EduAcces
Asociaţia „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură”
19/12/2024
Universitatea „Spiru Haret” a lansat proiectul „DigiFormPedagog – Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar”, câștigător în apelul PNRR/2024/C/15/18. Cu o finanțare la nivel național de 80 de milioane de euro, proiectul vizează modernizarea sistemului educațional și integrarea tehnologiei în procesul de predare.
Ce aduce DigiFormPedagog?
Universitatea „Spiru Haret”, ca beneficiar unic, va forma 5000 de cadrele didactice din învăţământul preuniversitar din România, de la educația timpurie până la liceu.
Programul, desfășurat între octombrie 2024 şi martie 2026, include sesiuni de formare teoretică și practică, coordonate de experți în pedagogie digitală.
Cadrele didactice vor învăța să aplice noile competențe digitale în contexte reale de predare, având acces la platforme de e-learning și comunități de practică pentru schimb de experiențe și bune practici.
De ce este important acest proiect?
„DigiFormPedagog” reprezintă un pas important către digitalizarea educației în România, contribuind la dezvoltarea unui mediu de învățare modern și adaptat cerințelor actuale ale elevilor. Proiectul sprijină formarea continuă a profesorilor și publicarea a 50 000 de resurse educaţionale deschise, consolidând rolul tehnologiei în educație.
Un viitor digital pentru educaţie începe acum, cu „DigiFormPedagog”!
Mai multe informații despre proiect pot fi consultate pe: https://digiformpedagog.spiruharet.ro/
17/12/2024
Surse de finanțare sunt disponibile în continuare pe site-ul proeictului în secțiunea Dezvoltare Socio- Comunitară - Listă de oportunități / surse de finațare
Listă de oportunități/ surse de finanţare www.fonduri-ue.roPentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
12/12/2023
Conferința de închidere a proiectului EduAcces - marți, 13 decembrie 2023, ora 10.00
09/12/2023
REȚEAUA PARTENERIALĂ EDUACCES, SPRIJIN PENTRU COPIII CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE - Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces – LUNI 11.12.2023, ORA 13.00, online.
LINK CONECTARE: https://meet.google.com/pit-czmb-fie
Pentru detalii şi informaţii suplimentare referitoare la eveniment contactaţi: [email protected].
09/12/2023
Luni, 11.12.2023, începând cu ora 13.00 va avea loc ultimul Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces cu participarea partenerilor EduAcces. Scopul acestuia este diseminarea informațiilor către instituțiile de învățământ partenere și comunicarea modalității de asigurare a sustenabilității proiectului. Tema evenimentului este: REȚEAUA PARTENERIALĂ EDUACCES, SPRIJIN PENTRU COPIII CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE.
Pe site-ul proiectului https://eduacces.snsh.ro/ se vor publica surse de finanțare destinate comunității pentru ca aceștia să găsească oportunități pentru copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Linkul unde pot fi accesate este https://eduacces.snsh.ro/dezvoltare-socio-comunitara/lista-de-oportunitati-surse-de-finantare-relevante-pentru-imbunatatirea-situatiei-privind-copiii-din-judetul-sibiu-cu-parinti-plecati-in-strainatate =2023&month=12&day=6&view=month
Evenimentul își propune sublinierea rolului major pe care managementul educational îl are în realizarea de parteneriate funcționale în instituțiile de învățământ și motivarea cadrelor didactice pentru implicare în comunitate.
Partenerii EduAcces vor fi prezentați și vor fi reamintite modalitățile de colaborare în cadrul rețelei parteneriale EduAcces
Vă așteptăm la eveniment prin conectare la linkul:
https://meet.google.com/pit-czmb-fie
Echipa de proiect
11/11/2023
ACTIVITĂȚI EDUCAȚIONALE PENTRU COPIII CU PĂRINȚI PLECAȚI LA LUCRU ÎN STRĂINĂTATE - Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces – MIERCURI, 15.11.2023, ORA 13.00, online.
LINK CONECTARE: https://meet.google.com/msh-gnwu-wtg
Pentru detalii şi informaţii suplimentare referitoare la eveniment contactaţi: [email protected].
11/11/2023
Miercuri, 15.11.2023, se va desfășura o întâlnire pentru promovarea partenerilor rețelei EduAcces și stimularea activităților care se realizează în instituțiile de învățământ pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Evenimentul de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces are ca temă: Activități educaționale pentru copiii cu părinți plecați la lucru în străinătate și se va realiza cu invitații din următoarele instituții de învățământ:
• Liceul Teoretic „A.T. Laurian” Agnita
• Liceul Teoretic „Timotei Cipariu” Dumbrăveni
• Școala Gimnazială „G.D. Teutsch” Agnita
• Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș
• Școala Gimnazială „Constantin Ion Motaș” Mediaș
Activitățile educaționale se realizează cu sprijinul partenerilor EduAcces iar în cadrul proiectului se facilitează atragerea de surse de finanțare prin publicarea lunară pe site a unei liste cu oportunități pe care instituțiile de învățământ le pot accesa din fonduri nerambursabile. Lista prezentată acordă directorilor timp mai mult pentru scrierea proiectelor pentru copii deoarece centralizează informațiile referitoare la ce există ca și finanțare la nivel național și oferă linkuri cu detalii dacă oportunitățile sunt compatibile cu nevoile școlii.
În cadrul evenimentului este prezentată și legislația referitoare la înființarea de consilii comunitare consultative deoarece acestea sunt un real folos pentru copiii aflați în situații de risc deoarece acționează la nivelul comunității.
Conectarea se realizează prin accesarea la data și ora stabilită a linkului: https://meet.google.com/msh-gnwu-wtg .
Vă aşteptăm cu drag!
Echipa de proiect
11/11/2023
MODALITĂȚI DE PROTECȚIE A COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE- Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces – LUNI 13.11.2023, ORA 13.00, online.
LINK CONECTARE: https://meet.google.com/kay-tbqa-bgd
Pentru detalii şi informaţii suplimentare referitoare la eveniment contactaţi: [email protected].
11/11/2023
Luni, 13.11.2023, începând cu ora 13.00 va avea loc un Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces care va avea invitați directori din următoarele instituții de învățământ:
• Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Șura Mare
• Școala Gimnazială Brateiu
• Școala Gimnazială „St. Ludwig Roth” Moșna
• Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” Cârțișoara
• Școala Gimnazială Porumbacu de Jos
Tema evenimentului este: MODALITĂȚI DE PROTECȚIE A COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE. Copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate sunt în situație de risc datorită atenției deficitare de care beneficiază uneori, aceasta sondându-se cu lacune educaționale și/ sau probleme emoționale și comportamentale.
Evenimentul își propune sublinierea rolului covârșitor pe care managementul educational îl are în identificarea copiilor care se află în această situație pentru ca mai apoi aceștia să beneficieze de sprijin din partea familiei extinse și a comunității.
În cadrul eveniemntului se vor prezenta partenerii EduAcces care vin în sprijinul copiilor dar și o listă de oportunități/ surse de finanţare relevante pentru îmbunătățirea situației privind copiii din județul Sibiu cu părinți plecați în străinătate.
Link conectare eveniment: https://meet.google.com/kay-tbqa-bgd
Vă aşteptăm cu drag!
Echipa de proiect
04/10/2023
O ABORDARE UNITARĂ LA NIVEL DE COMUNITATE ȘCOLARĂ PRIVIND SUSȚINEREA COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE - Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces – MIERCURI, 11.10.2023, ORA 13.00, online.
LINK CONECTARE: https://meet.google.com/bvw-fnbu-azy
Pentru detalii şi informaţii suplimentare referitoare la eveniment contactaţi: [email protected].
04/10/2023
Miercuri, 11.10.2023, se va desfășura o întâlnire ce vizează stimularea activităților în rețeaua partenerială EduAcces. Tema acesteia este: O abordare unitară la nivel de comunitate școlară privind susținerea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Invitații evenimentului sunt persoane de decizie din următoarele instituții de învățământ:
• Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului
• Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu
• Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu
• Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu
• Școala Gimnazială „Ioan Albescu” Boița
Activitatea de dezvoltare comunitară din cadrul proiectului este orietată spre:
- prezentarea partenerilor cu atribuții la nivel județean care pot susține copii din grupul țintă al proiectului;
- prezentarea Listei de oportunități/ surse de finanţare relevante pentru îmbunătățirea situației privind copiii din județul Sibiu cu părinți plecați în străinătate preente pe site-ul proiectului – modalitate de ajutorare financiară a instituțiilor de învățământ;
- prezentarea cadrului legal pentru înființarea consiliilor comunitare consultative – armonizare cu legea educației.
Conectarea se realizează prin accesarea la data și ora stabilită a linkului: https://meet.google.com/bvw-fnbu-azy
Vă aşteptăm cu drag!
Echipa de proiect
04/10/2023
ATRAGEREA SPRE INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT A FAMILIILOR COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE - Eveniment de stimulare a activităților în rețeaua partenerială EduAcces – LUNI 9.10.2023, ORA 13.00, online.
LINK CONECTARE: https://meet.google.com/frh-xkai-znf
Pentru detalii şi informaţii suplimentare referitoare la eveniment contactaţi: [email protected].
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Website
Address
Bucharest
032498