Roberta Sanders Poetry

Roberta Sanders Poetry

Share

Am conștientizat că nici o inimă nu trebuie să înceteze să mai bată atâta timp cât în ea mai există un licăr de speranță!

23/04/2026

DE TATĂ SFÂNT
Roberta Sanders Poetry

Tatălui meu Gheorghe și celor care poartă numele Marelui Mucenic Sfânt Gheorghe, cu drag!

Nu vreau să îți rostesc cuvinte mari
Și nici culori răzlețe, dragă tată
Și-acuma, ca-n trecut tu îmi apari
Să ocrotești copilăria mea de fată.

Îți spun acum ce nu ți-am spus vreodată
De ziua ta, se cade mai ales
Eu sunt copilul care am fost odată
Și pe care tu mereu l-ai înțeles.

Mi-ai fost un vis lăsat să mă-nțeleagă
Rămâi un om luptând ca Gheorghe Sfânt
Căci tu mi-ai fost ființa cea mai dragă
Pe care am văzut-o pe pământ.

Lumina nu mi-a fost mereu aproape
Dar tu ești zeul într-un om de rând
Mă rog de îngeri să te țină aproape
Să-mi porți de grijă, tată bun și sfânt.

Cum cad din lampă în amurg feștile
Pe rugul vieții aprinzându-l jar
Mă rog la Dumnezeu să-ți fie bine
Să fii cu mine, tată, tu măcar.

Căci nici o amintire nu e dată
Să treacă umbra noastră în abis
Și-acum de ziua ta, bunul meu tată
Rog neuitarea să rămână-n scris.

Să ne adune lumina laolaltă
Să ne îmbrățișăm cu zori de zi
Și-n lumea asta, ca și în cealaltă
Să învățam, dragul meu tată, a trăi!

19/04/2026
17/04/2026

PANA ALBĂ

Vorbesc cu păsările toate
Și le tot spun cât îmi lipsești,
Iubirea mea, de peste toate,
Tu - tina mea și Cer îmi ești.

Și le întreb de-ți este bine,
De-ți e iubire sau pustiu,
De te mai gândești, așa, la mine
Sau m-ai uitat… și nu mai știu.

Iar ele, tainicele zboruri,
Se oglindesc în ochii-râu
Și-atunci coboară să îmi lase
O pană albă, semnul tău.

Vorbesc cu ele în tăcere
Și le tot spun cât te iubesc,
Iubirea mea, de peste toate,
Ești tot ce am și ce trăiesc.

✍️ Roberta Sanders

12/04/2026

Hristos este viu!
Paște binecuvântat!

11/04/2026

AMURG

11/04/2026

Sâmbăta Mare - este pauza dintre moarte și Înviere!

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Boulevard Regina Elisabeta
Bucharest
030167

Opening Hours

Monday 11:00 - 17:00
Wednesday 17:30 - 20:30
Friday 11:00 - 19:00