ArhiTur

ArhiTur

Share

ArhiTUR, publicația culturală a Asociației Istoria Artei lansată în 2018 pentru tururile ei ghidate

21/04/2026

Traseul străzii se poate ghici cu ușurință încă din planul cadastral elaborat la mijlocul secolului al XIX-lea, sub coordonarea maiorului Rudolf von Borroczyn. Strada pornește din apropierea Bisericii Mântuleasa și se intersectează cu vechile ulițe Popa Soare, Podul Vergului (Calea Călărașilor), Lucaci, Matei Basarab, Ceauș Radu, Vulturilor pentru a se opri la intersecția cu strada Parfumului și actuala Maximilian Popper.

În urmă cu 5 ani, pe când investigam istoria proprietății de la fostul nr. 67 azi 77 și eram fascinată de lucrarea arh. Paul Smărăndescu, am început să fiu interesată și de vecini și de personalitățile care au locuit pe strada Romulus. Numărul 1 (XVI)/2021 vă prezintă pe larg tot ce am descoperit în arhivele de la sfârșitul secolului al XIX-lea: case proiectate de arhitecți binecunoscuți precum Grigore Cerchez, Albert Galeron, Paul Petricu sau Thoma Dobrescu. Suprizele nu au încetat nici mai tîrziu, pe parcursul investigării perioadei interbelice, când a apărut o întreagă elită arhitecturală de origine evreiască.

Acest număr apare cu sprijinul doamnei Adela Vîrgolici.

19/04/2026

Acest număr 7 (XI) din 2019 este dedicat unei zone destul de unitare din punct de vedere stilistic, prezentând exemple de locuire tipice pentru sfârșitul secolului al XIX-lea.

Loturi mici și înguste, uneori cu grădini/curți destul de adânci, păstrează exemple de case vagon, cu parter înalt, proiectate în stilul neoclasic sau în stilul eclectic cu unele elemente de factură orientală.

Asupra acestei zone își lasă amprenta câțiva parcelatori privați, cu precădere în perioada trecerii din secolul al XIX-lea în cel de-al XX-lea. În ultimii săi ani de viață, Carol Benisch (1822-1896) începe să vândă loturi de teren diferiților particulari, care fie construiesc imediat, fie vând mai departe terenurile; foarte mulți proprietari se raportează la „Locul Benisch” în momentul solicitării autorizației de construcție. La o atentă analiză a proprietarilor regăsim urmele trecerii pe aici și a mai multor sculptori și pictori.

Photos from ArhiTur's post 18/04/2026

Exemplare disponibile din publicația ArhiTur
Comenzi directe: [email protected]

20/03/2026

Un nou număr tipărit al revistei ArhiTur a părut în decembrie 2025!
Design: Maria Poștea
Cărți poștale din biblioteca arh.dr. Mădălin Ghigeanu
Pentru comenzi directe: [email protected]
Poate fi procurat și în Librăria Mihai Eminescu

ArhiTur - Mahalaua Mântuleasa 18/03/2026

https://patrimonescu.ro/products/arhitur-mahalaua-mantuleasa?_pos=38&_sid=6417960c4&_ss=r

Ceea ce numim astăzi Strada Mântuleasa este de fapt o mică porțiune din ceea ce a fost odinioară, ea pornea din Calea Călărașilor (fostul Podul Vergului) și se continua sinuos până în Calea Moșilor. Stradela Mântuleasa este cea care se deschide mai târziu în latura Bisericii Mântuleasa, astăzi fiind cunoscută ca strada Pictor Romano (primele numere pare). De altfel și primele numere ale străzii de altădată Mântuleasa sunt astăzi ”ascunse” în istoria străzii Pictor Luchian, stradă pe care familia pictorului nici măcar nu a locuit.

Târziu i s-a încorporat Mântulesei strada Ventului, adică tronsonul de astăzi din intersecția cu Plantelor până în Bulevardul Carol I. Investigația de arhivă a scos la lumină istorii despre terenuri, case de arhitecți, negustori de diferite etnii, pensionate de fete, o școală de băieți celebră, moșteniri și drame de familie. Nr. 2/2021 (XV) încearcă astfel să prezinte straturile istorico-arhitecturale ale acestei zone, descoperindu-i pe locuitorii și creatorii clădirilor, lăsând în urmă aura de mister a legendelor urbane sau a literaturii lui Mircea Eliade.

ArhiTur - Mahalaua Mântuleasa Ceea ce numim astăzi Strada Mântuleasa este de fapt o mică porțiune din ceea ce a fost odinioară, ea pornea din Calea Călărașilor (fostul Podul Vergului) și se continua sinuos până în Calea Moșilor. Stradela Mântuleasa este cea care se deschide mai târziu în latura Bisericii Mântule...

ArhiTur 1(XII)/2020 Paul Smărăndescu 75 12/02/2026

https://patrimonescu.ro/products/arhitur-1-2020-paul-smarandescu-75?_pos=5&_psq=arhitur&_ss=e&_v=1.0

ArhiTur 1(XII)/2020 Paul Smărăndescu 75 În 12 ianuarie 2020 am comemorat 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului român Paul Smărăndescu, personalitate marcantă a primei jumătăți a secolului al XX-lea. Cu acest prilej, pentru tururile și conferințele științifice organizate de Asociația Istoria Artei, a fost preg...

Arhitur - Strada Batiștei, eleganța unei lumi dispărute - nr. 1/2023 ( 08/02/2026

https://patrimonescu.ro/collections/editura-istoria-artei/products/arhitur-strada-bati-tei-elegan-a-unei-lumi-disparute-nr-1-2023-xx

Arhitur - Strada Batiștei, eleganța unei lumi dispărute - nr. 1/2023 ( Strada Batiștei se întindea odinioară din strada Colței, de la fosta Biserica Enei până în strada Teilor, azi însă Ansamblul de arhitectură B-II-a-B-18093 este delimitat de Bulevardul N. Bălcescu și strada Vasile Lascăr. Numele străzii, preluat de la cel al bisericii, are două posibil...

15/01/2026

ArhiTur 1 din 2025 Parcul Bonaparte

După modelul parcelărilor Louis Blanc şi Alexandru Filipescu, doi bancheri belgieni, Josse Allard şi Eugen Baelde, au ideea realizării unui proiect de mare anvergură în nordul Bucureştiului, începând cu 1913.Cea mai uşoară şi profitabilă acţiune a fost copierea modelului de succes, achiziţionarea de terenuri virane în apropiere şi împărţirea lor, apoi racordarea la parcelarea Filipescu. Numele de „Parcul Bonaparte“ face trimitere la adresa proprietății în Şoseaua Bonaparte nr. 21, terenul întinzându-se de la Aleea Blank până în Şoseaua Herăstrău (azi Calea Dorobanţilor).

Evenimentele politice şi economice dau însă peste cap planurile oamenilor de afaceri astfel încât abia în 1921 parcelarea începe să fie dezvoltată de către Societatea Inginerilor Asociați, noua proprietară. Din 1922, anul încoronării perechii regale a României Mari, parcelarea a fost redenumită „Regele Ferdinand I“, iar aleile au primit vremelnic numele membrilor Familiei regale române.

Numărul 1 din 2025 are 64 pagini interior, format 21 cm cu 21 cm și ilustrație color.



Cuprins

Argument

Parcelarea Bonaparte/Ferdinand

Strada Paris, Roma, Londra, Washington, Varșovia, Haga, Belgrad, Praga, Berna

Echipă

Coordonare cercetare și autor text: Oana Marinache

Fotografii de arhivă și pe teren: Alina Havreliuc, Livia Petrescu, Rodica Stan, Raluca Tănăsescu, Oana și Ion Marinache

Concept grafic: Cristian Oprea

Adresăm mulțumiri tuturor celor care au donat în cursul anului 2025, fondurile fiind folosite la tiparul acestui număr.

Comenzi directe: [email protected]

ArhiTur 3(XXIV)/2024 Parcelări în zona Șoselei Kiseleff 13/01/2026

https://patrimonescu.ro/products/arhitur-3-2024-parcelari-in-zona-soselei-kiseleff

ArhiTur 3(XXIV)/2024 Parcelări în zona Șoselei Kiseleff Numărul 3 (XXIV) din 2024 are ca temă parcelările publice și private din zona Șoselei Kiseleff, o temă de interes căreia ne-am dedicat ultimii ani de cercetare. Din punct de vedere cronologic, parcelările de care ne ocupăm datează din perioada interbelică. Excepția o constituie terenul l...

ArhiTur 1(XII)/2020 Paul Smărăndescu 75 29/12/2025

https://patrimonescu.ro/collections/arhitectura/products/arhitur-1-2020-paul-smarandescu-75

ArhiTur 1(XII)/2020 Paul Smărăndescu 75 În 12 ianuarie 2020 am comemorat 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului român Paul Smărăndescu, personalitate marcantă a primei jumătăți a secolului al XX-lea. Cu acest prilej, pentru tururile și conferințele științifice organizate de Asociația Istoria Artei, a fost preg...

Arhitur Strada Romulus – nr. 1/2022 (nr. XVI) 28/12/2025

https://patrimonescu.ro/products/arhitur-strada-romulus-nr-1-2022-nr-xvi?_pos=6&_sid=1ae527cf0&_ss=r

Arhitur Strada Romulus – nr. 1/2022 (nr. XVI) Traseul străzii se poate ghici cu ușurință încă din planul cadastral elaborat la mijlocul secolului al XIX-lea, sub coordonarea maiorului Rudolf von Borroczyn. Strada pornește din apropierea Bisericii Mântuleasa și se intersectează cu vechile ulițe Popa Soare, Podul Vergului (Calea Călă...

Want your establishment to be the top-listed Arts & Entertainment in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Website

Address


Bucharest
000000