Studio TV SHIFT

M-a uns pe suflet postarea pe care a făcut Yna zilele trecute.

Abia când citesc sau aud astfel de mesaje îmi dau seama că fac bine ce fac, că obțin rezultate concrete prin munca mea, că shiftersii chiar se aleg cu beneficii pe viață în urma investiției și antrenamentului pe care-l fac cu mine, în studio.

Yna Lazăr a făcut cursul de Public Speaking SHIFT acum un an și două luni. Când a venit la antrenament, îi era frică să vorbească în public, nu avea curaj să spună lumii despre pasiunea ei, despre cm îi poate ajuta pe ceilalți să aibă o viață mai bună. Nici măcar nu știa ce va face în viață după terminarea liceului.

Azi este studentă și vorbește în public cu lejeritate, impact, cu spaima în lesă și cu beneficii concrete pentru publicul ei.

Pentru că a înțeles că frica este cel mai bun aliat al curajului și combustibilul ideal pentru progres.

Deci, da! Frica se antrenează. De altfel, acesta este primul pas pe care îl fac în fiecare training. Identific teama, zidul mental, emoțional al fiecărui cursant, iar apoi dărâmăm cărămidă cu cărămidă. Nu de puține ori, cursanții SHIFT îmi spun că se simt ca la terapie când vin să-și antreneze frica de a vorbi în public.

Și cam asta este realitatea. N-ai cm să vorbești relaxat și cu impact dacă nu faci pace cu frica și dacă nu înveți s-o transformi în energie care să te propulseze, nu să te tragă în jos.

Bravo, Yna!

Și mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o și seriozitarea cu care te-ai antrenat!

Continuă să vorbești eficient în lume, shifter! 🩵

I-am cerut lui ChatGPT să mă ajute cu o imagine care să redea o doamnă care vorbește în public, pe o scenă, cu microfonul în mână și în spate să aibă scris, pe un ecran, numele noului curs înregistrat pe care îl voi lansa.

M-a ajutat.

Ce legătură are cântăreața Nelly Furtado cu Insula Iubirii?

Lipsa iubirii față de noi și față de ceilalți.

Nelly Furtado este pusă la zid pentru că îndrăznește să cânte iar, dar cu mai multe kilograme decât ne-a obișnuit în trecut. De la o fată slăbuță, a reapărut pe scenă complet schimbată. "Scroafă, vacă" și multe alte apelative jignitoare.

Femeia e pusă la zid chiar de către alte femei pentru că are tupeu să apară pe scenă așa cm e. E blamată că nu și-a tăiat stomacul, că n-a făcut foamea. Că nu s-a închis în sala de operații și sala de fitness ca să iasă trasă prin inel, așa cm cer "standardele de frumusețe".

Societatea ne spune, așadar, că trebuie să arătăm toate la fel dacă vrem să fim apreciate, iubite. Anorexice, tatuate, siliconate din cap până-n picioare, cu unghii, gene, sprâncene, dinți falși, de-un alb ridicol, gletuite dincolo de cognoscibilitate. Fierte pe manele și citate motivaționale.

Mă uit la Insula Iubirii și, fie că-s concurente sau ispite, toate arată la fel și au aceleași gusturi. Unele sunt și desfigurate de intervenții. Cum e Ela. Iubitul a încurajat-o să-și mărească sânii și să-și taie stomacul, doar că operațiile i-au afectat sănătatea și au lăsat-o cu defecte fizice și dureri insuportabile. Culmea este că, și în aceste condiții, o încurajează să-și pună alți sâni. Ea vrea să renunțe la silicoane, dar se simte presată de partener.

Concluzia ar fi că Nelly Furtado ar trebui să arate fix ca fetele de la Insula Iubirii ca să aibă, din nou, succes. Altfel, talentul muzical nu se mai vede, nu se mai aude. Botoxul e singurul canal care-l amplifică.

Trăim vremuri în care multe fete se simt obligate să-și transforme corpul în coș de gunoi și să creadă că sănătatea e opțiunea doi.

Pentru că azi succesul se cumpără și se injectează în saloanele de înfrumusețare.

Să nu înțelegeți, însă, că am ceva împotriva femeilor care apelează la astfel de proceduri. Pe multe chiar le apreciez pentru curaj și pentru rezultatele elegante pe care le-au obținut. Arată senazațional.

Dacă eu nu mă machiez și nu mă operez estetic, nu înseamnă, însă, că alte femei nu trebuie să facă asta.

Problema este atunci când un trend devine unitate de măsură și validare. Când ne schimbăm din cauza presiunii sociale, nu din dorința noastră. Când, dacă ieșim din tipar, drumul e doar spre ghena de gunoi.

Asta este complet greșit.

Fiecare femeie are dreptul să se poarte așa cm simte. Dar, dacă vrea să-și mărească buzele, s-o facă pentru că vrea ea, nu pentru că-i cer bărbații, grupul de prietene, influencerii. Și dacă o face, nu trebuie înjurată.

Cum dacă o femeie preferă naturalețea, nu trebuie arătată cu degetul și umilită.

Avem dreptul să ne iubim așa cm ne simțim bine. Și obligația să ne ținem ocările și judecățile pentru noi.

Să tăcem dacă n-avem o vorbă bună de spus.

Cu sau fără botox, sănătatea și tinerețea sunt, însă, un lux rar, pe care nu-l putem imita și, uneori, nu-l putem cumpăra nici cu toți banii din lume.

Doi Trump, un Putin.

Trump – Putin 0 – 2

Limbajul corpului celor doi lideri de-a lungul întâlnirii din Alaska a spus, de fapt, adevărul din spatele cuvintelor protocolare pe care le-au rostit în declarația de presă.

Putin a marcat puncte încă dinaintea întâlnirii cu Trump.

- Putin a propus întâlnirea și ieri ne-a arătat adevăratul scop: să-i domine pe Trump, SUA, Zelenski și, evident, restul lumii.

- Trump a ajuns primul în Alaska și l-a așteptat pe Putin mai bine de jumătate de oră. Unii experți străini spun că acesta ar fi protocolul. Pe de altă parte, toți cei care au privit momentul au avut sentimentul poziționării liderului american sub cel al președintelui Rusiei.

- Trump a coborât primul din avion și l-a așteptat pe Putin câteva minute. Din nou, un gest care, în fața publicului, a arătat inferioritate.

- Trump l-a așteptat pe Putin ca pe un erou, cu covorul roșu. Un alt gest care, practic, legiferează crimele de război de care este acuzat de Curtea Penală Internațională (ce-i drept, SUA nu recunosc această instituție).

- De departe, cel mai controversat gest al președintelui Trump a fost momentul în care l-a aplaudat pe Putin în timp ce pășea spre el, pe covorul roșu. Limbajul corpului îl poziționează clar în rolul părții din negociere care urmează să facă orice concesie va fi necesară ca să încheie războiul. Știm doar că Trump visează să primească Premiul Nobel pentru pace. Este, însă, posibil ca Trump să se fi gândit, prin acest comportament, să-l măgulească pe Putin ca să-și crească șansele de negociere. Adică să-l facă să se simtă apreciat, pe picior de egalitate, într-un mediu relaxant, deschis. Ca într-o întâlnire cu un prieten vechi și de nădejde. Nu știm dacă a fost un gest premeditat sau spontan. Ce n-a luat în calcul cel mai puternic om al planetei este, însă, că oamenii nu gândesc în texte de manual mimico-gestual și că aplaudarea unui criminal de război îl va decredibiliza complet, retrograda pe locul doi, caracteriza ca un lingușitor obosit, care n-are cărțile necesare ca să se impună.

- Trump plusează, din nou, către Putin prin zâmbetele, strângerile călduroase de mâini și bătaia pe umăr. Asta deși tot mapamondul s-a întrebat cm va fi momentul primirii, pentru că “Cum să dai mâna cu un criminal de război?”. Trump a plusat, însă, în rău, peste orice imaginare a momentului.

- Putin, spion KGB, a transmis prin limbajul corpului și expresiile faciale siguranță, superioritate, relaxare, intransigență față de propunerile partenerilor de dialog. Putin a avut poker face de început până la final, spre deosebire de Trump, căruia i s-au citit pe față toate stările prin care a trecut de-a lungul întâlnirii.

- Când un reporter a strigat întrebarea “Cât aveți de gând să mai ucideți civili?”, Putin a zâmbit zeflemitor și și-a dus mâna către ureche, sugerând că nu aude. Iarăși, vorbim despre un limbaj al corpului care transmite întregii planete că aude și spune doar ce vrea. Acel gest a tranșat, practic, linia întregului summit. El conduce discuțiile, el pune condițiile, el dirijează narativul.

- Putin și-a arătat mușchii și prin rescrierea regulilor în timpul jocului. Inițial, întâlnirea cu Trump trebuia să fie one on one. Cu puțin înainte de aterizarea în Alaska, Casa Albă a anunțat că la discuții va participa și echipa celor doi președinți. În final, cei doi au avut, totuși, o discuție privată în “bestia” lui Trump (limuzina ultra-blindată). Iar în timpul summitului, însoțitorii celor doi lideri n-au mai avut niciun rol. Practic, au venit degeaba. Tot Putin a decis ca, la final de summit, să nu mai susțină conferința de presă și să răspundă întrebărilor celor peste 200 de jurnaliști prezenți, ci doar să facă o scurtă declarație de presă.

- Un alt gest de forță al lui Putin a fost lecția de istorie rusească pe care le-a oferit-o jurnaliștilor și întregii lumi care a urmărit mesajul de 8 minute, citit de pe foaie (sugerând că declarația a fost scrisă încă de acasă).

- Un alt gest de slăbiciune din partea lui Trump a fost declarația de presă de la finalul întâlnirii, de 3 ori mai scurtă decât cea a lui Putin, timp în care a arătat o mimică de om înfrânt, dezamăgit, păcălit, obosit. Limbajul corpului, prin tristețea de pe față, frecarea buzelor, arăta că una spune, alta gândește, că se abține foarte mult să nu-și dea în petic în stilul caracteristic. Trump n-a jubilat deloc la această întâlnire istorică.

- Putin a încheiat summitul în trombă, pe poziție de învingător absolut, cu o întrebare care l-a șocat pe Trump: “Data viitoare la Moscova?”, i-a aruncat Putin în față, batjocoritor. Este întrebarea prin care Putin și-a arătat, din nou, poziția de putere, în ciuda faptului că tot mapamondul îl vrea arestat și închis pentru tot restul vieții sale.

- Un alt dezavantaj al lui Trump, care l-a poziționat în inferioritate față de Putin, a fost faptul că n-a avut în delegație niciun vorbitor de limbă rusă. Și, spre deosebire de Putin, care știe foarte bine engleza, Trump a fost doar un spectator în momentele în care s-a vorbit și limba rusă.

Concluzia? Trump, de pe pistă, și-a rătăcit cărțile pe drumul spre summit. Iar limbajul corpului, în special grimasele, i-au trădat fiecare gând și sentiment. În schimb, Putin a fost neschimbat de la început până la final.

În Alaska, am văzut doi președinți și un singur lider.

Pachetul doi e tot pentru noi.

Citesc măsurile propuse de Ministerul Finanțelor pentru reducerea deficitului bugetar uriaș și înțeleg că, de fapt, tot românii de rând și antreprenorii care-și plătesc la timp taxele și impozitele vor acoperi huzurul elitei politice care ne-a secat de bani în ultimii 36 de ani.

Și uite că sunt lăsați să o facă în continuare, iar pe noi ne pun să plătim. Nu văd nici o măsură prin care vinovații care au păpat banii să fie trași la răspundere și puși la plată.

Ciolacu chiar are tupeul să strige hoții și nimeni nu-l întreabă de bani. Ciucă, Boloș & company sunt, și ei, bine-mersi.

Dacă soluțiile Guvernului pentru acoperirea găurii din buget îi vizează doar pe bun-platnici, avem o problemă foarte mare.

Pentru că în schimbul banilor luați cu japca fără jenă sistematic de Guvern din contul fiecăruia dintre noi, nu primim nimic.

* ANAF e tot nedigitalizat, corupt și incapabil să colecteze taxele și impozitele de la rău-platnici. În schimb îi calcă cu controale și paracontroale pe buni-platnici.

* Serviciile medicale și spitalele sunt tot vai mama lor, deși plafonul maxim pentru plata contrivuțiilor de sănătate a tot crescut și va urca la 90 de salarii minime.

* Pensiile românilor de rând sunt tot la limita subzistenței, deși taxarea pe muncă e cam cea mai mare din UE. O analiză Profit.ro arată că suntem printre cele 7 țări din Europa în care iei acasă mai puțin de două treimi din salariul brut și suntem campioni europeni la taxarea familiilor cu copii.

* Companiile de stat care au datorii uriașe la buget sunt nederanjate iar șefii lor plătiți regește.

* Magistrații au aceleași pensii și drepturi de pensionare la 40+ si, real vorbind, nu se vor atinge de ele nici în 50 de ani de acum înainte.

* Bugetarii care taie frunză la câini, care nici măcar nu știu unde este serviciul lor, sunt tot pe ștatul nostru de plată și, cel mai probabil, vor fi afectați de disponibilizări și tăieri de venituri tot cei care nu stau la stat și chiar muncesc cinstit.

* Drumuri și autostrăzi tot nu avem cm ar trebui pentru o țară din UE.

* Birocrația e încă în floare pentru aproape orice serviciu public.

Continuați voi lista cu toate reformele care au strălucit în toate programele de guvernare, dar peste care s-a așternut praful imediat după ce s-a pus ultima ștampilă pe buletinul de vot.

Concluzionez cu aceeași frază care devine realitate pe măsură ce guvernarea Bolojan ia doar de la bun- platnicii și tot ce dă în schimb este protecție pentru protejații care rămân în continuare protejați:

AUR jubilează. Nu trebuie să facă absolut nimic ca să câștige puncte. De altfel, cam asta și face. Stă pe tușă și-i lasă pe “apostolii buni ai politicii”, pe care i-am votat cu ambele mâini, să-și dea în stambă. În ritmul ăsta, să nu ne mire că, la următoarele alegeri, o să plângem rău.

Zilele trecute am scris un text în care povesteam cm mi s-a cerut prima dată șpagă de către un angajat al statului. Îmi amintisem episodul după scandalul în care a fost implicat vicepremierul care a mituit un inspector ANAF timp de 8 ani.

Povestea este una haioasă. O găsiți mai jos, în feed, dacă sunteți curioși.

Altceva vreau să spun, însă, acum. Pe Linkedin, în cele mai mult comentarii, oamenii sugerau, mai direct sau mai voalat, că povestea este scrisă de Inteligența Artificială.

Ei, și aici, cred că avem o problemă foarte mare. AI devine atât de prezent în viețile noastre încât ajungem să nu mai credem nimic din ce citim și vedem. Și au am căzut în capcană cu unele imagini, deși sunt fost jurnalist de televiziune.

Nu m-am supărat pe oameni. Nici nu am încercat să mă apăr.

Ce facem, însă, în punctul acesta? Cum ne punem la adăpost de toți acești roboți care sapă cu fiecare secundă care trece la încrederea pe care o avem în cei de lângă noi și la credibilitatea conținutului de autor, creat 100% de mintea și inspirația umană?

În altă ordine de idei, tot ce citiți sau urmăriți pe conturile mele sunt produse exclusiv de mine, cu bune și cu rele.

În meseria mea, ChatGPT dă multe gherle. Dacă nu ești alert, o dai rău de gard.

De exemplu, zilele trecute pregăteam un exercițiu de dicție pentru un curs de Public Speaking și i-am dat lui ChatGPT 5 să despartă pe silabe versurile unei melodii ca să fiu mai eficientă. Doar că, ce să vezi? A făcut greșeli impardonabile și, în final, tot eu a trebuit să fac munca. Concluzia? Mi-a luat mult mai mult timp să verific robotul și să-l corectez, decât dacă făceam singură treaba de la bun început.

Dacă mă lăsam pe mâna AI, îmi făceam rău de râs inteligența în fața cursanților.

Pe lângă asta, din punctul meu de vedere, textele generate de AI privează publicul de frumusețea originalității, autenticității, onestității, personalității vorbitorului.