JurnalulMamei
Gândurile mamelor de pretutindeni, ajutor de nădejde când ai cea mai mare nevoie de ele!
08/12/2022
Noi, părinții, avem tendința să evităm pe cât posibil un conflict cu cei mici. 🫣
Dar dezacordurile sunt o parte naturală a relației noastre părinte/copil și o interacțiune sănătoasă (deși rar distractivă). 😊
Ironia este că, dacă practicăm arta dezacordului respectuos, relația noastră se va întări, se va consolida și, de fapt, va implica o apariție mai rară a unui conflict real. 🧐
Află de ce este indicat să acceptăm dezacordurile copiilor noștri!👍
7 motive pentru care sunt indicate dezacordurile copiilor Avem tendința să evităm pe cât posibil un conflict între noi și copii. Dar dezacordurile sunt o parte naturală a relației și o interacțiune sănătoasă.
29/10/2022
Primele săptămâni acasă, alături de un nou-născut, implică automat o perioadă dificilă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, pentru oricare membru din familie.
Situația poate deveni ușor copleșitoare dacă ești epuizată, având grijă de copil 24/7.
Însă nu întotdeauna! Poți dispune de o mulțime de metode prin care să faci rai din acest moment unic! Află cm ⬇️
Am ajuns acasă, ce fac? - sfaturi pentru proaspetele mămici Să fii proaspătă mămică poate fi copleșitor. Află 9 sfaturi care te pot ajuta să treci peste începutul care sperie mămicile din momentul în care au ajuns acasă.
28/10/2022
Întrebare: Cum scăpăm de colici? 🤔
Răspuns: Cu timpul... 😫
Noi, ca părinți, putem doar „îndulci” aceste episoade de colici care se manifestă la majoritatea bebelușilor, semn că tranzitul lor digestiv se adaptează acestei lumi extra-uterine.
Citește mai multe detalii despre acest subiect în articolul de mai jos! 🧐
7 metode de a liniști un nou-născut când apar colicii Cum scăpăm de colici? Cu timpul. Noi, ca părinți, putem doar „îndulci” aceste episoade de colici care se manifestă la majoritatea bebelușilor.
27/10/2022
Sarcina este un moment unic în viață pentru tine și corpul tău. Cel din urmă trece prin multe schimbări.
După primul control de specialitate în care ai auzit inima bebelușului, urmează o perioadă în care va trebui să te monitorizezi constant și să urmezi pași esențiali pentru a duce sarcina la bun sfârșit, sănătoasă și fără alte complicații.
Află care sunt investigațiile sau analizele pe care ar trebui să le efectuezi pe durata sarcinii din articolul de mai jos 📚
Analize și investigații de specialitate în timpul sarcinii - Află care sunt acele analize de laborator uzuale pe care o gravidă trebuie să le facă și care ar fi investigațiile suplimetare necesare.
26/10/2022
Când o femeie este Rh negativ și bebelușul ei este Rh pozitiv, apare incompatibilitatea de Rh. În acest caz, corpul femeii poate produce anticorpi ce pot deteriora globulele roșii ale bebelușului (cu alte cuvinte, organismul tău consideră că bebelușul este corp străin și începe să-l atace). Află mai mult ⬇️
De ce este important Rh-ul în sarcină - Jurnalul Mamei Când o femeie este Rh negativ și bebelușul ei este Rh pozitiv, se numește incompatibilitate Rh. Află mai mult despre această proteină și cm te poate afecta în sarcină.
25/10/2022
Îți dorești să te vindeci rapid după cezariană? Află cele 5 sfaturi cu privire la o recuperare sănătoasă și de o durată cât mai scurtă! 🏃♀️
5 sfaturi pentru o recuperare rapidă după cezariană - Dacă ești proaspăt mămică și te simți neputincioasă după cezariană, descoperă cele 5 sfaturi care te vor ajuta să te recuperezi rapid!
25/10/2022
Tema alimentației din timpul perioadei în care alăptezi poate fi destul de controversată, deoarece tot ce mănânci afectează starea bebelușului tău. 🥑
✅ Ce alimente ar trebui să mănânci?
✅ Ce ar trebui să eviți?
✅ Câte lichide ar trebui să bei pe zi?
✅ Cum gestionezi intoleranța la lactoză?
✅ Cum afectează alimentația ta starea de sănătate a bebelușului?
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai frecvente întrebări ale proaspetelor mămici. Află răspunsul lor în articolul de mai jos. ⬇️
Ce nu am voie să mănânc în timpul alăptării 🍲 Alimentația din timpul alăptării este importantă pentru sănătatea ta și a bebelușului. Află totul despre alimentele permise sau cele de evitat.
27/09/2022
Tu știi care sunt cei 11 pași spre o sarcină sănătoasă?
Află mai multe din articolul de mai jos! 🤓🤰🏻⬇️
Cum te pregătești înainte de sarcină - Jurnalul Mamei Află cei 11 pași esențiali urmați înaintea unei sarcini sănătoase!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Bucharest