La Copac

La Copac

Share

La Copac - Cârciumă de jupâni Serviciul e ca pentru prieteni si prețurile oneste. Onor.

Licori veseloase și bucate alese, că de la moftangiu la chefliul de soi, ne e dor tuturor de vremurile vechi și bune. Și toți ne ținem nițel jupâni. Puțini sunt petrecăreții Bucureștilor care să nu fi auzit deja de Cârciuma La Copac. Însă dacă încă nu i-ai trecut pragul, ca un muşteriu consumator „cu nas” ce eşti, dacă mergi dinspre Magheru pe Arthur Verona şi faci brusc la stânga pe strada Pitar Moş, la numărul 23, vei găsi locul sus numit. N-ai cm să-l ratezi, înainte să-l vezi din drum vei fi recunoscut deja semnele de voie bună pe care o asemenea instituție o întreține și încurajează. Atmosfera din alt veac te cheamă vara la o halbă cu bere rece pe terasa umbroasă, chiar sub faimosul copac (de fapt, un dud bătrân ce-a văzut multe sub ramurile lui în peste suta de ani pe care i-a trăit) şi iarna la o pălincă galbenă ori o cană cu vin fiert, la căldura teracotelor vechi ce străjuiesc pereţii înalți ai casei boierești. Foaia de băuturi are toate cele trebuincioase unui stabiliment care se respectă: vinuri vechi și noi, şi la sticlă şi la cupă, crud, șpriț sau fiert cu scorțișoară și măr, bere de la gheaţă, ţuici românești și alte numeroase tării streine. Iar când se pune soarele în dreptul stomacului și băutura stârnește foamea, chefliii se pot ghiftui şi cu de-ale gurii alese din Foaia de mâncări, plină de bucate gustoase, pregătite după rețete de casă tradiționale, numai din componente naturale și de înaltă calitate. De la gustări ușoare, precum zacusca de casă, brânză de oaie sau capră, slăninuța cu ceapă roșie sau cârnații uscați, la felurite ciorbe, grătare sfârâite acompaniate de diferite garnituri și murături in sare, toate numa’ bune să se așeze de podină pentru băuturile ce sigur vor mai fi cerute. Lume bună, muzică pentru urechile cunoascătoare și ambianță veselă, contagioasă.
Și dacă a doua zi mahmureala cere ceva de dres, sunt la îndemână ciorbe, borșuri acre, compoturi și cafele tari. Iar dacă vă dă ghes nu zic cine și vă scăpăți iară la o băutură, că așa te îndeamnă vorba tihnită cu prietenii, s-ar putea să nici nu simțiți vremea trecând și să vă treziți spre ceas de noapte că mâine iar va trebui să vă întoarceți, s-o luați de la capăt cu tratamentul. Public nu trebuie să ne creadă ca pe gazetă, este așteptat spre a se convinge de cele de mai sus.

25/09/2026

🔥 Gustul Copilariei continua la LaCopac! De data aceasta, cu un bulz fierbinte!

Avem vremea perfecta pentru un bulz traditional, pregatit ca la carte, cu mamaliga, branza si carne, rumenit la cuptor pana capata acea crusta aurie si apetisanta.

Iar momentul in care il desfaci cu furculita si branza topita incepe sa se intinda... iti aminteste instant de gustul copilariei! 😋

Ti-am facut pofta? Rezerva o masa si vino la LaCopac sa te bucuri de un bulz fierbinte, alaturi de familie sau prieteni!

📍 LaCopac – Str. Pitar Mos nr. 23, Bucuresti 📞 Rezervari: 0722 704 445 🌐 Website: https://lacopac.ro/

Vezi mai mult: https://lacopac.ro/gustul-copilariei-bulz-traditional-fierbinte-si-rumenit-la-lacopac-bucuresti/

15/09/2026

🥩 Pentru coastele astea ne-am întoarce oricând!
Fragede, bine rumenite și suculente, coastele de la LaCopac sunt genul de preparat care nu are nevoie de prea multe explicații. Le vezi, le rupi ușor de pe os și... pofta e gata. 😋

Le servim alături de două sosuri făcute în casă și salată de varză acrișoară, iar dacă vrei o masă și mai serioasă, cartofii cu telemea completează perfect povestea.

Ți-am făcut poftă? Rezervă o masă și vino să încerci coastele direct la LaCopac!

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445
🌐 Website: LaCopac.ro

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/coaste-fragede-la-lacopac-rumenite-suculente-si-servite-cu-sosuri-facute-in-casa/

11/09/2026

🇷🇴 Ești turist în București? Descoperă gustul adevărat al sarmalelor românești la LaCopac!

La câteva minute de Piața Romană există un loc unde poți descoperi nu doar mâncarea românească, ci și atmosfera unei grădini ascunse în mijlocul orașului.

Iar dacă este prima ta întâlnire cu bucătăria noastră, începe cu unul dintre cele mai iubite preparate: sarmalele românești. Exact genul de gust pe care merită să-l descoperi atunci când vizitezi Bucureștiul.

Ești turist sau ai prieteni veniți din străinătate? Hai la LaCopac și arată-le cm arată și cm se simte o adevărată masă românească!

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445
🌐 Website: LaCopac.ro

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/esti-turist-in-bucuresti-descopera-lacopac-si-gustul-adevarat-al-sarmalelor-romanesti/

08/09/2026

🧀 Gustul Copilăriei – Episodul 1: Cașcaval pane
Sunt gusturi care te duc instant înapoi în copilărie. Pentru primul episod din seria „Gustul Copilăriei”, am ales unul dintre ele: cașcavalul pane.

Crocant și auriu la exterior, cald și cremos la interior, cu acel cașcaval care se întinde și îți face poftă înainte să apuci să guști.

Simplu, bun și familiar. Exact genul de preparat care ne face să spunem: „Asta mâncam și când eram mic!”

Ți-am făcut poftă? Hai la LaCopac să redescoperi gustul copilăriei și să încerci cașcavalul nostru pane! Te așteptăm la masă!

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/gustul-copilariei-episodul-1-cascaval-pane-crocant-si-cremos-la-lacopac/

02/09/2026

🍲 Meniul zilei te așteaptă la LaCopac!
De luni până vineri, între 12:00 și 16:00, te așteptăm la prânz cu mâncare românească, gustoasă și sățioasă, la doar 38 de lei.

Ciorbă, fel principal și desert – un meniu complet, numai bun pentru pauza de prânz. Iar dacă vremea ține cu noi, îl poți savura în grădina LaCopac, departe de agitația orașului.

📅 Luni – Vineri
🕐 12:00 – 16:00
💰 38 lei
📍 Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Ce zici, ne vedem la masă? 😁

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/meniul-zilei-la-lacopac-bucuresti-pranz-romanesc-la-doar-38-de-lei/

28/08/2026

Ultimele zile de vară merită petrecute împreună, la masă. 🌿
Weekendul e momentul perfect să lăsăm graba deoparte, să adunăm familia sau prietenii și să ne bucurăm de o masă bună în grădina LaCopac.

Preparate românești, o atmosferă liniștită și umbra dudului nostru de aproximativ 300 de ani, chiar în centrul Bucureștiului, la câteva minute de Piața Romană.

Hai să profităm împreună de ultimele zile de vară!

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/masa-in-familie-in-bucuresti-lacopac-gradina-si-gust-romanesc/

22/08/2026

🧄 Dacă ne-ar întreba un turist cu ce să învingă vampirii, cu siguranță i-am recomanda Puiul la bol de la LaCopac.

Pui bine rumenit, mujdei din belșug și cartofi proaspeți prăjiți, toate servite într-un bol care păstrează aromele și preparatul fierbinte.

O combinație simplă, gustoasă și numai bună pentru momentele în care ți-e poftă de ceva serios.

Nu știm dacă funcționează împotriva vampirilor, dar împotriva foamei avem mai multă încredere. 😁

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/pui-la-bol-cu-mujdei-si-cartofi-proaspeti-prajiti-un-preparat-de-incercat-la-lacopac/

14/08/2026

🍅 De la târg la LaCopac. Pentru că mâncarea bună începe cu ingrediente bine alese.
De data aceasta vă arătăm o parte din povestea pe care nu o vedeți atunci când preparatul ajunge pe masă.

Am mers în târgul de la Pucheni pentru a alege roșii, salată, verdețuri și alte legume proaspete, pe care le aducem apoi în bucătăria LaCopac.

Drumul este simplu: târg – bucătărie – farfurie.

Pentru noi, gustul mâncării românești începe cu ingredientele pe care le alegem. Mai departe, le gătim cu răbdare și le punem pe masă așa cm știm noi mai bine.

📍 LaCopac – Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Vezi mai mult:
https://lacopac.ro/de-la-targ-la-lacopac-alegem-legumele-pentru-preparatele-noastre-direct-din-piata/

09/08/2026

🍲 Un colț de București unde tradiția încă se simte la fiecare pas.
La câteva minute de Piața Romană, pe Pitar Moș 23, te așteptăm la La Copac cu pâine și sare, preparate românești și atmosfera unei grădini cu poveste.

Pâine caldă de casă cu zacuscă, vinete și icre, jumări calde cu ceapă, ciorbă de fasole în pâine, bulzul casei, iar duminica gătim la ceaun, sub dudul nostru de aproximativ 300 de ani.

Dacă ți s-a făcut dor de gustul mâncării românești și de mesele fără grabă, știi unde ne găsești.

📍 Str. Pitar Moș nr. 23, București
📞 Rezervări: 0722 704 445

Vezi mai mult: https://lacopac.ro/restaurant-traditional-piata-romana-la-copac-bucuresti/

Want your restaurant to be the top-listed Restaurant in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Pitar Moș 23
Bucharest
SECTORULGALBEN

Opening Hours

Monday 12:00 - 23:00
Tuesday 12:00 - 23:00
Wednesday 12:00 - 23:00
Thursday 12:00 - 23:00
Friday 12:00 - 23:00
Saturday 12:00 - 23:00
Sunday 12:00 - 23:00