentar extrem de important, care indică statutul său social și relațional.
💍 Pentru a se putea căsători, un tânăr trebuie să dovedească măiestrie în tricotat. Cel mai important test este acela în care viitorul socru varsă apă într-un fes tricotat de pretendent. Dacă materialul este suficient de dens încât să rețină apa, bărbatul este considerat demn de a se căsători.

În acest fel, calitatea tricotatului nu este doar o demonstrație de pricepere, ci și un simbol al responsabilității și al hărniciei, trăsături esențiale pentru un viitor cap de familie.

2. Codul vestimentar care spune o poveste

În Taquile, îmbrăcămintea nu este doar un element decorativ, ci un sistem de comunicare nonverbală, unde fiecare piesă vestimentară transmite informații despre statutul social, vârsta sau starea civilă a purtătorului.

👒 Fesurile bărbaților (chullo) indică statutul marital:
✔️ Fesul complet roșu este purtat de bărbații căsătoriți.
✔️ Fesul alb cu vârf roșu este purtat de tinerii necăsătoriți, semnalând că sunt în căutarea unei soții.
✔️ Fesul multicolor cu panglici lungi este purtat de liderii comunității, demonstrând autoritatea lor.

👗 Vestimentația femeilor reflectă, de asemenea, statutul lor:
✔️ Fustele viu colorate și brodate manual sunt specifice femeilor măritate.
✔️ Curelele țesute manual de femei pentru soții lor au o încărcătură simbolică deosebită: sunt realizate din părul propriu al femeii, semnificând devotament și protecție.

3. O societate bazată pe muncă colectivă și egalitate

Pe lângă unicitatea rolurilor de gen, comunitatea din Taquile funcționează pe baza unor principii de colaborare și solidaritate.

🏡 Insula nu are poliție sau autorități impuse din exterior, iar toate deciziile importante sunt luate de către liderii aleși din rândul localnicilor.
💰 Nu există un sistem monetar tradițional, economia bazându-se pe troc și pe distribuția echitabilă a resurselor.
🌱 Respectul pentru natură este esențial, iar agricultura și pescuitul sunt practicate în mod sustenabil, menținând un echilibru armonios cu mediul înconjurător.

4. Taquile – O insulă unde timpul pare să fi stat în loc

Deși se află în mijlocul uneia dintre cele mai populare rute turistice din Peru, insula Taquile a reușit să-și păstreze autenticitatea, refuzând influențele modernizării rapide.

⛵ Nu există mașini sau drumuri pavate, iar stilul de viață al locuitorilor este aproape identic cu cel de acum sute de ani.
🧣 Hainele tricotate manual de bărbați sunt considerate unele dintre cele mai fine țesături din lume, fiind recunoscute și protejate de UNESCO.
📖 Tradițiile sunt transmise oral, iar fiecare familie are datoria de a-și învăța copiii regulile nescrise ale comunității.

Concluzie – O tradiție rară într-o lume modernă

Insula Taquile este un exemplu rar de societate în care tradițiile rămân intacte, iar normele culturale sunt păstrate cu mândrie de fiecare generație. În timp ce în restul lumii meșteșugurile manuale dispar treptat, aici tricotatul este încă un criteriu fundamental pentru maturitate și succes în viață.

Tinerii din Taquile știu că pentru a fi considerați adevărați bărbați, trebuie să își perfecționeze abilitatea de a tricota, demonstrând astfel că sunt capabili să își întrețină viitoarea familie. Așadar, pe această insulă izolată din Lacul Titicaca, un simplu fes tricotat manual poate decide destinul unui om.