Andrada Iova
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Andrada Iova, Politician, Timișoara, Timisoara.
11/02/2026
Am avut o ședință productivă alături de colegii de la TNL Timişoara.
Am stabilit obiective clare și pașii următori pentru proiectele noastre. Energie bună, idei concrete și dorință de implicare. Continuăm. 💪
24/12/2025
Crăciun cu liniște, oameni dragi aproape și un An Nou cu sănătate și claritate.
Vă doresc sărbători frumoase și un început de an bun. 🎄✨
19/12/2025
Săptămâna dinaintea Crăciunului a fost despre responsabilitate, solidaritate și comunitate.
Alături de colegii mei din TNL Timiș, am derulat acțiuni de voluntariat, am donat sânge, am adus bucurie copiilor din Timișoara și din județul Timiș și am fost alături de persoane în vârstă, oferindu-le sprijin și atenție.
Am încheiat această perioadă printr-un moment de socializare, în care ne-am oferit cadouri, am schimbat impresii și am rememorat întâmplările care au definit anul ce se încheie.
Credem într-o comunitate unită și în puterea faptelor bune.
Acesta este, pentru noi, adevăratul spirit al Crăciunului.
08/12/2025
Felicitări noului primar al Bucureștiului, Ciprian Ciucu!
Victoria de astăzi vorbește despre muncă serioasă, responsabilitate și încrederea pe care bucureștenii au acordat-o unui om determinat, cu rezultate reale și o viziune clară pentru oraș.
O imagine cât o mie de cuvinte: respect, răbdare și umanitate.
Exact calitățile pe care bucureștenii le-au ales și le-au susținut.
Succesul confirmă că atunci când dedicarea întâlnește perseverența, apar și rezultatele.
Mult succes în noul mandat! Să fie unul plin de proiecte solide, decizii înțelepte și transformări care să ducă Bucureștiul acolo unde merită: un oraș modern, european și bine administrat.
PNL revine puternic, cu optimism, încredere și determinare.
Felicitări și multă putere de muncă!
23/09/2025
Am discutat cu colegii mei din PNL Timiș, am analizat, am calculat și cel mai important, ne-am pus în pielea celor care sunt racordați la Colterm!
NU MAI SACRIFICAȚI TIMIȘORENII!
Consilierii locali ai PNL Timișoara se opun vehement proiectului prin care Primăria dorește majorarea cu aproape 40% a prețului gigacaloriei, de la 1 octombrie.
Deși administrația USR clamează că nu reduce subvenția la căldură și promite investiții, realitatea este că povara cade tot pe umerii timișorenilor. E ușor să faci campanie de imagine arătând interes pentru cetățeni, dar în final oamenii sunt cei care vor plăti mai mult. Este o măsură abuzivă și profund nedreaptă, mai ales în condițiile în care compania de gaz nu a majorat tarifele.
Dacă administrația USR ar fi fost responsabilă, o asemenea decizie ar fi fost discutată și asumată încă din vară, pentru ca timișorenii să fi avut posibilitatea de a lua o decizie informată! Rămân în sistemul centralizat sau își instalează centrale proprii?!
Dar să impui acum o scumpire, când nu mai există timp pentru alternative, înseamnă lipsă totală de respect față de cetățeni.
Timișorenii au nevoie de stabilitate și predictibilitate, nu de noi scumpiri anunțate peste noapte când există dificultăți cu care oamenii se confruntă deja.
Justificările invocate de administrația USR nu stau în picioare deoarece lucrările de modernizare a rețelei de termoficare se derulează printr-un proiect european și nu pot fi folosite ca pretext pentru majorarea facturilor populației.
Primăria trebuie să înțeleagă că promisiunile nu țin de cald în plină iarnă.
15/08/2025
🌸 „Sub ocrotirea ta ne adăpostim, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu…” 🌸
Astăzi, de Adormirea Maicii Domnului, ne plecăm inimile în rugăciune și mulțumire.
Fie ca pacea, binecuvântarea și dragostea ei să ne însoțească mereu. 🙏✨
La mulți ani tuturor sărbătoriților de Maria și derivate! 💙
05/08/2025
Ion Iliescu a trecut în neființă.
Indiferent de opinii, rămâne o figură majoră a istoriei postdecembriste.
03/08/2025
🎉 La mulți ani, Timișoara! 🇷🇴✨
Astăzi, pe 3 august, sărbătorim Ziua Timișoarei – orașul libertății, al culturii, al spiritului european și al oamenilor care fac diferența zi de zi. 💙
În urmă cu 106 ani, Timișoara intra în istorie, devenind parte din România Mare, iar de atunci a crescut, s-a transformat și a inspirat. De la revoluție la artă, de la inovație la ospitalitate – Timișoara rămâne un simbol al curajului și al diversității. 🌍🌿
Fie că ești născut aici, ai ales să trăiești aici sau pur și simplu iubești acest oraș – azi e ziua ta să îl onorezi! 🏛️💫
💛❤️💙
29/07/2025
🔥 Istorie scrisă în bazin!
David Popovici devine din nou campion mondial și aduce aurul acasă! 🇷🇴
A dominat proba de 200m liber la Campionatul Mondial de Natație, demonstrând că este un fenomen care continuă să inspire.
🙌 Felicitări, David! România e mândră de tine!
28/07/2025
🎉 La mulți ani, Județul Timiș! 🎉
Astăzi sărbătorim identitatea, istoria și frumusețea unui loc cu rădăcini adânci și oameni deosebiți.
De la Timișoara și până la satele pline de tradiție, Timișul înseamnă cultură, inovație, diversitate și spirit bănățean autentic.
💛 Respect pentru trecut, mândrie pentru prezent, încredere în viitor.
Suntem recunoscători să fim parte dintr-un județ care inspiră și crește cu fiecare zi.
🎂 La mulți ani tuturor celor care trăiesc, muncesc și iubesc acest colț de țară!
04/06/2025
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Timisoara