Digi Credit - IFN

Digi Credit - IFN

Share

Creditare simplă și rapidă pentru firme

31/01/2023

De ce nu se va repeta explozia creditelor neperformante în România în viitorul apropiat

În ciuda contextului economic dificil, rata creditelor neperformante a scăzut în 2022, situându-se în fiecare trimestru în jurul valorii de 3%.

Creșterea ratelor la credite, însoțită de menținerea inflației la niveluri de două cifre și de încetinirea ritmului de creștere economică, ne-ar putea îndreptăți să estimăm că rata creditelor neperformante, neplătite de firme și populație, ar urma să crească în 2023.

La sfârșitul lui 2022, șefii marilor bănci din România, prezenți la o conferință publică, s-au îndoit, în bloc, că rata creditelor neperformante ar putea crește într-atât încât să prezinte probleme.

De ce nu există pericolul de a se repeta dezastrul din 2010, atunci când creditele neplătite ajunseseră la 30% din totalul creditelor? Pentru că de atunci s-au tras învățămintele necesare, iar BNR a luat din vreme măsuri prudențiale, mai ales în sensul scăderii gradului maxim de îndatorare a unui client.

Au mai existat și alte măsuri fiscale, luate de Ministerul Finanțelor, pentru eradicarea unui comportament care s-a dovedit nociv în criza precedentă.

Urmare a controalelor efectuate de atunci de ANAF, s-a constatat că, în cazul instituțiilor de credit, se înregistra o reducere semnificativă a profitului impozabil ca urmare a deducerii pierderilor din cesiunea creditelor neperformante dar și a celor performante, în general către persoane juridice nerezidente.

Începând cu 2018, pierderea netă a băncii, reprezentând diferența dintre prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate, este deductibilă în limita unui plafon de 30% din valoarea acestei pierderi. Adică 70% din această pierdere este inclusă în baza impozabilă și taxată cu 16% impozit pe profit.

Prin urmare, regimul fiscal actual a vizat limitarea deducerii pierderii nete înregistrate ca urmare a cesiunii de creanțe, în contextul în care, în majoritatea cazurilor, profitul realizat din recuperarea creanțelor respective nu era impozitat în România.

De altfel, Deloitte a observat că această măsură fiscală a avut efectul scontat: “piața cesiunii de creanțe neperformante s-a blocat (s-au realizat foarte puține tranzacții de acest tip), băncile preferând să gestioneze intern recuperarea acestora, chiar cu riscul unor costuri mai mari cu ajustările pentru deprecierea creanțelor”.

Desigur, asupra acestor prevederi, în timp, au fost înaintate o serie de propuneri de modificare de către toate marile asociații ale bancherilor: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Confederația Patronală CONCORDIA, Asociația Română a Băncilor și Asociația Societăților Financiare din România.

Cererile lor au vizat în principal majorarea procentului de deducere de 30%. Una dintre propunerile de modificare fiscală a fost deducerea integrală în cazul în care creanța este vândută către o persoană care este plătitoare de impozit pe profit în România.

Din punctul de vedere al Digicredit, rata creditelor neperformante nu va crește semnificativ pe parcursul anului 2023.

Want your business to be the top-listed Finance Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Calea Griviței 355/357
Bucharest
010717

Opening Hours

Monday 10:00 - 17:00
Tuesday 10:00 - 17:00
Wednesday 10:00 - 17:00
Thursday 10:00 - 17:00
Friday 10:00 - 17:00