RADIO GUERRILLA

RADIO GUERRILLA

Share

Ne place libertatea si nu libertinajul de consum. Punem cap acolo unde altii vad doar capatul.

04/06/2026

Dacă n-ați fost marți în direct cu noi, emisiunea completă vă așteaptă acum pe site-ul nostru. Invitata Carlei, la , a fost Ilinca Prisăcariu - regizoare, producătoare culturală și coordonatoarea Bucharest Pride, după ce timp de doi ani a semnat direcția artistică a festivalului. 🌈
Au povestit despre evoluția marșului Pride în România, ajuns deja la ediția 21, și despre programul de anul acesta gândit ca o ediție-manifest, la împlinirea a 30 de ani de Asociația Accept. Fetele au abordat și tema parteneriatului civil și a legalizării căsătoriilor, pornind de la o realitate simplă: oamenii din comunitate plătesc taxe la fel ca oricare alt cetățean, așa că e firesc să aibă aceleași drepturi, concluzia fiind că protecția legală a cuplurilor ține de demnitate, nu de un privilegiu.
Dincolo de rolul ei public, Ilinca ne-a povestit despre propriul parcurs, cm se resimte izolarea în provincie pentru mulți tineri și despre cât de mult a contat sprijinul unor părinți deschiși, care i-au fost alături în orice moment.

🎧 Vă invităm să ascultați o conversație necesară, caldă și sinceră pe guerrilaradio.ro

04/06/2026

Guerrilla Showcase cu trupa OUROBOROS, chiar acum în Avanpost Radio Guerrilla.

04/06/2026

Fir-ar, nici weekendul asta nu avem nicio sansa la plictiseala, si mai ales in Bucuresti. Se intampla multe, si se intampla de azi pana duminica, iar Bogdan te trimite la ele, la toate daca se poate si daca poti, sau mai bine zis iti recomanda, sa nu zici ca iti ordona, desi el e dictatorul timpului liber, asa ca… Arunca un ochi, ciuleste o ureche, vezi si tu 🤓

Photos from RADIO GUERRILLA's post 03/06/2026

Dacă n-ați fost pe recepție ieri, emisiunea completă vă așteaptă acum pe site-ul nostru. Invitata Carlei, la , a fost Ilinca Prisăcariu - regizoare, producătoare culturală și coordonatoarea Bucharest Pride, după ce timp de doi ani a semnat direcția artistică a festivalului. 🌈
Au povestit despre evoluția marșului Pride în România, ajuns deja la ediția 21, și despre programul de anul acesta gândit ca o ediție-manifest, la împlinirea a 30 de ani de Asociația Accept. Fetele au abordat și tema parteneriatului civil și a legalizării căsătoriilor, pornind de la o realitate simplă: oamenii din comunitate plătesc taxe la fel ca oricare alt cetățean, așa că e firesc să aibă aceleași drepturi, concluzia fiind că protecția legală a cuplurilor ține de demnitate, nu de un privilegiu.
Dincolo de rolul ei public, Ilinca ne-a povestit despre propriul parcurs, cm se resimte izolarea în provincie pentru mulți tineri și despre cât de mult a contat sprijinul unor părinți deschiși, care i-au fost alături în orice moment.

🎧 Vă invităm să ascultați o conversație necesară, caldă și sinceră pe guerrilaradio.ro

03/06/2026

Se spune că atunci când nu mai poți, mai poți puțin … dar cu mindsetul potrivit, ne-a spus -invitatul de astăzi din Guerrilla de Dimineață.

03/06/2026

Ei au fost .encoreofficial , regii scenei din România din această săptămână. I-ai ascultat, iar acum ascultă ursul din tine, intră și votează-i pe guerrillaradio.ro până săptămâna viitoare și îi poți ajuta să ajungă mai aproape de marele premiu: înregistrarea, masterizarea și comercializarea primului lor album de studio, marca Electrecord.
, regele berii în România. Asculta ursul din tine.

03/06/2026

L'ENCOREE chiar acum la , direct din Mansarda Radio Guerrilla.
Votează-i până săptămâna viitoare pe site-ul Radio Guerrilla si poți să-i aduci mai aproape de marele premiu: înregistrarea, masterizarea si producția albumului sub formă a 300 de viniluri de către Electrecord.
URSUS. Ascultă ursul din tine și nesemnații L'ENCORE, chiar acum.

03/06/2026

L'Encore au ascultat ursul din ei și au ceva de spus, dar mai ales... de cântat. Așa că se pregătesc de primul cel mai mare concert din viața lor, astăzi, în fața audienței Radio Guerrilla, la by . Ascultăi începând cu ora 16:00 și, de-ți plac, intră pe guerrillaradio.ro și votează-i până săptămâna viitoare pentru o șansă la înregistrarea, masterizarea și comercializarea primului ei album de studio, marca Electrecord.
URSUS. Ascultă ursul din tine... și Nesemnații L'Encore, azi, în Avanpost Radio Guerrilla cu Bogdan Șerban.

03/06/2026

Sorin Chineață, alergător de anduranță, fotograf dar și inginer IT, vine să ne povestească în Guerrilla de Dimineață cu Sorin, Gilda și Nic despre cm și-a construit o identitate în online în jurul aventurii și al depășirilor limitelor personale.

02/06/2026

Mâine, , alergător de anduranță, fotograf dar și inginer IT, vine să ne povestească în Guerrilla de Dimineață cu Dobro, Gilda și Nic despre cm și-a construit o identitate în online în jurul aventurii și al depășirilor limitelor personale. După ora 09, da?

Want your business to be the top-listed Media Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Radio Guerrilla, Strada G-ral Dimitrie Salmen, Nr. 20, Ap. 7, Sector 2
Bucharest
021371