Razvan Itu

Razvan Itu

Share

Vicepreședinte AS CLUB POLITEHNICA Cu mulți dintre voi, cei implicați în tenisul românesc, sunt prieten de 10, 20 sau chiar mai mulți ani.

Dragi colegi, dragi prieteni,

Sunt Răzvan Itu și mă prezint în fața voastră acum, în acest moment atât de important, momentul adevărului pentru tenisul nostru: Federația Română de Tenis își va alege un nou PREȘEDINTE! Sunt de peste patru decenii implicat în tenisul din România, ca jucător, antrenor, manager și prieten, iar în ultimii patru ani am muncit efectiv zi de zi alături de voi, oamenii care doresc binele tenisului românesc pentru a aduce un suflu nou în acest sport pe care toți îl iubim și pentru a păstra România în lumea bună a tenisului mondial. Am crescut împreună, am jucat tenis împreună și tot împreună am vegheat ca tenisul nostru să meargă pe drumul cel bun. Pe ceilalți v-am cunoscut în lunga mea carieră dedicată tenisului românesc, încercând de fiecare dată să fiu constructiv și echidistant în rezolvarea problemelor voastre. Timpul petrecut împreună cu voi a făcut posibilă rezolvarea multor probleme apărute. Am fost, sunt și voi fi cel mai accesibil om din conducerea FRT, ușa mea fiind deschisă tot timpul pentru fiecare dintre voi. Știți unde și cm să mă găsiți și mai știți că oricând voi face tot ce este posibil ca împreună să rezolvăm orice problemă ați avea.

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Bucharest