Mircea Radu

Tvoja Krv i Moja este vinul preferat al băieților răi, cu încredere în steaua lor și cu gura mare pe cât le e sufletul. Al celor care nu dau doi bani pe fals, isterie și nimicuri, al bărbaților care se uită la Eurovision doar ca să vadă câte voturi primește concurentul care se identifică rață și mănâncă muci.

Tvoja Krv i Moja (trad. “Sângele tău și al meu”) este un croat puternic, aspru și roșu închis, cu gust de prună, lemn și afine; mi s-a părut că are și o adiere de mentă, așa, pe final. L-am băut pe tot fără să mă grăbesc și am ascultat Tears for Fears de mai multe ori. Am urcat scările demn.

Înainte de a adormi, cu ochii în tavan, m-am gândit că Tvoja Krv i Moja este vinul din care NASA ar trebui să facă stocuri pentru a le da astronauților la plecare. Când aceștia vor ajunge pe Lună și după ce vor zice treaba aia cu ”E un pas mic pentru om….” vor deschide sticlele, vor bea şi vor căuta Pământul în geamul curbat al căștii celuilalt - nu-l vor găsi. Și-atunci vor avea o strângere de inimă și vor plânge iar lacrimile li se vor urca spre frunte.

În timpul ăsta stelele vor străluci ca de obicei, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

România trece printr-o perioadă grea. Dincolo de nivelul de trai și alte neajunsuri stă falia săpată între noi, românii.

În acest tablou al unei Românii chinuite și lipsite de speranță, surprinzător (sau poate nu) apare Prințul Nicolae care propune ca 10 Mai să fie Ziua României Moderne. O zi a memoriei și a continuității naționale.

Prin discursul său cald, rostit în stradă, în fața Palatului Regal, Prințul Nicolae nu face altceva decât să ne reamintească cine suntem noi, românii, și ne îndeamnă să ducem mai departe ce am primit.

Sunt în stare să fac pariu că va reveni “moda” fumatului de tutun. Și că cei de acum, “cercetătorii britanici”, vor zice că nu, dom’le, studiile recente arată că fumatul is the new black și că nu e chiar atât de rău.
PS: Nu fumez, nu pledez pentru asta dar nici nu-i condamn pe cei care o fac.

Italia, anii ´60. El, student, absorbit de lectura unei teme care-l pasionează. Sacou clasic, cravată strânsă, nod dublu, cămașă albă, perfect regulamentar. Stângaci.

Ea, relaxată. Atât cât își dă voie să fie și nimic mai mult. Pantofi din piele cu toc mic, fustă mini cu imprimeuri puternice, acoperită de un ghid. Nu doarme, e doar o părere, ea privește spre el, mijit, printre pleoapele cu gene lungi.

Se aude mersul trenului, se simte mirosul de țigară venit de pe hol. Ei nu au coborât niciodată și nici nu o vor face. În această imagine timpul stă în loc.

Always On My Mind - cred că sunt zeci (dacă nu sute) de variante. Nume mari l-au încercat dar nimeni nu a atins sufletul acestui cântec cm a făcut-o Willie Nelson. Asprimea vocii, timbrul nazal, felul în care rostește fiecare cuvânt, nu pot fi imitate.
De fiecare dată când ascult piesa asta gândul îmi fuge la delicatețea stângace cu care un tăietor de lemne mângâie obrazul femeii pe care o iubește.
Astăzi, Willie Nelson împlinește 93 de ani!

Duminică după-amiază. O baracă (poza unu) într-un șantier (poza doi). În baracă cineva asculta, dat tare, teatru radiofonic. Este suprarealism? Este.

”Ce înțelegi prin imposibil?
Stabilirea adevărului.”
La Grazia (2025)

Am văzut “Grațierea” lui Sorrentino. Că vorbește despre viață, fotbal, plictis, bătrânețe, cădere, frumusețe sau eutanasie, acest uriaș regizor italian nu poate greși.

Hristos a înviat!
Să ne fie pace, sănătate și bucurii!

Spune-mi că ești romantică fără să-mi spui că ești romantică.