Dialoguri pe Canapea

De multe ori, relaxarea începe când trecem de la "trebuie" la "îmi face plăcere". Weekend plăcut!

Într-o lume digitală, ce rol mai joacă imaginația? Dar fantezia?

E nevoie uneori să ne amintim puterea imaginației care ne poate purta oriunde. Și gratis.

Sunt în tren către casă. E o plăcere să călătoresc astfel. Am timp să îmi trag sufletul și să îmi limpezesc mintea. Nu prea știu rețeta potrivită pentru fiecare persoană pentru a fi bine, asta este o treabă pe care fiecare o face în propria-i bucătărie interioară.

Uneori mai suni un prieten, alteori mai stai de vorbă cu un psihoterapeut, mai îți vine să întrebi un mentor, mai privești un film, mai citești o carte. Dar ingredientele și gustul fin îți aparțin.

Totuși, există niște rețete sigure pentru a te pierde pe tine:
1. să privești în afara ta constant, fără a-ți da voie să privești în tine.
2. să încerci să mulțumești pe toată lumea.
3. să fii mereu o persoană drăguță și să te micșorezi contant.
4. să încetezi să faci ce îți place pentru că nu te aplaudă nimeni.
5. să îți trădezi valorile care te ghidează.
6. să (te) minți.
7. să renunți înainte de a fi încercat măcar.
8. să-ți întorci spatele.
9. să nu întrebi.
10. să vrei să faci frumos pentru alții, fără a ține cont de tine.

Până la urmă, viața nu este un spectacol cu public în care să luăm nota 10 la impresia artistică. Dacă faci să fie frumos doar pentru vitrină, înăuntru se deschide golul. Propria bucătărie interioară o poți decora cu tot sensul pe care-l descoperi pentru a te hrăni și alimenta cm ai nevoie.

O întrebare cu care să stai puțin. De weekend.

În ultima fotografie e surprins momentul apariției întrebării. Mergeam cu trenul, un bun prilej pentru dialoguri cu sine și cu cei din jur.

La mulți ani tuturor copiilor mici și mari! 🎉

​De 1 Iunie, e plin feed-ul de parenting. Fie că ai copii, fie că nu ai... această zi este pentru tine. Ei bine, ai unul extrem de important chiar în interiorul tău. Este cel care se bucură când miroase a ploaie de vară, cel care se sperie când lucrurile scapă de sub control și cel care are nevoie de îmbrățișarea ta mai mult ca oricând.

​Răsfoiește caruselul pentru 5 moduri simple prin care poți deveni, în sfârșit, părintele de care copilul tău interior are nevoie în fiecare zi.

​Tu ce cadou simți că i-ai datorat cel mai mult în ultimul timp? Hai să ne amintim cm e să fim copii în comentarii!

Care este cea mai mare plăcere a ta?

Există persoane care, datorită prieteniei lor, ne schimbă iremediabil viața. Pentru C

Fotografia este așa ... doar pentru a atrage atenția. Nu am de gând să-mi schimb cariera. 😋

Săptămâna aceasta o să scriu despre legături care mă inspiră. Inspirația vine cu bucurie, cu recunoașterea plăcerii și cu poftă de joacă. Urmează ziua psihologilor. Și psihologia este despre studiul sufletului. Dar până atunci...

C a fost una dintre colegele mele de la masterul din Barcelona unde am studiat psihologie și psihoterapie analitică. Dincolo de colegialitate, am dezvoltat o prietenie în acei doi ani. De prima dată am remarcat la ea privirea vie, curioasă și ghidușă. Studiase în Franța biologia și își dorea să cunoască profunzimea psihicului uman prin intermediul psihologiei și a psihoterapiei analitice.

Cântărea din privire oamenii și-i primea cu drag. Era mereu înconjurată de prieteni și avea la ea o vorbă bună. Avea un discernământ brici și adresa unele dintre cele mai provocatoare întrebări profesorilor. Recunoștea bullsh*t-ul imediat și te punea la locul tău în felul ei ferm și empatic.

Învățam împreună. Ieșeam la un pahar de vin roșu seara la unul din locurile ascunse de turiști pe vreuna dintre străduțele Barcelonei. Ne comandam cărți de la Librăria Central. Ne strângeam la picnic pe malul Mării Mediterane alături de alți prieteni. Cântam și dansam împreună. În preajma ei, trăiam senzația de libertate și siguranță în același timp.

Nu folosea cuvinte pompoase, ci simple. N-am auzit-o zicând niciodată autentic, dar era întruparea acestui cuvânt. Oamenii care sunt într-un fel n-au pretenții la etichete. Se cunosc pe sine și nu nimic de demonstrat...

Când vorbea despre Columbia, țara ei natală, vedeam pădurea Amazoniană cm se mișcă, viețuitoarele cm trăiesc laolaltă și păsările cerului cm zboară la înălțimi, în timp ce mușchiul de pe copaci arată Nordul.

Ce daruri mi-a făcut C în prietenia noastră?
1. Darul omeniei : mi-a pregătit de mâncare de ziua mea când am împlinit 23 de ani și eram răcită și încă mă acomodam la Barcelona.

2. Darul camaraderiei: am mers împreună până unde am putut, apoi fiecare pe continentul ei. Acum eu pe pământ, ea e printre stele.

3. Darul bucuriei împărtășite: mereu zâmbea larg și avea un zâmbet contagios.

4. Darul hranei sănătoase: atât hrana emoțională, cât și cea alimentară. Știa locurile din Barcelona cu cele mai bune și proaspete fructe și legume.

5. Darul plăcerii de a fi în natură: ne plimbam prin parcurile Barcelonei, vizitam Montserrat și priveam valurile cm se sparg de țărm.

6. Darul conexiunii vitale în ciuda morții: chiar și acum, la șase luni de când nu mai este printre noi, legătura cu C rămâne vie.

7. Darul vitalității: C deborda de vitalitate și o împărțea cu cei dragi.

8. Darul curajului de a fi: C și-a dedicat viața naturii profunde a psihicului uman. A organizat tabere de yoga, psihologie analitică și biologie maritimă în diferite locuri din lume. Era atât psihoterapeută, cât și instructoare profesionistă de scuba diving.

9. Darul muzicii: C mi-a prezentat muzică din America Latină. Am cântat și am dansat împreună.

10. Darul plăcerii: A fost și este o plăcere să iau parte la această viață cunoscându-o pe C. Viața mea este considerabil mai bună și mai plăcută datorită acestei întâlniri pe care o port mereu în suflet.

Îmi plac călătoriile la pas, dar și oamenii, pe care, întâlnindu-i, călătorești în profunzimi și te bucuri de viață.

Nu poți cere de la un singur om să fie totul. Prietenia este despre un puzzle de persoane care ne completează viața.

Cum arată puzzle-ul tău?

Ne place să trăim cu ideea că avem controlul constant.
Ne planificăm zilele, ne calculăm reacțiile și ne construim ziduri "perfecte" în jurul emoțiilor. Trăim cu o senzație de aparentă siguranță.

Dar oare ce pierzi când devii propriul prizonier?

Realitatea este, că ascunși în spatele acestor ziduri pierdem exact esențialul de care avem nevoie: conexiunea cu sine și cu cealaltă persoană.

Vulnerabilitate de zi cu zi nu înseamnă expunere fără filtre în fața oricui. Înseamnă, de fapt, curajul de a rosti:

-Nu știu cm să fac asta, am nevoie de ajutor.
-M-a rănit ce s-a întâmplat, deși am pretins că sunt bine.
-Am obosit să par puternic/ă/x mereu.

Abia în momentele în care lăsăm garda jos, spațiul dintre noi și cealaltă persoană se transformă dintr-un câmp de luptă într-o canapea confortabilă, unde putem, în sfârșit, să răsuflăm ușurați.

Tu când ai simțim ultima dată că ai avut curajul să fii vulnerabil/ă/x?

Sper să mă recunoști în ultima fotografie, unde sunt undercover.

De multe ori, cărțile despre perfecționism sunt de prisos. Coloziunea cu realitate diluează mecanismul perfecționismului.

Deși trăim într-o cultură care încurajează acest mecanism, el este de fapt o armură care te protejează de frica de a greși, de frica de a nu fi suficient/ă/x și de frica de respingere.

Viața are propriile metode prin care te dezbracă de această armură. Fiecare dintre noi trăiește una sau mai multe experiențe care ne lasă fără control.

Care dintre experiențele de mai jos te-a învățat renunțarea la perfecționism?