Tadeus Words

Tadeus Words

Share

Philosophy, poetry, lyrics, script, healing, biography

13/01/2025

De câte ori ți-ai zis că n-o mai faci?
De câte ori te-ai prins făcând-o fără seamă?
De câte ori înveți din nou să taci?
Și te zidești din piatra muntelui de aramă.

De câte ori iertare ai cerut?
De câte ori pe altarul sfânt ți-ai pus onoarea?
De câte ori, trădat de neștiut,
Ți-ai încercat credința, duhul și răbdarea?

De câte ori la stele ai privit?
De câte ori te-ai ridicat după cădere?
De câte ori tu aripile ți-ai frânt?
Iar din greșeli, ai strâns cea mai de preț avere?

De câte ori? Te-ntreabă toți în jur,
De câte ori mai îndrăznești și faci s-apară?
De câte ori? Trecând ca prin ajur
Permiți luminii pure, prin tine să răsară.

Elias Tadeus 12.01.2025



Photo credit: Sergiu Rotaru

05/09/2024

Un proiect ce vindecă

11/01/2024

Darul

An de an, aceleași cadre
ce nu-s ochi ca să le vadă
Cu grămezi de verzi “cadavre”
Aruncate-n colț de stradă

Și o facem cu îndemnul
În ajun de bucurie
Chiar când S-a născut Eternul
Ca lumină-n noi să fie

Defrișați fără de milă
Pentru a fi împodobiți
Cu figuri neînsuflețite
Parcă am fi niște smintiți

E mai rău decât păgânul
Cel ce a dat acest învăț
Pentr-o scurtă veselie
Preschimbăm un dar în băț

Darul cel, ce aduce conuri
Și nu sare-n sus de fală
Conul lui fiind simbolul
Pentru glanda Pineală

Glandă mică și uitată
Veacuri multe suprimată
Ce servește fără plată
Mintea cea iluminată

Ea deschide adevarul
Mii de ani ascuns cu lacăt
Caci de vină nu e mărul
Iar sfârșitul e doar capăt

Să ne-ntoarcem deci privirea
Spre a noastre rădăcini
Să răsară-n noi iubirea
Și în veci să fim blajini

Sa iubim copac și floare
Ca pe-al nostru scump copil
Si sa facem sărbătoare
Păstrând spiritul umil

Să privim mai des spre stele
Chipuri sunt desăvârșite
Gânduri au, iubesc si ele
Și ne urmăresc smerite

Elias Tadeus
8.I.2023

06/12/2022

Iubitorii de lectură vor avea încă o ocazie de bucurie: începe Gaudeamus (pe 7.12.). ❤️‍🔥

Anul acesta, vă așteptăm la Standul Revistei Timpul (140), pe 9.12.2022, începând cu ora 18:00, pentru a-l cunoaște pe poetul Elias Tadeus și ale sale 📖 Gânduri în (uni)vers.

Want your establishment to be the top-listed Arts & Entertainment in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Bucharest