Fundația Progress

Fundația Progress

Share

Programele CODE Kids și Fete Neînfricate schimbă viitorul copiilor din mediul rural. Transformăm bibliotecile din țară în HUB-uri comunitare.

19/06/2026

Swimathon București ne-a adus împreună în jurul unei misiuni simple: să oferim mai multor fete sprijinul de care au nevoie pentru a-și construi propriul drum. Am avut emoții, am făcut galerie și, împreună, am depășit obiectivul de fundraising pe care ni l-am propus pentru proiectul Rețeaua Fetelor Neînfricate. 💙

Acesta este un mic rezumat al unei zile care ne-a amintit cât de multe se pot întâmpla atunci când oamenii aleg să facă bine împreună. Mulțumim tuturor celor care au înotat, au donat, și au fost alături de noi. Aceste valuri de bine ajung mai departe decât ne imaginăm. 🌊✨

👉Astăzi este ultima zi în care mai poți dona pentru fundraiserii care încă nu și-au atins obiectivul personal: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------

Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

Photos from Fundația Progress's post 18/06/2026

💙 Ce zi plină de energie, emoție și oameni care au ales să facă bine!

Sâmbătă, la Swimathon, Alex Constantinescu, Catana Carlos, Bogdan-Gheorghe Cotei, Dragoș Ghile, Filip Stroe (powered by Irina Stroe & Bucharest Sport Club), Ana Maria Podaru și Georgiana Istrătescu, din echipa Roar & Splash ING au intrat în bazin pentru a susține Rețeaua Fetelor Neînfricate. Dar această reușită nu aparține doar celor care au înotat. Mulțumim și fundraiserilor virtuali care au ales să se implice, să vorbească despre cauză și să mobilizeze donații pentru fete din întreaga țară. Împreună am depășit obiectivul general al campaniei, iar pentru asta vă suntem recunoscători.

Donațiile rămân deschise până mâine, iar câțiva dintre fundraiserii noștri sunt foarte aproape de a-și atinge obiectivele personale. Dacă nu ai apucat încă să donezi, acum este momentul. Chiar și o contribuție mică poate face diferența. Mulțumim tuturor celor care au ales să facă valuri de bine alături de noi. 🌊
👉 Poți alege un fundraiser care nu și-a atins încă obiectivul aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------

Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

17/06/2026

Sâmbătă, la Swimathon, Georgiana Istrătescu a intrat în bazin în numele echipei Roar&Splash - ING România, formată alături de Simona Felicia Gardin, Greti Andreea Vîlceanu și Andreea Georgiana Stoicescu, pentru a susține Rețeaua Fetelor Neînfricate. Ne bucurăm să avem alături oameni care aleg să își transforme timpul și pasiunea într-un sprijin real pentru fetele care au nevoie de mai multe oportunități, încredere și curaj.

Datorită tuturor celor care au donat, am reușit să depășim obiectivul general al campaniei. Dar mai există un ultim pas: câțiva dintre fundraiserii noștri sunt încă în cursa pentru atingerea obiectivelor personale. Donațiile rămân deschise până pe 19 iunie, așa că încă mai poți contribui. Fiecare donație, indiferent de valoare, ne ajută să ducem mai departe această misiune și să oferim șanse reale unui număr și mai mare de fete.
👉 Poți alege un fundraiser care nu și-a atins încă obiectivul aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------

Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

16/06/2026

Uneori cel mai puternic mesaj despre impactul unui proiect vine chiar de la cei care l-au trăit. Ana Maria Podaru a făcut parte din programul Rețeaua Fetelor Neînfricate, pe care l-a absolvit în 2025. Anul acesta, Ana a ales să se implice și să susțină, la rândul ei, cauza în care crede. După ce a înotat la Swimathon pentru Rețeaua Fetelor Neînfricate și a strâns donații pentru proiect, Ana ne-a povestit de ce acest program înseamnă atât de mult pentru ea. Urmărește clipul și descoperă povestea Anei și motivele pentru care a ales să facă valuri de bine alături de noi. 🌊

Mulțumim tuturor celor care au donat și au crezut în această cauză! Totuși, campania nu s-a încheiat. Donațiile rămân deschise până pe 19 iunie, iar o parte dintre fundraiserii noștri încă încearcă să își atingă obiectivele personale. Fiecare contribuție contează și poate însemna o oportunitate în plus pentru o fată care are nevoie de sprijin.
👉 Pentru a susține proiectul, poți alege de aici un fundraiser care încă nu a reușit să strângă suma propusă: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

Photos from Fundația Progress's post 15/06/2026

🏊 Sâmbătă, 13 iunie, am intrat în bazinul olimpic Otopeni și am făcut muuuulte valuri de bine pentru fetele neînfricate.
🌊 La ora 11:00 au înotat Alex Constantinescu, Catana Carlos și Bogdan-Gheorghe Cotei care au deschis seria.
🌊 La ora 12:00 - Dragoș Ghile, Filip Stroe (powered by Irina Stroe & Bucharest Sport Club, Ana Maria Podaru și Georgiana Istrătescu din echipa Roar & Splash din cadrul ING au continuat misiunea și au și câștigat premiul pentru cele mai multe bazine înotate din seria lor!
📣 Noi am făcut galerie, am strigat, am încurajat fiecare lungime.

❣️ Printre ei - o avem pe Ana. Fată neînfrică ea însăși, care știe din interior ce înseamnă acest program pentru o adolescentă din rural. A înotat ca și alte fete să aibă parte în viitor de același curaj pe care l-a câștigat ea.
❣️ Îi avem pe campionii la înot - Alex și Dragoș, dar și Filip, care și-au pus pasiunea și competența în slujba binelui, pentru fetele noastre neînfricate.
❣️ Îl avem pe Carlos, din proiectul CODE Kids, care știe că educația în rural schimbă destine.
❣️ Îl avem pe Bogdan, care înțelege misiunea noastră pur și simplu pentru că are și el o fată.
❣️ Avem echipe corporate din companii cu suflet care ne sprijină - Georgiana cu echipa Roar&Splash de înotătoare-fundraiser din ING și ASIROM care a ales în acest an să ne sprijine să implementăm o nouă ediție a acestui proiect.

Adevărul e că noi am depășit targetul fundației: azi suntem la 112% și le mulțumim tuturor pentru asta! 💙
Dar câțiva dintre ei nu și l-au atins pe cel personal și merită să o facă. Mai sunt 5 zile până când donațiile se închid, pe 📌 19 iunie. Alege din site un coleg de mai sus și donează-i oricât de puțin. Pentru că fiecare leu strâns înseamnă o fată în plus care va învăța să spună NU, să se apere, să aibă o voce.
👉 swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress

O fată curajoasă nu se naște, se formează. Ajută-ne să ajungem la cât mai multe dintre ele. 💙🌊
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul Asirom VIG, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

13/06/2026

Azi, 13 iunie, dăm start la adevăratele valuri de bine! 🌊💙
De dimineață, bazinul olimpic de la Otopeni devine locul unde echipa noastră înoată pentru fetele neînfricate din România!

🏊 Ora 11:00 - primul val:
Alex Constantinescu, Carlos Catana și Bogdan Cotei intră în apă pentru ele!
🏊 Ora 12:00 - al doilea val:
Dragoș Ghile, Filip Stroe, Ana Maria Podaru și Georgiana Istrătescu din echipa Roar & Splash din ING Romania continuă misiunea!

Ei înoată. Tu poți dona. Împreună facem posibil ca adolescentele din mediul rural să capete curaj, voce și încredere în ele prin Rețeaua Fetelor Neînfricate.
⏳ Donațiile sunt deschise DOAR până pe 📌19 iunie - mai ai timp să fii alături de noi!
👉 Donează aici:
🔗 swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress

Fiecare lungime de bazin e un mesaj către o fată din rural:
„Ești importantă. Merită să luptăm pentru tine." 🌊💙
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

13/06/2026

💙 Pentru Catana Carlos, participarea la Swimathon este mai mult decât susținerea unei cauze. Este o modalitate de a da mai departe ceea ce a primit la rândul lui.

Carlos a fost unul dintre copiii care au crescut alături de CODE Kids, descoperind oportunități care i-au dat încredere în propriul potențial. Astăzi, face parte din echipa Fundației Progress și lucrează pentru ca și alți copii și tineri să aibă acces la aceleași experiențe.

La Swimathon, Carlos înoată pentru „Rețeaua Fetelor Neînfricate”, convins că fiecare copil și fiecare adolescent merită să aibă acces la experiențe care le pot schimba viitorul. Urmărește clipul și descoperă povestea unui fost CODE Kid care a ales să se întoarcă și să construiască oportunități pentru generațiile care vin din urmă. 🌊

👉 Dacă vrei să susții proiectul printr-o donație, intră aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

12/06/2026

🏊Când performanța întâlnește dorința de a face bine, se nasc parteneriate care contează. Alex Constantinescu, înotător de performanță calificat la Campionatele Europene de Seniori de la Paris, a ales anul acesta să se alăture echipei noastre la Swimathon București și să susțină Rețeaua Fetelor Neînfricate.

Înotul face parte din viața lui încă din copilărie, iar acum își pune pasiunea în slujba unei cauze în care crede. Ideea de a contribui la dezvoltarea emoțională și personală a fetelor și adolescentelor din comunități cu acces limitat la resurse educaționale l-a convins să înoate alături de noi. Ne bucurăm că Alex este parte din această inițiativă și că susține, prin exemplul său, puterea sportului de a genera schimbare.
👉 Dacă vrei să susții proiectul printr-o donație, intră aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

12/06/2026

🏊‍♂️ Performanță, determinare și dorința de a face bine. Acestea îl aduc pe Dragoș Ghile alături de noi la Swimathon.

Cu rezultate remarcabile în înotul de performanță și un record mondial Guinness pentru cel mai rapid 100 m fluture înotat în apă înghețată (masculin), Dragoș a ales să își folosească pasiunea și puterea de a înota pentru o cauză care contează. După ce a aflat despre Rețeaua Fetelor Neînfricate, a decis să se alăture echipei noastre și să susțină fetele care au nevoie de sprijin și oportunități. Iar sâmbătă, Dragoș va transforma fiecare lungime de bazin într-un gest de solidaritate pentru fetele neînfricate din întreaga țară. 💙

👉 Dacă vrei să susții proiectul printr-o donație, intră aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

11/06/2026

„Nicio lume nu poate fi perfectă, dar noi încercăm să o reparăm.” 🌊

La doar 9 ani, Filip Stroe a ales să facă valuri pentru o cauză în care crede. Sâmbătă, Filip va participa la Swimathon și va înota pentru Rețeaua Fetelor Neînfricate, alăturându-se unei comunități de oameni care susțin accesul fetelor la educație și oportunități.

Deși este încă un copil, Filip a înțeles un lucru important: fetele trebuie să aibă dreptul să își aleagă propriul drum, să își urmeze visurile și să trăiască libere. Pentru el, această cursă nu este doar despre înot, ci despre a susține o idee în care crede. Ne bucurăm să avem alături de noi un tânăr înotător fundraiser care arată că schimbarea poate începe la orice vârstă. 💙

👉 Dacă vrei să susții proiectul printr-o donație, intră aici: https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/fundatia-progress
-------------
Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress în prezent cu sprijinul ASIROM, care își propune să ajute la dezvoltarea adolescentelor din zone defavorizate prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Calea Plevnei, Nr. 29, Et. 1, Ap. 3, Sector 1
Bucharest
010221