Psiholog Laura Iorga

"Noi ii pregatim pentru viata" - justificarea unor profesori de liceu atunci cand umilesc elevii, ii preseaza excesiv si ii fac sa creada ca nu sunt suficient de buni.

Despre ce viata vorbiti??? Despre o viata in care un copil de 15 ani ajunge sa nu mai doarma noaptea de frica scolii? Despre o viata cu patru atacuri de panica in timpul unei ore de curs? Despre o viata in care un adolescent care a invatat mereu cu placere incepe sa creada ca este lenes si insuficient?
Sunt copii care au intrat la licee bune prin munca, disciplina si pasiune pentru invatare, copii care nu au avut nevoie sa fie impinsi de la spate, copii perseverenti, copii cu pasiuni, copii care citeau, munceau si isi doreau sa reuseasca. Si? D**a cateva luni intr-un mediu bazat pe presiune, rusinare si intimidare, ii gasim anxiosi, epuizati si convinsi ca dezamagesc si nu valoreaza suficient.

Stiu ca se lucreaza greu in invatamant, stiu ca sistemul e dificil, stiu ca exista multe provocari, stiu ca nu toti profesorii sunt la fel. Spun mereu ca profesorii merita sa fie respectati. Stiu multi profesori pe care i-as felicita zilnic pentru cm isi fac meseria. Mama a fost profesoara. Respect profund aceasta meserie.

!!! Dar nu pot accepta ideea ca umilirea construieste caracter! Nu pot accepta ideea ca frica produce oameni puternici! Nu pot accepta ideea ca un copil care se prabuseste psihic este etichetat drept dezinteresat, lenes sau problematic!

Cum de nu te intrebi de ce un
copil cu rezultate exceptionale in gimnaziu incepe brusc sa se prabuseasca?
Cum nu te intrebi de ce uraste scoala?
Daca un elev performant ajunge sa creada ca nu este suficient de bun, problema nu este elevul.
Daca un copil face atacuri de panica, iar raspunsul adultului este sa il rusineze si mai mult, atunci nu mai vorbim de educatie.
Vorbim de o lipsa grava de intelegere a impactului pe care il au cuvintele si comportamentele noastre asupra unui copil!

❤️ Iar pentru adolescenta care a uitat cat de extraordinara este pentru ca a auzit prea mult timp ca nu este suficienta: Nu ii crede!!! Nu iti masura valoarea prin frica pe care o simti astazi. Nu iti masura valoarea prin notele pe care le primesti acum. Nu iti masura valoarea prin capacitatea unor adulti de a te vedea sau nu.
Esti mai mult decat acest moment! Esti acelasi omulet bun care a intrat cu incredere pe poarta liceului in prima zi.

Stiu ca, probabil, mesajul acesta nu va ajunge la cei la care ar trebui sa ajunga... si poate ca nici nu il vor recunoaste ca fiind despre ei... pentru ca sunt convinsi ca fac bine ceea ce fac. Sunt convinsi ca intaressc caractere, ca exigenta justifica umilirea, ca frica motiveaza, ca rusinea educa... iar asta este poate partea cea mai trista.

❤️ Sper ca parintii sa fie suficient de puternici atunci cand copiii lor nu mai pot. Sa ii tina de mana in perioadele in care incep sa se indoiasca de ei insisi. Sa le aminteasca, iar si iar, cine sunt.
Nu puteti schimba profesorul de la clasa, dar puteti avea grija ca vocea lui sa nu devina vocea copilului vostru.
☀️ Ramaneti langa ei!

Un mit despre terapie este că succesul înseamnă să nu mai ai niciodată nevoie de ea. În realitate, uneori succesul arată altfel 😊

Un băiețel de 8 ani a avut nevoie de terapie într-o perioadă dificilă din viața lui, o perioadă care a adus multă anxietate. Terapia s-a încheiat când s-a simțit pregătit să meargă mai departe, dar la final mi-a spus:
"Când simt că mai am nevoie, eu îți scriu."

Au trecut trei ani de atunci, iar el exact asta a făcut. Mi-a scris de trei ori în acești trei ani (cu acordul mamei) și și-a programat singur câte o ședință. 🤭
De fiecare dată mă impresionează. Nu pentru că are nevoie de ajutor, ci pentru că știe când are nevoie de el. Nu pentru că nu s-ar putea descurca și singur, de cele mai multe ori reușește. Mă impresionează pentru că a învățat să se observe, să aibă încredere în propriile semnale, să recunoască momentul în care ceva începe să devină mai greu și în care puțin sprijin l-ar putea ajuta să înțeleagă mai repede, să treacă mai ușor printr-o dificultate sau să nu ducă singur ceva ce nu este nevoie să ducă singur.

Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate învăța un copil nu este să se descurce singur în orice situație, ci să recunoască atunci când are nevoie de sprijin și să aibă curajul să îl ceară.
El face deja asta și mi se pare o combinație frumoasă de curaj, încredere în sine și autocunoaștere.
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de autonomie - să poți merge înainte pe propriile picioare, dar să știi că a cere sprijin atunci când ai nevoie nu te face mai slab, ci mai înțelept.
Și poate că acesta este, de fapt, unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poate învăța cineva - să aibă încredere în propriile semnale și să ceară ajutor înainte ca lucrurile să devină copleșitoare. Este genul de autonomie pe care mulți adulți încă încearcă să o construiască.🩵