Satelit

Ne întoarcem în universul expoziției 𝙑𝙞𝙤𝙡𝙚𝙣𝙘𝙚 𝙞𝙣 𝙈𝙮 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩 și explorăm astăzi lucrarea 𝘈 𝘧𝘭𝘺’ 𝘭𝘶𝘭𝘭𝘢𝘣𝘺 realizată de 𝗜𝗼𝗮𝗻𝗮 𝗠𝗶𝗻𝗰𝘂 • • în ceramică glazurată (40x40x35cm, 2025).

Iată ce ne-a povestit Ioana:
Î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, 𝘰𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪𝘪 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘦𝘴𝘤 𝘴𝘵𝘪𝘤𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘭𝘢𝘴𝘵𝘪𝘤 𝘤𝘢 𝘴𝘦𝘳𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘧𝘭𝘰𝘳𝘪. 𝘈𝘮 𝘨ă𝘴𝘪𝘵 𝘮𝘦𝘳𝘦𝘶 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘨𝘦𝘴𝘵 𝘢𝘵â𝘵 𝘥𝘦 𝘣𝘭â𝘯𝘥, 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘵𝘦𝘤𝘵𝘰𝘳, 𝘰 𝘢𝘥𝘢𝘱𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘶 𝘴𝘦𝘯𝘴, 𝘰 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘱𝘭𝘢𝘴𝘵𝘪𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘯𝘢𝘵𝘶𝘳ă. 𝘕𝘦𝘷𝘰𝘪𝘢 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭ă 𝘥𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘦𝘳𝘷𝘢 ș𝘪 𝘳𝘦𝘶𝘵𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢 𝘴-𝘢𝘳 𝘧𝘪 𝘱𝘶𝘵𝘶𝘵 𝘴ă 𝘴𝘦 î𝘯𝘳ă𝘥ă𝘤𝘪𝘯𝘦𝘻𝘦 î𝘯 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘭 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘤â𝘯𝘥 𝘢𝘤𝘤𝘦𝘴𝘶𝘭 𝘭𝘢 𝘳𝘦𝘴𝘶𝘳𝘴𝘦 𝘦𝘳𝘢 𝘭𝘪𝘮𝘪𝘵𝘢𝘵, ș𝘪 𝘴-𝘢 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘮𝘪𝘴 𝘱â𝘯ă 𝘢𝘴𝘵ă𝘻𝘪. Ș𝘪 𝘵𝘰𝘵𝘶ș𝘪, 𝘦 𝘰 𝘱𝘳𝘢𝘤𝘵𝘪𝘤ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 𝘱𝘰𝘵𝘳𝘪𝘷𝘦ș𝘵𝘦 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘣𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘶 𝘱𝘳𝘦𝘰𝘤𝘶𝘱ă𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘤𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤𝘦 𝘥𝘦 𝘢𝘻𝘪. 𝘜𝘯 𝘳𝘦𝘧𝘶𝘻 𝘵𝘢𝘤𝘪𝘵 𝘢 𝘳𝘪𝘴𝘪𝘱𝘦𝘪, 𝘰 𝘴𝘤â𝘯𝘵𝘦𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘢𝘧𝘦𝘤ț𝘪𝘶𝘯𝘦 î𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘭𝘶𝘮𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘥𝘦𝘴𝘦𝘢 𝘴𝘦 𝘭𝘢𝘴ă 𝘱𝘳𝘢𝘥ă 𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢𝘤𝘰𝘯𝘴𝘶𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪.

Ioana Mincu (n. 2001) este o artistă vizuală din România care explorează un univers de mitologii personale, caracterizat printr-o fascinație nealterată, uneori naivă, pentru lume.Lucrările sale iau diverse forme, de la desenul și pictura tradiționale la ceramică, video și instalații. Inspirându-se din credințele animiste din copilărie, natură, basme și desene animate, ea folosește fantezia și escapismul nu ca o detașare oarbă de realitate, ci ca o modalitate de a promova conexiunea și aprecierea ecologiilor ambientale, sociale și mentale. Creaturile sale magice se strecoară din imaginație și se revelează în decoruri cotidiene ca simboluri ale interconectivității invizibile care ne înconjoară.

Documentare 📸 .is.bart

𝘋𝘪𝘴𝘪𝘭𝘭𝘶𝘴𝘪𝘰𝘯𝘦𝘥 𝘣𝘺 𝘵𝘩𝘦 𝘦𝘧𝘧𝘦𝘤𝘵𝘴 𝘰𝘧 𝘤𝘰𝘭𝘭𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘱𝘰𝘸𝘦𝘳 𝘪𝘯 𝘵𝘩𝘦 𝘮𝘪𝘥𝘴𝘵 𝘰𝘧 𝘨𝘦𝘯𝘰𝘤𝘪𝘥𝘦, 𝘪𝘯 𝘵𝘩𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘰𝘧 𝘷𝘪𝘰𝘭𝘦𝘯𝘵, 𝘰𝘱𝘱𝘳𝘦𝘴𝘪𝘷𝘦, 𝘱𝘢𝘵𝘳𝘪𝘢𝘳𝘤𝘩𝘢𝘭, 𝘢𝘭𝘭 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘶𝘮𝘪𝘯𝘨 𝘤𝘢𝘱𝘪𝘵𝘢𝘭𝘪𝘴𝘵 𝘴𝘵𝘳𝘶𝘤𝘵𝘶𝘳𝘦𝘴, 𝘥𝘪𝘴𝘪𝘭𝘭𝘶𝘴𝘪𝘰𝘯𝘦𝘥 𝘣𝘺 𝘵𝘩𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘪𝘭𝘵𝘺 𝘰𝘧 𝘤𝘰𝘮𝘮𝘶𝘯𝘪𝘵𝘺, 𝘣𝘺 𝘵𝘩𝘦 𝘭𝘢𝘤𝘬 𝘰𝘧 𝘩𝘰𝘯𝘦𝘴𝘵𝘺 𝘰𝘳 𝘢𝘷𝘢𝘪𝘭𝘢𝘣𝘪𝘭𝘪𝘵𝘺, 𝘣𝘺 𝘵𝘩𝘦 𝘭𝘢𝘤𝘬 𝘰𝘧 𝘶𝘯𝘥𝘦𝘳𝘴𝘵𝘢𝘯𝘥𝘪𝘯𝘨 𝘰𝘳 𝘦𝘮𝘱𝘢𝘵𝘩𝘺, 𝘥𝘪𝘴𝘪𝘭𝘭𝘶𝘴𝘪𝘰𝘯𝘦𝘥 𝘣𝘺 𝘵𝘩𝘦 𝘰𝘯 𝘨𝘰𝘪𝘯𝘨 𝘥𝘦𝘴𝘵𝘳𝘶𝘤𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘰𝘧 𝘳𝘦𝘴𝘰𝘶𝘳𝘤𝘦𝘴, 𝘱𝘭𝘢𝘤𝘦𝘴, 𝘦𝘯𝘷𝘪𝘳𝘰𝘯𝘮𝘦𝘯𝘵𝘴, 𝘪𝘥𝘦𝘢𝘭𝘴, 𝘐 𝘴𝘭𝘦𝘦𝘱 𝘵𝘰 𝘤𝘰𝘱𝘦, 𝘐 𝘤𝘭𝘰𝘴𝘦 𝘮𝘺 𝘦𝘺𝘦𝘴 𝘵𝘰 𝘣𝘦𝘤𝘰𝘮𝘦 𝘣𝘭𝘪𝘯𝘥, 𝘵𝘰 𝘴𝘵𝘪𝘭𝘭 𝘮𝘺 𝘩𝘦𝘢𝘳𝘵, 𝘮𝘺 𝘷𝘪𝘰𝘭𝘦𝘯𝘵 𝘩𝘦𝘢𝘳𝘵.

𝘛𝘩𝘦𝘳𝘦 𝘪𝘴 𝘯𝘰 𝘴𝘰𝘧𝘵𝘯𝘦𝘴𝘴 𝘪𝘯 𝘴𝘭𝘦𝘦𝘱 𝘸𝘩𝘦𝘯 𝘺𝘰𝘶 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘪𝘵 𝘵𝘩𝘪𝘴 𝘸𝘢𝘬𝘪𝘯𝘨 𝘯𝘪𝘨𝘩𝘵𝘮𝘢𝘳𝘦. 𝘚𝘰𝘧𝘵𝘯𝘦𝘴𝘴 𝘮𝘦𝘳𝘦𝘭𝘺 𝘣𝘦𝘤𝘰𝘮𝘦𝘴 𝘢 𝘵𝘦𝘹𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘦𝘳𝘵𝘺 𝘳𝘢𝘵𝘩𝘦𝘳 𝘵𝘩𝘢𝘯 𝘢 𝘲𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘺 𝘢𝘯𝘥 𝘐 𝘤𝘭𝘪𝘯𝘨 𝘵𝘰 𝘪𝘵, 𝘵𝘰 𝘤𝘶𝘴𝘩𝘪𝘰𝘯 𝘮𝘺 𝘧𝘢𝘭𝘭, 𝘵𝘰 𝘤𝘰𝘷𝘦𝘳 𝘮𝘺 𝘣𝘰𝘥𝘺. 𝘛𝘩𝘦𝘳𝘦 𝘪𝘴 𝘯𝘰 𝘴𝘰𝘧𝘵𝘯𝘦𝘴𝘴 𝘭𝘦𝘧𝘵 𝘪𝘯 𝘮𝘦, 𝘪𝘵 𝘩𝘢𝘴 𝘣𝘦𝘤𝘰𝘮𝘦 𝘢 𝘥𝘳𝘦𝘢𝘮 𝘐 𝘯𝘦𝘷𝘦𝘳 𝘥𝘳𝘦𝘢𝘮 𝘰𝘧 𝘭𝘢𝘵𝘦𝘭𝘺.

𝗰𝗼𝘃𝗿𝗶𝗴, 𝘴𝘰𝘧𝘵𝘯𝘦𝘴𝘴, 𝘢 𝘥𝘳𝘦𝘢𝘮, 2025
broderie pe textil, obiect ready-made

desenează și se extinde în medii conexe desenului, lucrează cu textile, cu hârtie, cu zine, cu copii, cu adulți.

📸 Maria Năstase/ .is.bart în expoziția 𝙑𝙞𝙤𝙡𝙚𝙣𝙘𝙚 𝙞𝙣 𝙈𝙮 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩

𝗚𝗶𝘂𝗹𝗶𝗮 𝗖𝗿𝗲ț𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂 (n. 1994) • • este o artistă stabilită în București, a cărei practică examinează relația dintre obiectele funcționale și cele artistice prin prisma ergonomiei. Lucrările sale explorează modul în care designul funcționează ca extensie a abilităților umane, concentrându-se asupra „obiectului invizibil” (funcțional), care ne absoarbe în acțiunea sa, și a „obiectului tăcut” (artistic), care comunică prin prezență și context. Aceste dinamici se află în centrul cercetării sale doctorale, care investighează rolurile comunicaționale ale obiectelor în sferele artistică și socială.

𝘞𝘦𝘢𝘱𝘰𝘯𝘴 11, 2025
inox, 71x43 cm

𝘞𝘦𝘢𝘱𝘰𝘯𝘴 10, 2025
inox, 87x30.5 cm

Obiectele sculpturale ale Giuliei Crețulescu acționează atât ca scuturi, cât și ca oglinzi. Instalațiile sale din oțel inoxidabil evocă forme care protejează corpul, reflectând în același timp vulnerabilitățile sale, funcționând ca mediatori între oameni și acțiunile lor. Prin formele lor ergonomice și suprafețele metalice lucioase, ele reflectă modul în care ne protejăm – fizic și emoțional – împotriva cerințelor lumii. Totuși, aceste obiecte au și o fragilitate discretă, care ne amintește că reziliența nu înseamnă absența slăbiciunii, ci capacitatea de a ne recăpăta puterea prin vulnerabilitate.

📸 Maria Năstase/ .is.bart în expoziția 𝘝𝘪𝘰𝘭𝘦𝘯𝘤𝘦 𝘪𝘯 𝘔𝘺 𝘏𝘦𝘢𝘳𝘵

𝗠𝗮𝗿𝗮 𝗩𝗲𝗿𝗵𝗼𝗼𝗴𝘁, 𝘝𝘰𝘭𝘤𝘢𝘯𝘰 1, 2025
ceramică glazurată, 20x45 cm

Lucrarea face parte din cea mai recenta serie a artistei, care pornește de la ambiguitatea simbolică a oului și a puiului: început, naștere, inocență, și de la realitatea industrială a fermelor de păsări, unde viața și moartea se întâlnesc brutal. Imaginile cu pui abia eclozați, fragili și identici, au ceva seducător și înfricoșător deopotrivă: ele semnifică atât abundență, cât și sacrificiu. Puiul decorativ de Paște și puiul viu din fabrică devin reflexii ale aceleiași logici de producție, a aceleiași dorințe de a consuma. Seria urmărește tocmai această tensiune dintre formă și dizolvare, dintre speranța de viață și reducerea ei la surplus, dezvăluind felul în care excesul biologic și mecanismele industriale fac vizibilă intimitatea paradoxală dintre viață și moarte.

Mara Verhoogt (n. 2001) • • a absolvit în 2023 Chelsea College of Art din Londra. Lucrează cu video, ceramică și textile, iar practica sa urmărește punctele de convergență dintre oameni și ființe non-umane, utilizând autoportretul și modificarea corporală ca modalități de reinventare și de ieșire din structuri identitare prestabilite. Este co-fondatoare .collective . În 2024, a avut prima sa expoziție personală la Catinca Tăbăcaru Gallery din București, iar în prezent este co-reprezentată de și Milano.

📸 .is.bart

𝗔𝗱𝗿𝗶𝗮𝗻𝗮 𝗣𝗿𝗲𝗱𝗮, 𝘞𝘦 𝘮𝘪𝘨𝘩𝘵 𝘣𝘦 𝘵𝘩𝘦 𝘧𝘢𝘶𝘭𝘵 𝘰𝘧 𝘦𝘢𝘤𝘩 𝘰𝘵𝘩𝘦𝘳’𝘴 𝘴𝘪𝘭𝘦𝘯𝘤𝘦, 2022
culori acrilice pe pânză de bumbac, 200x230cm.

𝘊𝘢𝘶𝘵 𝘯𝘶𝘢𝘯ț𝘦𝘭𝘦 𝘵𝘶𝘵𝘶𝘳𝘰𝘳 𝘤𝘰𝘯𝘷𝘦𝘳𝘴𝘢ț𝘪𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘭𝘦-𝘢𝘮 𝘢𝘷𝘶𝘵 𝘷𝘳𝘦𝘰𝘥𝘢𝘵ă; 𝘚ă î𝘯ț𝘦𝘭𝘦𝘨 𝘥𝘦 𝘤𝘦 𝘱𝘶ț𝘪𝘯𝘢 𝘦𝘯𝘦𝘳𝘨𝘪𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘤𝘪𝘳𝘤𝘶𝘭ă 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘤𝘰𝘳𝘱𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘦 𝘴𝘦 î𝘮𝘱𝘳ăș𝘵𝘪𝘦.
𝘍𝘶𝘨𝘦 ș𝘪 𝘶𝘪𝘵ă𝘮. 𝘊ă 𝘯𝘦 𝘥𝘪𝘷𝘪𝘻ă𝘮.
𝘍𝘳𝘶𝘴𝘵𝘳𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘵𝘰𝘵 𝘤𝘦 𝘴-𝘢 î𝘯𝘵â𝘮𝘱𝘭𝘢𝘵, 𝘥𝘢𝘳 𝘮𝘢𝘪 𝘢𝘭𝘦𝘴 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘦 𝘴𝘦 𝘷𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 î𝘯𝘵𝘢𝘮𝘱𝘭𝘢.
Ș𝘐 𝘯𝘶 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘮 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘰𝘭𝘢.
𝘜𝘪𝘵ă𝘮.
Ș𝘪 𝘱𝘦𝘳𝘱𝘦𝘵𝘶ă𝘮 𝘪𝘥𝘦𝘦𝘢 𝘤ă 𝘧𝘦𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘦 𝘰𝘱𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭.

Adriana Preda • • este o artistă vizuală interdisciplinară feministă. Opera sa reprezintă un jurnal vizual în care entitatea feminină devine oglindă a societății est-europene contemporane, iar corpul acesteia un gadget important de exprimare. Confesiuni sau comentarii social-politice iau forme multiple, de la desene și picturi, la obiecte, instalații, video și performance. Compune un colaj social mental pe care îl deconstruiește apoi în lucrări prin elemente vizuale. Acordă atenție persoanelor din jur și alegerilor estetice care le conturează imaginea (unghii, păr, machiaj). Recontextualizează gesturi, poziții corporale, obiecte și alegeri vestimentare.

📸 .is.bart în expoziția 𝙑𝙞𝙤𝙡𝙚𝙣𝙘𝙚 𝙞𝙣 𝙈𝙮 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩

𝗟𝗼𝗿𝗲𝗻𝗮 𝗖𝗼𝗰𝗶𝗼𝗻𝗶, 𝘔𝘰𝘵𝘩𝘦𝘳 𝘰𝘧 𝘈𝘭𝘭 𝘏𝘰𝘳𝘳𝘰𝘳, 2023
oțel cromat, ceramică glazurată, apă

Lucrarea explorează semnificația profundă a mâinilor ca
instrumente esențiale în diferite etape ale vieții pentru ritualurile grijii. Concentrându-se în principal pe naștere, îngrijire, îmbăiere și hrănire, lucrarea aprofundează rolurile multifațetate pe care mâinile le joacă în aceste procese.

„Pentru noi, oamenii, fluxul și curgerea apelor ne susțin corpurile, dar le și conectează cu alte corpuri, cu alte lumi dincolo de noi înșine. Într-adevăr, corpurile de apă infirmă ideea că corpurile sunt neapărat sau numai umane. Corpurile din care sorbim și în care ne turnăm sunt cu siguranță alte corpuri umane (un iubitx pe care îl sărutăm, un străin căruia îi donăm sânge, un sugar alăptat), dar sunt la fel de probabil o mare, o cisternă, un rezervor subteran de ceea ce odată a fost ploaie.” (Haraway; Braidotti)

„Apa extinde întruparea în timp – corp, către corp, către corp. În acest sens, apa este facilitatoare și orientată către devenirea altor corpuri. Întruchiparea noastră, așa cm am menționat deja, nu este niciodată cu adevărat autonomă. Nici nu este autohtonă, nici autopoietică: avem nevoie de alte corpuri ale altor ape (care la rândul lor au nevoie de alte corpuri și alte ape) pentru a ne scălda în existență. Corpurile acvatice sunt medii de gestație pentru altcineva – și pentru alții care adesea nu seamănă deloc cu noi.” (Chandler și Neimanis)

Lorena Cocioni (n. 1995, Constanța) a absolvit licența și
masteratul în Grafică la Universitatea de Artă și Design din
Cluj-Napoca. În practica sa, recurge adesea la simțurile
corpului și la componenta ritualică a gesturilor cotidiene,
precum spălatul, pieptănatul părului, (dez)îmbrăcatul și
îngrijirea corpului. Având în centru practicile de loisir și
ritualurile zilnice, demersul lui Cocioni conturează un
scenariu care permite un ritm mai lent în cadrul domestic,
un spațiu dincolo de lumea dominată de bărbați. Astfel, prin
îmbinarea diverselor materiale, practica sa evită capcanele binare unitare și recuperează reziliența corpurilor feminine în experiențele vizuale contemporane.

📸 .is.bart

Ne-am întors după o mică pauză de adaptare la noul sezon și dedicăm luna octombrie artistelor care au fost alături de noi în experiența 𝘝𝘪𝘰𝘭𝘦𝘯𝘤𝘦 𝘪𝘯 𝘔𝘺 𝘏𝘦𝘢𝘳𝘵. Itinerariul virtual urmărește traseul expozițional, alături de mărturii, povești și alte detalii despre lucrările expuse și autoarele lor 💌

𝗧𝗵𝗲𝗮 𝗟𝗮𝘇ă𝗿, 𝘍𝘰𝘳 𝘠𝘰𝘶 𝘊𝘢𝘯 𝘚𝘦𝘦 𝘕𝘰 𝘖𝘵𝘩𝘦𝘳, 2021
video HD, stereo, 7:22min.

𝘈𝘴𝘵𝘢 𝘦 𝘤𝘦 𝘢𝘮 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴 𝘦𝘶 𝘤â𝘯𝘥 𝘢𝘮 𝘧ă𝘤𝘶𝘵 𝘷𝘪𝘥𝘦𝘰𝘶𝘭:
Parcurgând o istorie a femeilor pictate de bărbați în relație cu oglinzile, pentru a le învinovăți că „sunt vanitoase”. Obosită să fie folosită ca instrument pentru a sprijini privirea masculină, oglinda iese în afara istoriei și te invită să te privești în reflexia ei fără teamă de judecată.

𝘋𝘢𝘳 î𝘮𝘪 𝘱𝘭𝘢𝘤𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘤𝘦 𝘢 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴 𝘊ă𝘭𝘪𝘯 𝘉𝘰𝘵𝘰 𝘢𝘪𝘤𝘪: “E ceva incredibil de satisfăcător în revanșa 3D pe care Thea Lazăr a adus-o unei istoriii bidimensionale. Oglinda, arată cineasta pe repede-nainte, are o lungă istorie de accesoriu neîntâmplător în pictura cu subiect feminin, indiciu indiscret al frivolității și vanității. Doar că de data asta ideea nu se va mulțumi cu litera moartă, ci cu imaginea vie: o oglindă animată se desprinde dintr-un tablou și, cu proza lui Tai Shani și poezia Sylviei Plath ca voce din off, își caută o nouă conștiință.”

Thea Lazăr • • trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. Practica ei include o gamă largă de medii, de la textile și goblene, la instalații multimedia, video și animație 3D. Lucrările ei se află de multe ori la granița dintre medii tradiționale și tehnologii contemporane cu focus pe povești care reflectă atât narațiunile personale, cât și universale. Prin juxtapunerea naturii și a tehnologiei, evidențiază tensiunea dintre organic și manufacturat, urmărind coexistența lor.

Mulțumim din inimă Mariei Năstase • .is.bart • pentru munca incredibilă oferită pentru documentarea expoziției 💝

𝒱𝒾𝑜𝓁𝑒𝓃𝒸𝑒 𝒾𝓃 𝑀𝓎 𝐻𝑒𝒶𝓇𝓉
28.08 - 18.09.2025

Curated by .panthere .rasovszky

Artists: Adriana Preda, Anca Țintea, covrig, Diana Miron, Gabriela Nicolae, Giulia Crețulescu, Hortensia Mi Kafchin, Ioana Mincu, Ioana Stanca, Lea Rasovszky, Lorena Cocioni, Mara Verhoogt, Maria Năstase, Megan Dominescu, Miruna Radovici, Nicoleta Mureș, Otilia Fiastru, Roberta Curcă, Thea Lazăr, Veda Popovici, Yasmeen Al-Qaisi.

📸 .is.bart

Câteva gânduri după finalul expoziției de grup 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒄𝒆 𝒊𝒏 𝑴𝒚 𝑯𝒆𝒂𝒓𝒕, abia ce am reușit să procesăm toate reacțiile din partea celor care ne-au vizitat sau au participat la evenimente, dar impresia generală este una de recunoștință pentru toată susținerea pe care am primit-o, pentru artistele participante, pentru cei/cele care și-au oferit munca pentru a face această expoziție posibilă, în pofida lipsei de finanțare. Mulțumiri către: .ana.catina Luca Florian .verhoogt Mihai Dumitriu

Dacă nu ai reușit să ajungi la expoziție, urmărește-ne în continuare ca să afli mai multe detalii despre lucrările și artistele din “Violence in My Heart”.

Expoziția de grup 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒄𝒆 𝒊𝒏 𝑴𝒚 𝑯𝒆𝒂𝒓𝒕 s-a încheiat pe 18 septembrie cu un ultim tur ghidat condus de .rasovszky urmat de o discuție despre provocările întâmpinate de artiste în parcursul prin scena de artă contemporană locală.
Am ascultat experiențele împărtășite de o parte dintre artistele din expoziție, dar și din audiență legate de colaborări cu diverse entități artistice, nevoia de resurse, despre cm ne putem proteja de abuzuri/exploatare. Așa am ajuns la convingerea că orice formă de solidarizare, în special formală, a lucrătorilor și lucrătoarelor în artă, este critică pentru dezvoltarea unei scene de artă care pune pe primul loc artistele și artiștii în locul profitului.

Mâine, 18 septembrie, este ultima zi din expoziția 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒄𝒆 𝒊𝒏 𝑴𝒚 𝑯𝒆𝒂𝒓𝒕, și o marcăm cu:
17:30 - tur ghidat de curatoarele .panthere și .rasovszky
18:30 - discuție despre practicile din scena de artă contemporană locală.
Ne întâlnim cu o parte dintre artistele din expoziție să discutăm despre munca în artele vizuale, despre drepturi și principii care am dori să se aplice, și despre mecanismele pe care le avem la îndemână pentru a construi mai multă solidaritate și a ne revendica spațiul.
Vă așteptăm cu drag! 💗