Equora

Într-o zi ai pierdut și nimeni nu a venit să-și ia rămas-bun. Și, poate că oamenii din jur nici nu știu că ai pierdut pe cineva.

A doua zi, lumea poate a continuat exact de unde a rămas.
La serviciu sunt aceleași lucruri de făcut, telefonul sună, mesajele curg și dacă cineva te întreabă:„Ce mai faci?”, tu trebuie să hotărăști, într-o secundă, dacă răspunzi: „Bine.” sau dacă spui adevărul.

Există pierderi pe care societatea știe să le recunoască. Avem cuvinte pentru ele, avem ritualuri, avem gesturi. Știm că omul are nevoie de timp, știm că întrebăm, știm că revenim, știm că există un „înainte” și un „după”.

Dar după pierderea unei sarcini, toate aceste repere pot lipsi, mai ales atunci când sarcina a fost timpurie. Poate că nu fusese încă anunțată. Poate că oamenii din jur nu ajunseseră să perceapă copilul sau sarcina ca pe o prezență reală în viața lor. Și atunci femeia poate ajunge să trăiască ceva foarte greu - să simtă o pierdere pe care lumea din jur nu o tratează ca pe o pierdere.

În literatura despre doliu există un concept pentru această experiență: disenfranchised grief - doliu nerecunoscut sau nelegitimat social. Conceptul descrie situațiile în care pierderea unei persoane nu este recunoscută, susținută sau validată suficient de mediul social. Iar pierderea unei sarcini poate avea tocmai această particularitate. Nu pentru toate femeile, nu în toate familiile, dar suficient de des încât să merite să vorbim despre ea.

Oamenii evită să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat. Poate pentru că nu știu ce să spună sau pentru că se tem că, dacă întreabă, îi vor aminti femeii. Doar că tăcerea celorlalți nu face pierderea să dispară. Uneori poate face doar ca femeia să rămână mai singură cu ea.

Există încă o consecință despre care vorbim mai puțin.
Când lumea nu recunoaște o pierdere, femeia poate începe să se întrebe dacă are dreptul să o simtă. Durerea nu mai este doar durere și poate apărea și nevoia de a o justifica, de a demonstra că sarcina a contat suficient, de a explica de ce încă doare.

Și poate tocmai aici avem nevoie de o schimbare.
Nu trebuie să simțim aceeași durere ca o femeie pentru a-i recunoaște pierderea. Nu trebuie să fi cunoscut copilul. Nu trebuie să înțelegem complet ce trăiește.
Putem spune: „Știu că această sarcină a avut un loc în viața ta.”
Putem întreba: „Cum este pentru tine acum?”
Putem reveni peste o săptămână, peste o lună sau la o dată despre care știm că este importantă.
Putem să nu ne speriem dacă femeia vrea să vorbească despre copilul sau sarcina ei.
Putem să nu presupunem că tăcerea înseamnă că nu mai doare.

Uneori una dintre cele mai grele părți ale unei pierderi nu este numai absența. Este să trăiești acea absență într-o lume care nu știe că ar trebui să o vadă. Și da, nu putem lua durerea cuiva, dar putem face ceva important: să nu o facem invizibilă.

🤍 Dacă ai trecut printr-o pierdere de sarcină și ai simțit că experiența ta nu a avut unde să fie spusă sau recunoscută, te invit în grupul privat de Facebook Loc pentru dor. Poți vorbi. Poți citi. Poți doar să fii. Găsești linkul în comentarii.

Simona Alexandrescu - Creator Loc pentru dor 🤍Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

„𝐀𝐦 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐦𝐢-𝐚𝐦 𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐛𝐫𝐚𝐭̦𝐞?”

Pentru o vreme, ai fost însărcinată și știai că în tine începe o viață.
Poate ai început să-ți schimbi alegerile, să te gândești la viitor altfel, să spui în mintea ta „noi”, acolo unde înainte fusese doar „eu”.
Apoi sarcina s-a oprit, dar odată cu ea s-a întâmplat ceva: copilul nu mai era, dar nici femeia care fusese înainte de el nu mai era chiar aceeași. Nimeni nu îți spune „mamă”. Nu există un copil în brațele tale care să facă maternitatea vizibilă, nu există nopți nedormite, fotografii, primele zâmbete, pași sau aniversări care să spună celorlalți: această femeie este mamă.

Și atunci poate apărea o întrebare pe care unele femei o poartă mult timp fără să o spună cu voce tare:
„𝑨𝒎 𝒅𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒕 𝒎𝒂𝒎𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒎 𝒓𝒂̆𝒎𝒂𝒔 𝒊̂𝒏𝒔𝒂̆𝒓𝒄𝒊𝒏𝒂𝒕𝒂̆?”
„𝑷𝒐𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒑𝒖𝒏 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒎𝒂𝒎𝒂̆ 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒂𝒎 𝒖𝒏 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆-𝒍 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒄?”
„𝑬𝒖 𝒄𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒂𝒄𝒖𝒎?”

Pentru ceilalți, poate că nu ai devenit niciodată mamă. Dar pentru tine, maternitatea poate să fi început deja. Identitatea maternă și exercitarea rolului matern nu sunt neapărat același lucru. Rolul de mamă este vizibil: hrănești, îngrijești, ții în brațe, protejezi, crești un copil. Dar sentimentul interior de a deveni mamă se poate construi înainte ca toate acestea să existe. Pentru unele femei începe odată cu dorința de a avea un copil, cu testul pozitiv sau la prima ecografie, ori când simt primele mișcări. Pentru altele la naștere sau mult mai târziu.

Nu există un moment universal în care o femeie „devine mamă” în interiorul ei. De aceea, după pierderea unei sarcini, poate exista un paradox dureros: sarcina s-a încheiat, dar ceva din identitatea care începuse să se construiască poate rămâne. Și lumea din jur nu știe întotdeauna ce să facă cu acest lucru. Nu există un copil, nu există un rol matern vizibil pe care femeia să îl exercite, și atunci poate apărea întrebarea: „Am voie să spun că sunt mamă?”

Aici nu vreau să îți dau eu răspunsul, pentru că ar însemna să fac exact ceea ce încercăm să nu facem: să punem din afară un nume peste o experiență care îți aparține. Ce pot să-ți spun este că ai voie să te întrebi ce a însemnat pentru tine această sarcină și cine ai devenit odată cu ea.

Ai voie să simți că ești mamă.
Ai voie să nu folosești acest cuvânt.
Ai voie să nu știi încă.
Ai voie ca răspunsul tău să fie diferit de răspunsul altei femei.

Uneori, după pierdere, nu rămâne doar dorul după copilul care nu este în brațe. Rămâne și întrebarea despre femeia care a început să se vadă pe sine altfel. Și poate că această parte din poveste nu are nevoie să fie nici confirmată, nici contestată de ceilalți. Are nevoie, înainte de toate, de un loc în care să poată fi privită, numită și înțeleasă în termenii tăi.

Și pentru asta există 𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce urma să fie, pentru ceea ce rămâne.

Simona Alexandrescu
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală

𝐂𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐚𝐟𝐥𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐚𝐬̦𝐢 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐜𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐚̆ 𝐬𝐚𝐫𝐜𝐢𝐧𝐚 𝐬-𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐚𝐭.

„Nu mai există activitate cardiacă.”

Poate că ai auzit aceste cuvinte și le-ai înțeles. Sau poate ai văzut ecranul ecografului și ai știut ce înseamnă. Și apoi ai plecat de acolo... cu un corp care încă se simte însărcinat. Sânii încă dor, greața poate fi încă acolo, oboseala încă este acolo. Poate mâna se duce, din obișnuință, spre abdomen și pentru o vreme poți ajunge să trăiești între două realități care par imposibil de pus împreună: 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂 𝒕𝒂 𝒔̦𝒕𝒊𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒂𝒓𝒄𝒊𝒏𝒂 𝒔-𝒂 𝒐𝒑𝒓𝒊𝒕, 𝒊𝒂𝒓 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍 𝒕𝒂̆𝒖 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̆ 𝒑𝒐𝒂𝒓𝒕𝒂̆ 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒆𝒍𝒆 𝒆𝒊.

Una dintre cele mai greu de înțeles părți ale unei pierderi de sarcină este tocmai aceasta: 𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒗𝒆𝒏𝒊 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒔𝒆𝒄𝒖𝒏𝒅𝒂̆, 𝒅𝒂𝒓 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒐𝒑𝒓𝒊 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒔𝒆𝒄𝒖𝒏𝒅𝒂̆. Pentru că organismul nu funcționează printr-un întrerupător pe care vestea medicală îl închide. Procesele fiziologice au propriul lor timp. Corpul poate păstra senzații pe care femeia le asociase deja cu faptul că este însărcinată. În anumite situații, mai ales în cazul pierderilor mai târzii, poate apărea chiar lactația și atunci apare o experiență greu de pus în cuvinte: 𝒔̦𝒕𝒊𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒂𝒓𝒄𝒊𝒏𝒂 𝒔-𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒊𝒂𝒕, 𝒅𝒂𝒓 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒂𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒔-𝒂𝒓 𝒇𝒊 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒊𝒂𝒕.

Pentru unele femei, această diferență dintre ceea ce știu și ceea ce simt în corp poate fi foarte dureroasă. Fiecare senzație poate deveni o reamintire. Uneori apare furia: „De ce corpul meu continuă?”, alteori confuzia: „Cum pot să mă simt încă însărcinată dacă știu că nu mai sunt?” sau poate apărea nevoia de a nu mai simți nimic din ceea ce amintește de sarcină.

Corpul nu face ceva greșit și nici nu „refuză să accepte” ceea ce s-a întâmplat. Corpul trece printr-un proces biologic și are nevoie de timp pentru ca schimbările hormonale și fiziologice asociate sarcinii să se modifice după pierdere. Iar acest timp biologic nu coincide întotdeauna cu momentul în care femeia primește vestea.

Există și situația inversă, când femeia observă că anumite simptome de sarcină dispar înainte să știe ce s-a întâmplat. Și retrospectiv poate reveni iar și iar la acel moment: „Atunci s-a întâmplat?”, „Ar fi trebuit să-mi dau seama?”, „Cum de nu am știut?”

Corpul nu oferă întotdeauna semnale clare, iar modificarea simptomelor de sarcină, nu poate spune cu certitudine ce se întâmplă cu o sarcină. De aceea, simptomele fizice și orice îngrijorare legată de evoluția sau recuperarea după o pierdere au nevoie de evaluare și îndrumare medicală, nu de interpretări făcute din exterior.

După pierderea unei sarcini, femeia nu trece numai printr-o experiență emoțională. Corpul ei a fost acolo și a început să se adapteze unei sarcini, a produs hormoni, a avut senzații, și poate a purtat sarcina câteva zile, săptămâni sau câteva luni. Iar apoi trebuie să treacă printr-o nouă schimbare. De aceea, când vorbim despre pierderea unei sarcini, avem nevoie să ne întrebăm: „Cum este pentru tine să fii acum în corpul tău?”, pentru că 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢 𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐳𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥 𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞.

Simona Alexandrescu
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală
Creator Loc pentru Dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce urma să fie, pentru ceea ce rămâne.

JURNALUL LUI DOR 🤍

Astăzi nu vreau să te întreb ce s-a întâmplat. Nici în câte săptămâni erai sau care a fost diagnosticul. Nu te întreb nici cât timp a trecut de atunci. Astăzi te invit la o altă întrebare:

𝐂𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚𝐫𝐜𝐢𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞?

Ia o foaie sau jurnalul tău și, dacă simți că poți sta puțin cu întrebarea aceasta, lasă răspunsul să vină așa cm vine. Nu trebuie să fie frumos sau profund. Nu trebuie nici măcar să aibă sens pentru altcineva. Poți începe cu:
𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆𝑟𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡𝑎̆...
𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎...
𝑂𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑒𝑎, 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑠𝑒𝑚 𝑠𝑎̆...
𝐿𝑢𝑐𝑟𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑙 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑚 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑒𝑟𝑎...
𝐶𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑛𝑖𝑚𝑎̆𝑛𝑢𝑖 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡...
𝐴𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑚𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑠𝑐 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑎̆...

Poate vei scrie despre bucurie, despre frică, despre copil ori poate despre tine și despre un viitor pe care îl vedeai deja. Și dacă răspunsul tău va fi: „Nu știu.”, și acesta este un răspuns. Nu încerca să ajungi undeva cu exercițiul acesta, pentru că nu trebuie să găsești o lecție sau să transformi pierderea în ceva bun. Doar observă ce apare atunci când, pentru câteva minute, nu te întrebi ce ai pierdut, ci ce a însemnat pentru tine ceea ce a existat.

Iar când simți că ai terminat, poți închide jurnalul. Nu trebuie să faci nimic cu ceea ce ai scris. Poate rămâne doar al tău. Jurnalul lui Dor nu cere răspunsuri. Face loc întrebărilor pe care poate nu ai avut unde să le pui. Iar dacă exercițiul devine prea intens pentru tine, îl poți opri oricând. Nu există nimic ce trebuie terminat.

Și încă ceva important este că nu trebuie să răspunzi la această întrebare în comentarii. Dar, dacă vrei să lași un semn că ai fost aici, poți lăsa pur și simplu o 🤍.

𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală I Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

Ce să NU spui unei femei care a pierdut o sarcină?

Uneori, în fața durerii altcuiva, tăcerea ne sperie și atunci spunem ceva. Orice. Ceva care să aline, care să dea speranță, care să facă lucrurile să pară puțin mai puțin grele. Numai că, uneori, tocmai cuvintele spuse cu cea mai bună intenție pot răni. Nu pentru că suntem oameni răi, ci pentru că nimeni nu ne-a învățat cm să stăm lângă o pierdere pe care nu o putem repara.

„Măcar s-a întâmplat devreme.”
Poate că vrea să transmită speranța de a fi puțin mai ușor pentru ea, dar femeia poate auzi: Nu ai pierdut chiar atât de mult.

„Ești tânără. Mai faci un copil.”
Intenția poate fi mai există speranță, dar femeia poate auzi: Copilul acesta poate fi înlocuit. Iar un copil viitor nu anulează semnificația celui pe care îl plânge acum.

„Poate a fost mai bine așa.”
Încercăm să găsim un sens într-un lucru greu de înțeles, dar femeia poate să nu aibă nevoie ca cineva să decidă pentru ea că pierderea a fost „spre bine”.
Uneori nu există un bine pe care trebuie să-l găsim imediat.

„Așa a vrut Dumnezeu.”
Pentru unele persoane, credința poate fi o resursă profundă, dar sensul spiritual al unei pierderi îi aparține persoanei care o trăiește. Dacă nu știm cm își înțelege femeia propria credință, o explicație religioasă oferită din exterior poate adăuga durere în loc să aducă alinare.

„Trebuie să fii puternică.”
Sună ca o încurajare, dar poate deveni încă o sarcină de dus: Acum trebuie și să sufăr cm trebuie. Să nu plâng prea mult, să mă ridic, să funcționez. Poate că femeia nu are nevoie să fie puternică în fața noastră, ci poate are nevoie să poată fi exact cm este.

„Știu exact ce simți.”
Chiar dacă ai trecut și tu printr-o pierdere de sarcină, nu poți ști exact ce înseamnă această pierdere pentru cealaltă femeie. Poți însă spune: „Și eu am trecut printr-o pierdere. Dacă vreodată vrei să vorbim, sunt aici.” Experiența ta poate deveni o punte fără să ocupe locul experienței ei.

Și mai există o formă de răspuns despre care vorbim mai puțin:
schimbarea subiectului. Uneori oamenii nu spun nimic nepotrivit. Pur și simplu nu mai spun nimic, evită să întrebe, nu pomenesc copilul, se comportă ca și cm pierderea nu s-ar fi întâmplat, de teamă să nu „răscolească”. Dar femeia nu uită pentru că noi nu întrebăm. Uneori tăcerea celor din jur poate face pierderea și mai singuratică.

Atunci ce spunem?
Răspunsul este mult mai simplu decât credem. „Sunt aici.”,
„Vrei să-mi povestești?”, „Ce ți-ar fi de ajutor acum?”

Și dacă nu știm ce să spunem, putem spune chiar asta:
„Nu știu ce să spun. Dar nu vreau să treci singură prin asta.”

Nu trebuie să explicăm pierderea.
Nu trebuie să găsim partea bună.
Nu trebuie să grăbim speranța.
Nu trebuie să reparăm ceea ce nu poate fi reparat printr-o propoziție.

Uneori sprijinul înseamnă ceva mult mai simplu: să putem rămâne lângă celălalt fără să-i micșorăm experiența doar pentru că nouă ne este greu să-i vedem durerea.

Uneori, avem nevoie și de un loc în care să nu fie nevoie să explicăm de ce încă doare, de ce vrem să vorbim sau de ce nu vrem să vorbim deloc. Am creat grupul privat de Facebook Loc pentru dor pentru femeile care au trecut prin pierderea unei sarcini. Un spațiu în care vorbim despre lucrurile despre care, de prea multe ori, se tace: despre pierdere, corp, vinovăție, identitate, relații, dor și despre viața care continuă după. Poți veni să citești, să împărtăși, dacă vei simți sau poți doar să fii acolo. Nu trebuie să ai cuvintele potrivite ca să ai un loc. Găsești linkul în comentarii.

Simona Alexandrescu – Coach & Consilier pentru dezvoltare personală I Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

De ce doare atât de mult pierderea unei sarcini timpurii?

„Măcar s-a întâmplat devreme...”
Poate ai auzit asta sau poate ai spus-o cuiva, încercând sincer să-i faci durerea puțin mai ușoară. Privită din afară, pare logic: dacă sarcina a fost la început, pierderea este mai mică și ar trebui să fie mai ușor de dus. Doar că experiența unei pierderi nu funcționează neapărat așa.

Durerea nu se măsoară în săptămâni de sarcină.

De ce?
Pentru că numărul săptămânilor ne spune cât de avansată era sarcina. Nu ne spune ce însemna acea sarcină pentru femeie. Atașamentul nu urmează obligatoriu calendarul medical. O sarcină poate avea 6, 8 sau 10 săptămâni și, în viața unei femei, să fi început deja să ocupe un loc uriaș. Pentru unele femei, relația cu sarcina începe foarte devreme. Din momentul testului pozitiv, ceva se schimbă. Corpul este privit altfel, apar gânduri noi, deciziile încep să țină cont de existența sarcinii. Mintea poate începe foarte repede să construiască viitorul. Oamenii nu trăiesc numai în ceea ce există astăzi. Trăiesc și anticipând ceea ce urmează. Din momentul în care apar cele două liniuțe, timpul poate începe să curgă altfel. O sarcină poate reorganiza viitorul aproape imediat:
„Când se va naște?”
„Oare va fi fată sau băiat?”
„Când le spunem alor noștri?”
„Cum va fi viața noastră cu un copil?”

Una dintre particularitățile pierderii unei sarcini este că atunci când sarcina se oprește, nu dispare numai realitatea prezentă. Se poate întrerupe și un viitor care începuse deja să fie anticipat. Nu pierzi doar ceea ce a existat până în acel moment. Poți pierde și ceea ce urma să fie. Copilul pe care începuseși să ți-l imaginezi. Tu, ca mamă. Familia voastră într-o altă formulă. Planurile, așteptarea. Un viitor care, pentru o vreme, fusese posibil.

Și uneori povestea nici măcar nu începe odată cu testul pozitiv. În spatele unei sarcini de 8 săptămâni pot exista luni sau ani de încercări. Tratamente. Fertilizare in vitro. Alte pierderi. Așteptare. Speranță. Frică. De aceea, când spunem „era doar în 8 săptămâni”, vedem cele 8 săptămâni. Dar nu vedem întotdeauna povestea din spatele lor.

Și mai este ceva greu de dus în pierderile timpurii. Uneori, aproape nimeni nu știa că erai însărcinată. Nu apucaseși să spui. Nu exista încă o burtică pe care ceilalți să o vadă. Poate nu exista nimic vizibil pentru lume. Și atunci poți ajunge să porți o pierdere despre care cei din jur nici măcar nu știu că s-a întâmplat. Te trezești într-o realitate diferită, iar lumea continuă exact ca ieri. Femeia poate merge la serviciu, poate răspunde la telefon, poate participa la întâlniri și poate continua activitățile obișnuite într-un moment în care trece printr-o experiență importantă despre care cei din jur nu știu nimic.

Se poate schimba și sentimentul de siguranță. Înaintea unei pierderi, o femeie poate presupune firesc că un test pozitiv va fi urmat, peste câteva luni, de nașterea unui copil. După o pierdere, această presupunere poate să nu mai fie la fel de simplă. Ea știe acum, prin propria experiență, că o sarcină se poate opri. Iar această cunoaștere poate însoți felul în care privește o eventuală sarcină viitoare.

Ce cred că avem nevoie să învățăm mai mult când vorbim despre pierderea de sarcină este să nu măsurăm din afară ceea ce numai femeia care a trăit experiența îi poate da sens. Pentru că „devreme” spune când s-a întâmplat pierderea și nu spune cât a pierdut femeia.

Simona Alexandrescu - Coach & Consilier pentru dezvoltare personală l Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

Dintre toate întrebările la care am avut de răspuns în timp ce construiam 𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫, aceasta a fost, poate, cea mai grea: De ce eu?

Nu pentru că aș fi căutat argumente care să mă recomande, ci pentru că am simțit responsabilitatea acestei întrebări. Faptul că am pierdut o sarcină nu mă califică, în sine, să însoțesc alte femei care au trecut prin aceeași experiență. Povestea mea îmi aparține mie și nu îmi dă dreptul să presupun că știu ce simte o altă femeie. Nu îmi spune ce înseamnă pierderea ei și nu mă transformă în măsura după care experiența alteia trebuie înțeleasă.

Dar cred și contrariul. Formarea profesională, oricât de solidă ar fi, fără experiență umană, fără prezență și fără disponibilitatea reală de a asculta, nu este întotdeauna suficientă pentru a sta lângă un om într-un moment profund al vieții lui.

𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 s-a construit la întâlnirea dintre aceste două lumi.
Pe de o parte este femeia care, la 26 de ani, a pierdut o sarcină. Femeia care a avut nevoie de mulți ani până când povestea acelui copil și-a găsit un loc în propria ei poveste.
Pe de altă parte este profesionistul care sunt astăzi. Ani de studiu, formări, sute de oameni pe care am avut privilegiul să-i însoțesc în procese de clarificare, schimbare și reașezare.
Și una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat în toți acești ani: omul are nevoie să fie văzut și ascultat înainte de a fi îndrumat. În ultimii ani m-am întors și profesional către tema pierderii de sarcină. Am studiat literatura despre doliu, atașament, pierdere, corp, identitate maternă și despre ceea ce se întâmplă atunci când o pierdere importantă pentru cel care o trăiește rămâne insuficient recunoscută de cei din jur.
Formarea mea în coaching de grup și metodologia Collective Shift au adăugat încă o piesă importantă: cm construiești și susții un proces colectiv în care oamenii nu sunt doar mai mulți indivizi aflați în aceeași încăpere, ci pot deveni resurse unii pentru ceilalți.

𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 apare la întâlnirea dintre două maturizări ale mele.
Una personală, în care pot să mă întorc astăzi la experiența femeii de 26 de ani fără să mă pierd în povestea ei. Pot să o privesc, să vorbesc despre ea și pot, să fac diferența dintre povestea mea și povestea femeii din fața mea.
Cealaltă maturizare este profesională. Astăzi am reperele necesare pentru a ști nu numai ce pot face, ci și ce nu îmi aparține să fac.

𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 este un spațiu de coaching și însoțire. Un cadru pentru recunoaștere, exprimare, reflecție și integrarea experienței în propria poveste de viață. Nu este psihoterapie, intervenție psihologică și nici îngrijire medicală. Și una dintre responsabilitățile mele este să știu unde se termină cadrul pe care îl pot oferi și când o femeie are nevoie de alt tip de sprijin.

Nu cred că aș fi putut construi acest proiect acum zece ani și poate nici acum doi ani. Povestea mea avea nevoie de timp pentru a se așeza. Iar eu aveam nevoie să învăț cm să o port fără ca ea să conducă procesul unei alte femei.

În ultimii ani am avut și onoarea de a însoți femei care au trecut prin pierderea uneia sau a mai multor sarcini. Am lucrat cu reflecție, meditație, simboluri, carduri metaforice și procese de explorare interioară. Dar dincolo de instrumente, ceva mi-a rămas foarte clar: uneori ceea ce face diferența este existența unui loc în care ceea ce s-a întâmplat poate fi recunoscut.
Un loc în care femeia nu trebuie să ascundă ceea ce a iubit pentru a demonstra că merge înainte.
Un loc în care a continua să trăiască nu îi cere să uite.
Un loc în care copilul poate avea un loc în povestea ei, dacă acesta este sensul pe care ea îl dă experienței.
Un loc în care nimeni nu îi spune cm ar trebui să trăiască pierderea.
De aici s-a născut Loc pentru dor.

De ce eu?
Pentru că știu să construiesc un loc în care răspunsurile tale să nu trebuiască să semene cu ale mele. 🤍

𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală I Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

Pierderea unei sarcini lasă în urmă mai mult decât o experiență medicală. Lasă întrebări, tăceri, vinovăție, dor, uneori singurătate și multe cuvinte care nu au fost niciodată rostite. Știu asta pentru că și eu am trecut prin această experiență. De aceea construiesc „Loc pentru Dor”, un program de însoțire bazat pe principiile coachingului de grup și pe experiența mea profesională. Dar nu vreau să-l construiesc doar din propria mea experiență sau doar din ceea ce cred eu că ar fi de ajutor. Îmi doresc să-l construiesc pornind de la vocea femeilor care au trecut prin această experiență.

De multe ori, programele sunt construite pornind de la ceea ce cred profesioniștii că au nevoie femeile. Eu vreau să fac invers: să ascult mai întâi, iar apoi să construiesc. De aceea, fiecare răspuns contează. Am pregătit un chestionar anonim, pe care te invit să-l completezi. Linkul este în primul comentariu.

Iar dacă știi o femeie care a trecut printr-o astfel de pierdere, îți mulțumesc dacă alegi să distribui această postare. Împreună, vom contribui la crearea unui loc în care nicio femeie să nu mai simtă că trebuie să-și poarte singură dorul.

𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală I Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.

De ce „𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫”?

M-am gândit mult la numele acestui proiect. Putea să vorbească despre pierdere, doliu, maternitate sau chiar despre vindecare. Dar niciunul dintre aceste cuvinte nu cuprindea ceea ce voiam eu să construiesc. Pentru că nu vreau să creez un loc care să îi spună unei femei: „Aici vei învăța să treci peste.” Nu vreau nici să îi spun: „Trebuie să dai drumul.” și nici „Trebuie să păstrezi legătura.” Nici măcar: „Trebuie să numești ceea ce simți dor.”

Vreau să existe suficient spațiu pentru ca femeia să poată descoperi singură ce înseamnă experiența ei. Și așa am înțeles că verbul important nu este a vindeca și nici a depăși sau a uita. Este a face loc.
Loc pentru poveste.
Loc pentru copil, dacă pentru tine a fost un copil.
Loc pentru sarcină, dacă acesta este cuvântul care ți se potrivește.
Loc pentru femeia care ai fost înainte și pentru cea care ai devenit după.
Loc pentru corpul care a trecut prin sarcină și prin pierdere.
Loc pentru întrebările care au primit răspuns și pentru cele care poate nu vor primi niciodată.
Loc pentru furie, vinovăție, iubire și ușurare, dacă și ea există.
Loc pentru tăcere și pentru ceea ce nu vrei încă să spui.
Loc pentru partener, pentru relațiile care se schimbă.
Loc pentru frica unei alte sarcini și pentru speranță, atunci când apare.
Loc pentru faptul că două femei pot trece prin evenimente medicale asemănătoare și pot avea experiențe complet diferite.

𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 nu este despre cm ar trebui să trăiești o pierdere de sarcină. Este despre posibilitatea de a nu fi nevoită să o înghesui într-o explicație care nu îți aparține. De aici vine și imaginea care mă însoțește când mă gândesc la acest proiect. Nu încerc să scot dorul afară sau să îl fac mai mic. Nici nu încerc să-l țin cu orice preț. Doar îi fac loc și las femeia să descopere ce vrea să facă mai departe cu acel loc.

Poate într-o zi va avea nevoie să vorbească, iar în alta să tacă. Poate va păstra un obiect sau va rosti un nume. Poate nu va face nimic din toate acestea și este în regulă. Pentru că 𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 nu a fost creat pentru a-i spune unei femei care este drumul ei. A fost creat pentru ca, pentru o vreme, să existe un loc în care să își poată auzi propriul drum.

𝐋𝐨𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐨𝐫 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce urma să fie și pentru ceea ce rămâne.

Dacă ai trecut prin pierderea unei sarcini, am deschis și grupul privat de Facebook Loc pentru Dor. Nu trebuie să vii pregătită să spui ceva. Poți veni să citești sau poți vorbi, dacă vei simți. Găsești linkul către grup în comentarii.

𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮
Coach & Consilier pentru dezvoltare personală I Creator Loc pentru dor 🤍 Un loc pentru ceea ce a fost. Pentru ceea ce urma să fie. Pentru ceea ce rămâne.