Alumni UNATC

Interviu: Bogdan Gheorghiu (absolvent, IATC, 1984)

🎤 Ce au însemnat pentru dumneavoastră anii studenției la IATC?
🗣 Am avut norocul și buna pregătire, să intru din prima la I.A.T.C și primul pe listă, fiind pregătit de un pedagog extraordinar, doamna Micaela Juvara. Am fost selectat de către doamna Olga Tudorache și doamna Adriana Popovici la clasa dumnealor, împreună cu ceilalți colegi de clasă, Carmen Tănase, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Patricia Grigoriu, Dan Bădărău, Mihai Verbitchi, Radu Duda. Pentru mine, anii de studenție au însemnat o bucurie imensă, oscilând printre tineri cu aspirații asemănătoare, dar și fiind în jurul unor actori consacrați, atât pe scenă (figurație în spectacole la Teatrul Mic și Bulandra așa cm se obișnuia pe atunci, studenții de la Actorie să fie distribuiți) dar și în alte împrejurări.

O perioadă unde m-am bucurat de mirajul scenei, învățând și descoperind tehnicile actoricești. Era o camaraderie între noi studenții cm nu am mai întâlnit niciodată. Toți eram fără orgolii și invidii. Eram “Boi și goi “ cm ne alintă doamna Olga în clasă. Adică eram naturali și numai buni de modelat în viitori actori de clasă. Lunea era ziua consacrată Artei Actorului , de la 10 până noaptea târziu. Se lucra intens, cu patimă, râsete și lacrimi . Apoi, colaborările cu studenții de la Regie Film și Teatru, Nae Caranfil, Cristian Comeaga, Ducu Darie, Ștefan Iordănescu, Cristina Ioviță, Radu Nicoară, Oniga și alții. Revin la întrebarea dvs., ce au însemnat anii de studenție pentru mine? O perioadă în care m-am redescoperit , “forțat” fiind să deschid niște “sertărașe” pline de emoții pe care fie că nu le știam, fie că le ascunsesem bine, din frică sau rușine. Exercițiile actoricești sub îndrumarea doamnei Olga și a doamnei Adriana m-au împins, că să zic așa, să mă redescopăr, să mă formez la începutul carierei de actor. Studenția a fost un proces de cunoaștere.

🎤 Ați avut modele în rândul profesorilor din punct de vedere profesional și uman? Cine v-a inspirat cel mai mult și prin ce anume?
🗣 Fără nicio îndoială, doamna Olga Tudorache. Însă ar fi nedrept să spun că ea a fost singura persoană care m-a influențat. Combinația dintre Olga și Adriana a fost extraordinar de benefică pentru noi studenții pentru că doamna Olga ne învăța să abordăm personajele visceral, cu patimă și emoție, iar doamna Adriana ne învăța să ne apropiem de personaj în mod rațional, gândit până la cel mai mic amănunt. Când cele două metode se combinau, ieșeau capodopere așa cm a fost examenul de Actorie din anul 3 regizat de Adriana Popovici “Demonii” de Dostoievski unde am jucat Stavroghin. O altă personalitate marcantă a fost domnul Octavian Cotescu, Rectorul I.A.T.C.lui . La Cassandra în anul 4, la spectacolul ”Joia Dulce” de Steinbeck, domnul Cotescu a venit la Arlechin exact când trebuia toți să intrăm în scenă, la începutul Actului 2 și trecând prin față fiecăruia ne-a șoptit ceva la ureche . Mie mi-a spus încet cu vocea lui blajină ”Bogdane, să nu uiți că meseria asta se face cu umilință!“. Cu mult mai târziu am înțeles ce vroia să spună și avea dreptate. Toți profesorii au avut în colectiv influență asupra mea și a noastră. Doamna Berlogea, doamna Cucu, Sir Toby, doamna Krewtzer, Soby, Gafton, Ceaușu și alții ale căror nume, cu respectul cuvenit, nu mi le aduc aminte acum. Să fiu iertat!

🎤 Există o lecție de neuitat învățată în timpul facultății, care v-a rămas de folos în profesia de actor, dar chiar și în viață?
🗣 În timpul studenției, am jucat în 2 filme . “Vreau să știu de ce am aripi “, regia Nicu Stan și ”Râdeți ca-n viață”, regia Andrei Blaier. În primul , am jucat alături de doamna Olga Ea juca o bunicuță grijulie și eu un antrenor de fotbal și aveam noi o scenă împreună. Un partener foarte generos. Într-o secvență, Olga fugea pe terenul de fotbal în timpul meciului, iar eu în plan secundar trebuia s-o opresc. Amândoi stăteam pe banca de rezervă. Și eu m-am gândit cm să ies în evidență. Când s-a dat “motor” ea s-a ridicat fugind spre gazon și eu m-am ridicat ca s-o opresc, dar deasupra noastră era un acoperiș de metal și m-am prefăcut că mă lovesc din ridicătura asta, mă lovesc la cap și leșinând, căzând pe spate pe bancă. Era o improvizație mică de ”3 lei” a unui student ce vroia să se afirme. Domnul Stan a oprit filmările și i-a explicat doamnei Olga că o “tăi” dacă fac improvizația asta în spatele ei, că actul ei actoricesc nu se mai vede din cauza faptului că lumea s-ar putea să râdă de cabotinismul meu . ”Hai să văd și eu “, mi-a zis doamna Olga. După care s-a întors spre regizor și a zis că e ok, mă lasă să fac mică mea improvizație. Asta a fost un act actoricesc foarte generos din partea ei, act care m-a impresionat foarte mul . Bineînțeles, la m***aj, mica mea improvizație a fost tăiată.
Al doilea film, rol principal alături de Oana Pellea, Stelian Nistor și o distribuție de actori monștri - Gheroghe Dinincă, Ilarion Ciobanul, Alexandru Repan, Jean Lorin Florescu, Violeta Andrei, Doru Ana. Acolo am învățat că nu e de ajuns să ai talent ca să reușești în meseria asta blestemat de frumoasă. Fără disciplină, eșuezi jalnic. Vorbind de generozitatea actorilor consacrați față de cei în devenire …. Lucrând la filmul asta, am înțeles cât de important este caracterul omului. Caracter care nu contează cât de talentat ești, pe scenă, în film, publicul ți-l vede.

🎤 Care a fost rolul de absolvire și în ce spectacol?
🗣Noi am avut două specatcole de absolvire “Joia Dulce “ și “Suflete tari” . În ”Joia Dulce”, regia Adriana Popovici, am jucat Josef Maria și Joe Blaickey și în „Suflete tari”, regia Olga Tudorache, am jucat Prințul Bazil și Culai Darie. Double or nothing. Doamna Olga, în drum spre casă după spectacolul ei, trecea și pe la Casandra când aveam noi spectacol. Venea aproape de scenă și dacă nu-i plăcea ritmul în care jucam, tempo-ul, pocnea din degete. Așa știam noi că doamna Olga e în sală. Casandra un teatru minunat, pierdut în birocrația timpurilor "moderne ", poate pentru totdeauna. Păcat!

🎤 Cum a fost parcursul dumneavoastră actoricesc în primii ani după absolvire? V-ați găsit ușor locul?
🗣 Domnul Cotescu împreună cu domnul Radu Iacoban, directorul Teatrului Național Iași, la insistențele unor bucovineni mândrii și de bine, au înființat o secție a Naționalului din Iași numit Teatrul Național Iași,Secția Suceava. Problema era că Suceava nu avea un teatru pe vremea aia, ci numai o Casă de Cultură. Și pentru că nu se alocau bani atunci pentru construirea unui nou teatru, au înscenat un incendiu al Casei de Cultură. Pompieri cu târnăcoape și lopeți au dărâmat un pic clădirea și în felul ăsta s-a creat un motiv să ceară bani pentru reconstruirea lăcașului. Așa mă plecat noi la Suceava aproape o promoție întreagă, cu speranța că vom reedita fenomenul Piatra Neamț. Carmen Tănase, Mioara Ifrim, Ada Gartoman, Pușa Darie, Maria Ștefănache, Radu Duda, Crisitan Rotaru, Răzvan Popa, Adrian Păduraru, Adi Carauleanu și regizoare Crisitna Ioviță. Primul spectacol a fost ”Deșteptarea primăveri”de Frank Wedekind, unde am jucat Melchior. Al doilea spectacol, ”Ani de studenție” de Vampilov unde am jucat Fotograful. După un an de stagiatură mi-am luat transferul la Piatra Neamț unde am debutat în spectacolul lui Ducu Darie “R.U.R “ de Carel Čapek, unde am jucat Doctor Gall, (l-am înlocuit peste noapte pe actorul Tudor Romeo). Am jucat pe scenă TT-lui aproape 5 ani, colaborând cu regizori de seamă - Silviu Purcărete în ”Piațeta”de Goldoni, Nae Caranfil în”Bună seara, domnule Wilde “, Ștefan Iordănescu în ”Troilius și Cresida”, "Omul nu-i supus mașinii ", Alexandru Dabija , în ”Mireasă Mută” și "7 Hohote de Râs “ etc…. O trupă minunată de actori - Oana Pellea, Maia Morgenstern, Coca Bloss, Simona Măicănescu, Oana Albu, Maria Filimon, Tataiana Ionesi, Carmen Ionescu, Cecilia Barbora, Anca Ciontea, Cornel Nicoară, Dan Borcea, Ion Muscă, Costică Ghenescu, Florin Măcelaru, Traian Pârlog, Claudiu Istodor, Mircea Rusu, Liviu Timuș, Avram Birău, Gheorghe Birău, Romeo Tudor, Paul Chiribuță . Dacă am învățat ceva actorie, pe scenă TT-lui am făcut-o . Poate cea mai dragă perioadă a vieții mele . Un orășel între munți, boem și uitat de timp.

🎤 La un moment dat, a intervenit un moment de cotitură în cariera dumneavostră și ați ajuns în alt domeniu profesional. Ce v-a determinat să faceți schimbarea și spre ce anume?
🗣1989, Răscoala.
Alexandru Dabija m***a pe scenă Teatrului Nottara “Ospățul lui Baltazar” de Benjamin Fundoianu și m-a distribuit. De asemenea, repetam în ”Păguboșii”, un alt spectacol al Teatrului Nottara, regizat de Gelu Colceag. Făceam naveta Piatra Neamț - Bucureșți. Aveam spectacol seara la Piatra și repetiție a doua zi la Nottara. Era un tren care pleca din Piatra pe la 1 noaptea și ajungea în București pe la 7 -8 dimineața, mergeam direct la repetiție. Obosit, nedormit... Într-o zi, Sandu m-a luat de mână și m-a dus la domnul Crișan directorul teatrului, spunându-i că nu poate lucra cu actori obosiți și navetiști, și l-a rugat să mă angajeze. Așa am ajuns la Nottara în ianuarie 1990 imediat după răscoală. În București, în Piața Universității se desfășura Revoluția adevărată și noi eram acolo pe baricade. Mineriada ne-a prins acolo. Între timp, doamna Dorina Lazăr a întemeiat prima trupă de teatru privată și am fost și eu invitat să fac aparte. Am debutat cu spectacolul “Sosesc de la Paris“ de T. Mușatescu cu Dorina Lazăr, Adina Popescu, Hamdi Cerchez, Mihai Mihail . Neavând un sediu al nostru, repetam la Casa Armatei. Când minerii au invadat Piața Universității, în drum spre repetiție, am fost oprit și obligat să mă legitimez. Erau doi mineri de bine, nedormiți și ca vai de ei, murdari și imbecilizați, iar în spatele lor un alt “miner” proaspăt bărbierit, cu o uniformă impecabil de curată și cu un baston de cauciuc nou -nouț. Când le-am arătat legitimația de actor, deja tensiunea și în mine și în ei, era la maxim . Eu aveam imaginea lui Dragoș Pâslaru proaspătă în minte, bătut nemernic de mineri. Când au auzit că merg la Casa Armatei s-au mai domolit, iar securistul din spatele lor le-a spus “Lasă-l să treacă “ . Un impresar din Canada ne-a invitat să facem un tur cu spectacolul "Păguboșii”
în Canada și SUA. După ultimul spectacol din Detroit, a doua zi am uitat să mă mai întorc în România. Dacă mă întrebi de ce am rămas, singurul răspuns care îl am și care nu e neapărat cel mai potrivit este următorul. Imaginează-ți că ai un câine legat în lanț de 10 ani și după 10 ani îl dezlegi pentru prima dată. Sunt două scenarii plauzibile . A) Fuge unde vede cu ochii. B) Rămâne pe loc.

🎤 Cum vă (mai) exprimați în prezent latura artistică?
🗣 Recit poezii ale unor poeți români mai puțin cunoscuți, din când în când particip la niște cursuri de actorie private... nimic senzațional, nimic care să incinte la o discuție serioasă. Când am rămas aici, am jucat în 2 piese - “See How They Run“ și una al cărei titlu nu mi-l mai aduc aminte. Rolurile jucate au fost Spionul Rus și un evreu. Era greu pentru că aveam accentul East European, dar și faptul că nu eram un actor cu valoare pentru că nu aveam un statut de celebritate din România și nici nu am avut un agent bun. Catherine Gaffigan, actriță în New York, m-a luat sub aripa ei, dar din motive personale, nu am luat în serios sfaturile și indicațiile ei, cu privire la ce trebuie să fac ca să mă introduc în profesia mea aici, în USA. Printre altele, ar fi trebuit să fac cursuri intensive de actorie avansată și de pierderea accentului care costau banii pe care nu mi-i permiteam la vremea aceea.

🎤 Cum definiți menirea artistului în lume?
🗣 Menirea unui artist este să creeze. Faceți artă. nu politică!

9. Mesajul dumneavoastră pentru actualii studenți din UNATC, de la Teatru, în special:
Acum mă adresez celor ce sunt sau vor deveni actori. Dacă ești actor pentru că viața ta nu ar avea rost altfel, dacă nu poți dormi noaptea pentru că abia aștepți să fii pe scenă, dacă simți că trăiești și respiri cu adevărat numai acolo pe scenă, atunci ȚINE MINTE CE-ȚI SPUN: NU FII CĂ MINE! Nu renunța sub niciun motiv la visul tău de actor. În fiecare seară, fii the best you can be, nu compromite. Joacă cinstit și nu uita că ura și invidia ies în evidență când ești pe scenă. Fii curat în suflet și lumea te va adora. Și pe scenă și pe stradă.

Interviu cu Eugen Jebeleanu (absolvent, Facultatea de Teatru, licență - Actorie, 2010)

🎤Cum a fost studenția la UNATC?
✔️În timpul facultății am fost un student destul de rebel și cu multe așteptări, ca mai aproape toată lumea în studenție. Pentru mine cel mai creativ și valoros moment a fost în anul 3 când am lucrat cu studenții colegi de la Regie și acolo am simțit că învățăm împreună și că totul capătă sens.

🎤Ce curs te atrăgea cel mai mult în timpul facultății? Te rugăm să ne povestești o situație semnificativă și benefică din timpul acelui curs.
✔️Fără să anticipez și fără să vreau, cred că am zis asta mai sus. Deși mi-au plăcut foarte mult cursurile din anul 1 cu profesorul nostru de an, Ion Cojar, la finalul anul 3 am simțit că mă dezvolt și cresc că actor. Îmi aduc aminte foarte bine primul curs cu domnul Cojar, când ne-a pus să împingem peretele și scopul nostru să fie acela de a-l deplasa chiar cu în milimetru. M-a impresionat această forță a ficțiunii, că dacă crezi cu adevărat orice scop poate fi atins, chiar dacă pare imposibil.

🎤 Care a fost prima etapă profesională a ta în domeniul teatrului în România și în ce măsură aceasta a fost influențată de plecarea la studii de master la Paris?
✔️ Am simțit că prima etapă profesională reală din studenție a fost când am lucrat între anul 1 și anul 2 cu Radu Afrim la cele două spectacole: „Boală familiei M” și „Omul pernă”. Mai apoi, ca regizor, primul pas a fost după studiile de Actorie de la UNATC, odată ajuns la Paris, când am înființat alături de Yann Verburgh, compania noastră de teatru, însă confirmarea statutului meu de regizor a venit în 2015 când am terminat Masterul de regie de la Paris.

🎤 Ce a însemnat pentru tine întâlnirea cu arta și mediul artistic din Franța?
✔️Eu în Franța m-am construit ca artist și în primul rând că om. În acest spațiu am descoperit o grămadă de spectacole, expoziții, filme, cărți. Am găsit un sentiment de libertate când am ajuns la Paris și asta simt și acum - că acest teritoriu mă inspiră în permanență.

🎤 Ce te-a determinat să te îndrepți spre domeniul regiei?
✔️ Au fost mai multe motive. Cred că mi-am dorit mereu să fiu și de această parte a scenei. Mă interesa să pot vorbi despre subiecte care mă vizau, care mă deranjau, pe care voiam să le aduc în discuție în teatru. Pe de altă parte voiam să lucrez cu foștii mei colegi actori și așa am început primele proiecte din mediul independent. Acum simt că în acest rol sunt cel mai la locul meu.

🎤 De la regia de teatru, ai trecut și la regia de operă, dar și de film. Ce abilități aparte simți că ți-ai dezvoltat, trecând prin aceste registre?
✔️ Mă bucur că am avut șansa unei migrări de la un registru la altul. Încerc pe cât posibil să creez punți între discipline. Cred într-o artă fără etichete și atunci mi-e greu să numesc punctual ce abilități am dobândit, însă cred că azi asta e specificitatea mea sau autenticitatea mea, pluridisciplinaritatea care se trage din aceste întâlniri.

🎤 Ne punctezi câteva etape relevante din fiecare registru?
✔️ Nu îmi place să fac un top, dar cu siguranță în teatru, în ultimii ani, analizând în urma reacțiilor oamenilor de teatru, „Itinerarii” și „Pescărușul” au fost două proiecte extrem de relevante. Cred că și „Teorema”, spectacolul meu nou de la Sibiu, va stârni reacții. Însă toate creatiile sunt relevante, cel puțin pentru mine. În operă, proiectul de mai mare anvergură a fost „Nunta lui Figaro” m***at la Opera din Lyon. În film, pentru moment, primul meu lungmetraj, „Câmp de maci”, a avut vizibiliate.



🎤 Ce lucru important ai observat că înveți doar profesând și nu l-ai fi învățat niciodată doar studiind la facultate?
✔️ Mi se pare prioritar ca student să te gândești ce tip se teatru vrei să faci, cu cine îți dorești să lucrezi, să nu fie ceva în general. Să îți iei un moment cu tine, poate nu în anul 1, dar spre finalul studiilor și să te focusezi pe propriile dorințe ca mai apoi să poți face exact teatrul pe care îți place să îl vezi, în care crezi și care simți că te reprezintă.

🎤 Ce te preocupă în prezent și dorești să oferi publicului în viitor?
✔️ Mă interesează un teatru politic, ancorat în preocupările societății. Simt o responsabilitate în a crea spectacole și filme despre comunitatea LGBTQI din care fac parte și a continua, cm spuneam mai sus, să creez punți. Publicului vreau să îi ofer onestitate, vulnerabilitate și un manifest despre condiția umană și cea a artistului.

🎤 Prin acest interviu poți transmite actualilor studenți la UNATC și un mesaj folositor pentru ei, privind viitorul lor artistic. Care ar fi mesajul?
✔️ Cred că e momentul să se creeze colective. Să fie împreună. Să gândească proiecte cu mintea lor și din necesitatea exprimării revoltelor proprii. Să vadă cât mai mult, să citească, să iasă în stradă. Să lupte pentru o artă încă subversivă și angajată. Să facă un teatru educațional, social și să aibă o căutare permanentă spre a se reinventa. Să fie curajos, să nu mai accepte abuzul. Să fie exigent și popular.

Anul acesta, în cadrul galei premiilor UNITER se va acorda pentru prima dată Premiul pentru teatru de animație / teatru pentru copii.

Printre nominalizările la această categorie se numără și spectacolul „Alice în Wonderland”, de la Teatrul Gulliver din Galaţi, în regia Anei Crăciun Lambru, absolventă UNATC, departamentul Păpuși-Marionete.

Aflați mai multe despre Ana și profesia ei artistică din acest interviu:
https://zilesinopti.ro/2024/03/22/interviu-ana-craciun-lambru/

CLIN D’OEIL ANA CRĂCIUN LAMBRU • Interviuri • Zile și Nopți Interviu exclusiv cu ANA CRĂCIUN LAMBRU | Artistă care a creat şi a pus în scenă spectacolul nominalizat anul acesta la Premiile UNITER, la categoria ”Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie/ teatru pentru copii”, Alice în Wonderland, de la Teatrul Gulliver din Galaţi...

Interviu: Andreea Lăcătuș (absolventă: Facultatea de Film, licență – Regie de film și TV, 2015; master– Arta regiei de film, 2017)

🎤 Sunt câțiva ani de când ai absolvit regia de film și televiziune (licență și master). Ce au însemnat acești ani de practică în profesie?
🙂 Au însemnat multe încercări și căutări, neliniști, nehotărâri, regăsiri. O mulțime de oameni, situații și proiecte care puse împreună cred că m-au ajutat să înțeleg nu doar ce vreau să fac, ci cm îmi doresc să lucrez, ce e important pentru mine...

🎤 Te-am ruga să ne descrii o experiență memorabilă din timpul facultății, de la cursuri.
😊 Cred că un moment care a însemnat foarte mult pentru mine a fost în primul semestru din anul II, când m-am întors de la filmarea peliculei de 16mm, o experiență grea, cu mult ghinion și multe decizii naive. Era o tensiune pe care o puteai tăia cu cuțitul iar Nap, unul dintre profesorii de regie, m-a întrebat doar ceva de tipul: V-ați întors cu toții întregi? Foarte bine. Baftă! Pentru mine memorabile sunt scurtele momente în care cineva mi-a adus aminte că există ceva mai mare decât proiectele, obiectivele, ambițiile noastre.

🎤 Dintre proiectele tale regizorale realizate până acum, despre care îți place să vorbești cu cea mai mare bucurie?
🙂 N-au fost chiar atât de multe încât să pot face un top definitiv. Cred că fiecare a venit cu câte ceva și-a marcat într-un fel o etapă, poate că vorbesc mai mult despre ultimul scurtmetraj, „Între marginile zilei” (din motivul că e cel mai recent și m-au bucurat multe întâlniri și întâmplări în tot procesul - și sper foarte tare să reușim să-l facem să fie văzut cât mai mult), dar în general vorbesc cu cea mai mare bucurie despre lucruri la care mă gândesc acum și mai puțin despre cele pe care le-am făcut deja.

🎤 Care ar fi cel mai motivant aspect din punct de vedere creativ, atunci când începi lucrul la un nou proiect cinematografic? Ne-am bucura dacă ai dori să ne oferi și câteva exemple concrete.
🙂 Oamenii, dialogurile pe care le avem, procesul de lucru. Întregul proces prin care am scris la 4 mâini scenariul de la „Între marginile zilei” alături de Elena Martin a fost un motor de entuziasm și motivație. Sau siguranța și claritatea pe care le simt când încep să lucrez cu Lorand (Lorincz, DoP) la orice tip de proiect, mic sau mare, cu toate că discuțiile noastre par de cele mai multe ori despre orice altceva - cred că lui Lorand i se datorează în mare măsură faptul că am regăsit sensul în film.

🎤 Din ce ai putut acumula până acum ca experiență, cm vezi tu menirea unui regizor în societate?
🙂 Cred că menirea fiecărui om e o chestie foarte subiectivă și personală, cred însă în responsabilitatea pe care munca de regizor o presupune: cm lucrezi, cm reprezinți subiectele despre care vorbești, cât de prezent ești în ceea ce faci, cm armonizezi nevoia ta de exprimare cu limitările din jur, etc..

🎤 În prezent, cu ce te ocupi din punct de vedere profesional?
Scriu, fac un doctorat, pregătesc noi proiecte și am preluat, începând de anul acesta, rolul de director de festival pentru Festivalul One World Romania. Acum sunt în Los Angeles, cu o bursă oferită de CeC Artslink, iar cine vrea poate urmări newsletterele periodice în care scriu despre experiența de aici: https://shorturl.at/xAFJ1

🎤 Cum simți că se prefigurează cinematografia românească în viitor și legat de aceasta ce îndemn ai pentru actualii studenți la regie?
🙂 Nu mi-aș permite să fac o astfel de predicție; pare, de la o anumită distanță, că dinamica în clasele de regie e diferită de ce am trăit eu. Ce mi-ar fi plăcut să știu, însă, când eram în școală e că atunci când începi un proiect de examen, e foarte important să știi ce miză îți propui, ce e cel mai important pentru tine în acel proiect: fie că e o structură funcțională de scenariu, un tip de joc actoricesc, un tip de decupaj etc. - pentru că ajută să ai și niște lucruri concrete, contextuale, ce țin de relația dintre proces și rezultat spre care să te uiți după ce termini filmul - dincolo de „a ieșit” s-au „n-a ieșit”, mai degrabă „ce-a ieșit din ce-am intenționat? cm evaluez intenția acum că o văd pusă în practică?”. Cred că relația dintre a face și a ști cm să te uiți la ce-ai făcut, astfel încât să îți găsești forța să cauți mai departe, este foarte importantă pe termen lung.

Interviu: Raluca Urea (absolventă, Facultatea de Teatru, master – Pedagogie teatrală, 2014)

🎤 Ai absolvit Pedagogie teatrală, master, la UNATC în anul 2014. Care este cea mai frumoasă și utilă învățătură pentru cariera ta, pe care ai deprins-o ca studentă?
👉 Undeva pe la începutul anului I de master, am plecat cu o parte din colegi și profesori într-un weekend de practică pedagogică într-un sat din munți în județul Buzău. Țin minte că, deși aveam deja câțiva ani de experiența în lucrul cu copiii de vârste mai mici, aveam totuși emoții și nu știam dacă jocurile pregătite de mine vor prinde sau nu. Așa cm mă așteptam, unii copii erau de vârstă preșcolară și nu erau deloc interesați de jocurile mele din teatru , ci de jocurile lor din curtea grădiniței, școlii sau a sălii de sport. Totuși, păstrez cu drag în memorie momente frumoase, în care grupul s-a bucurat de jocuri și mici scene, în care am reușit să le captez atenția și în care am făcut schimb de creativitate. Mediul în care ne-am desfășurat a contribuit clar și la sudarea grupului nostru că studenți la Master; eram aproape izolați într-un sat ce părea a fi foarte departe de lume și la mare înălțime. Experiența lucrului cu copiii din sat m-a adus cu picioarele pe pământ, ajutându-mă să îmi simplific stilul de lucru și jocurile din repertoriu, pentru a fi întotdeauna potrivite grupului și mediului în care lucrez. Nemaivorbind de faptul că am îndurat ceva minus grade în prima noapte când , din întâmplare, încălzirea în pensiunea ce ne găzduia nu a funcționat. Au curs multe bancuri și povesti spuse în aceeași camera, sub multe plăpumi, însoțite de cel puțin câțiva litri de ceai cald, din câte îmi aduc aminte.

🎤 Din experiența ta, cât de mult contează creativitatea sau improvizația pentru un pedagog de teatru? Dar exactitatea?
👉 Trecând întâi printr-o școală de teatru și având experiență scenică și de film, nu pot să separ creativitatea și improvizația de munca mea ca pedagog teatral. Fără acestea nu ar avea farmec pentru mine și nu m-ar menține într-o stare de perpetuă descoperire, ceea ce pentru mine e esențial. Aceste calități se îmbină perfect cu exactitatea, o calitate care mă ajuta sa fiu sigură pe ce fac. Ca pedagog teatral am nevoie de claritate în gândire, structură, disciplină, organizare. Și apoi pot să las improvizația și creativitatea să umple restul chenarului.

🎤 După studiile în România, ai urmat și studii peste hotare. Ne poți relata ce ai ales ulterior și cu ce motivație?
👉 Între 2017 și 2019 am făcut un master în Devised Performance la UARTS Pig Iron Philadelphia în Statele Unite. Traducerea mai mult sau mai puțin exactă a subiectului studiilor ar fi „crearea în mod colaborativ a unui produs din cadrul artelor performative”. Am parcurs module de improvizație, clownerie, cabaret, dans, pantomimă, lucrul cu măști dar și de producție teatrală, dinamica grupurilor și scriere de proiect. Mi-am dorit să urmez acest master , deoarece lucrasem deja ca artist într-o trupă de teatru-dans și pantomimă și îmi doream să obțin uneltele pentru a genera un astfel de material pe scenă.

🎤 Este viața de artist mai ușoară în străinătate? Sau dacă nu mai ușoară, atunci cm o percepi tu din experiență?
🙂 Viața de artist e și mai ușoară și mai grea în străinătate și depinde și de care „străinătate” vorbim. E mai ușoară uneori pentru că primești sprijin pentru a te putea desfășura că artist sau ți se oferă proiecte, tocmai pentru că aduci o altă experiență prin prezența ta. E și mai grea din exact același motiv, nu te cunoaște nimeni, nu știe nimeni ce poți face, plus că - în cazul actoriei clasice - ai altă limba maternă și ți se pune la îndoială capacitatea de a vorbi fără accent limba țării în care vrei să joci. Asta pentru mediile artistice în care rostirea fără accent e importantă. A fi necunoscut poate fi un avantaj și un dezavantaj, depinde unde și cine ești.
👉 Apoi, depinde în ce țară lucrezi ca artist străin. Germania este o țară care alocă foarte multe fonduri la nivel național în domeniul cultural și artistic, plus sistemul teatrelor județene, municipale sau de stat. În Statele Unite am simțit că artiștii sunt lăsați mai mult de unii singuri, luptând să aplice la fondurile private sau de Stat, unde competiția e foarte mare. Pe de altă parte, în Germania durează puțin până intri în sistem, depinde de zona în care ești și de cât de deschise sunt instituțiile și comunitatea culturala să lucreze cu tine ca artist străin. În State, există și acolo o „listă de așteptare" până arăți cine ești, dar pare mai ușor să pătrunzi în sistem în momentul în care le poți aduce avantaje imediate.
👉 E foarte greu să spun dacă e mai ușor sau mai greu ca artist în afara României. Experiența mea personală a fost că CV-ul meu s-a îmbogățit foarte mult de când am plecat din țară și am simțit că am avut multe oportunități. Dar cred că e o situație relativă, depinde de fiecare individ în parte.

🎤 Ce faci în prezent, din punct de vedere profesional și artistic?
🙂 De câteva săptămâni am început să lucrez ca asistent de regie și dramaturg la Theaterhaus Stuttgart, un teatru subvenționat parțial de stat, parțial prin fonduri private, care are un ansamblu internațional și un repertoriu orientat spre teme de integrare, identitate, feminism, politică. În paralel, fac parte dintr-o asociație pentru artiștii români din Germania, „Colector” cu care particip în diverse proiecte. Vara trecută am organizat o tabără creativă cu tema „Secretul obiectelor nedorite”, oferind pe parcursul unui week-end diverse workshopuri de storytelling, mișcare, poezie, fotografie, muzică și concerte susținute de artiști români. Pe lângă aceste două activități profesionale principale nu mai rămâne mult timp, dar când am, îl folosesc pentru a aplica sau participa la diverse proiecte ca actor, regizor sau scriitor.

🎤 Care ar fi direcțiile de dezvoltare pe care ți le oferă activitatea de asistent regie la Theaterhaus Stuttgart?
👉 Atribuțiile de asistent de regie și dramaturg conțin în principal lecturarea și propunerea pieselor pentru repertoriu, coordonarea pregătirii și Coordonarea derulării spectacolelor precum și organizarea repetițiilor, comunicarea între departamente sau coaching-ul echipei artistice. De aici mă pot dezvolta în continuare ca regizor, actor sau scriitor, pot lua parte la diverse training-uri în domeniu și am parte de un networking extensiv în lumea culturală din Germania și de peste hotare.

🎤 Ai reveni în țară pentru a împărtăși din experiența, cunoștințele tale profesionale și aici?
😍 Desigur. Sunt un artist căruia nu îi place să țină totul pentru ea, dimpotrivă. Comunicarea interculturală și interdisciplinară sunt pentru mine esențiale într-un proces de dezvoltare ca om și profesionist într-un anumit domeniu și dacă cineva vrea să audă ce am de spus sau să învețe din ce-am făcut eu, sunt bucuroasă să împărtășesc tot ce știu.

🎤 Cum îi sfătuiești pe actualii studenți la Actorie, UNATC să își mențină viu entuziasmul pentru meseria aleasă?
Pentru mine a fost greu să-mi mențin entuziasmul atunci când eram constant refuzată, când eram epuizată din punct de vedere artistic sau din cauză că lucram prea mult în joburi de supraviețuire și când nu știam cm îmi voi plăti facturile. Ceea ce am învățat în aceste momente și ceea ce mă ține și acum pe linia de plutire este că sunt un artist indiferent ce lucrez, în domeniu sau nu. Sunt artist și când spăl vasele și când organizez repetiții și când sunt pe scena că actriță și voi fi mereu chiar dacă voi lucra că artist sau nu. Datorită acestei descoperiri pot să mă bucur de munca de creație în continuare. Găsesc momente să fac ceva artistic zilnic, pentru că nu mai pun presiune ca acest act să se dezvolte într-un proiect. Deși de multe ori se întâmplă fix așa.
Deci cred că sfatul meu se rezumă la a-ți descoperi și defini identitatea ca artist.