PRESA DIN VEST.

PRESA DIN VEST.

Share

Știri care , contează din Crișana , Banat , si Maramures. Creator pagina PRESA DIN VEST. : George Vereș. Website: Georgeveres.ro

29/09/2026

A FUGIT DIN ROMÂNIA, DAR S-A DAT SINGUR PE MÂNA POLIȚIEI! SUSPECTUL ÎN CAZUL TINEREI GĂSITE ÎN VALIZĂ, CAPTURAT ÎN ELVEȚIA

Text: George Vereș Georgeveres.ro .Final neașteptat pentru fuga suspectului în cazul crimei care a cutremurat România. Bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru omorul unei tinere de 28 de ani, s-a prezentat singur la poliția din St. Gallen, Elveția.
După ce a părăsit România și a ajuns în atenția autorităților, bărbatul de 30 de ani cercetat în dosarul morții violente a tinerei de 28 de ani a făcut un pas neașteptat: s-a prezentat singur în fața polițiștilor elvețieni.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, acesta s-a prezentat în noaptea de 28 spre 29 septembrie, la Poliția din St. Gallen, unde a fost preluat și se află în custodia autorităților elvețiene.
Pe numele său fusese emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, după ce anchetatorii l-au indicat drept suspect în dosarul de omor.

TRUPUL TINEREI, DESCOPERIT ÎNTR-O VALIZĂ ARUNCATĂ ÎN OLT
Cazul a ieșit la iveală după ce, pe 22 septembrie, trupul neînsuflețit al unei femei de 28 de ani a fost descoperit într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești, ancheta scoțând la iveală indicii care au dus la identificarea victimei și la conturarea principalelor piste privind împrejurările în care aceasta și-a pierdut viața.
Necropsia a indicat o moarte violentă, iar procurorii au continuat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor.

URMEAZĂ ADUCEREA SUSPECTULUI ÎN ROMÂNIA
Predarea bărbatului către autoritățile române va trebui să urmeze procedurile judiciare aplicabile în Elveția, iar până la finalizarea acestor proceduri, el rămâne în custodia autorităților elvețiene, ulterior, dacă va fi predat României, va fi pus la dispoziția organelor judiciare care instrumentează dosarul.
Anchetatorii trebuie să stabilească în continuare ce s-a întâmplat înainte de moartea tinerei, cm a ajuns trupul acesteia în valiză și cine este responsabil pentru deces.
Un lucru este cert: după zile în care a fost căutat, suspectul a ajuns acum în mâinile autorităților.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. .Sursa si foto: TVR Craiova

29/09/2026

Depășire riscantă, impact violent pe DJ 180D! O femeie de 66 de ani a ajuns la spital

Text: George Veress Georgeveres.ro . Un drum obișnuit spre Cehu Silvaniei s-a transformat, în această dimineață, într-un moment de panică. Un autoturism și un autobuz s-au ciocnit pe DJ 180D, în jurul orei 07:15, după ce șoferul autoturismului s-ar fi angajat într-o manevră de depășire.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 26 de ani, din Cluj-Napoca, care circula din direcția Zalău spre Cehu Silvaniei. În timpul manevrei de depășire, autoturismul a intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Sălățig, iar în urma impactului, o femeie de 66 de ani, pasageră în autobuz, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Din fericire, testările cu aparatul etilotest efectuate asupra celor doi conducători auto au avut rezultate negative, pasagerii autobuzului fiind preluați ulterior de un alt mijloc de transport și și-au continuat deplasarea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cm s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.

O depășire făcută la limită poate costa o viață!

Câteva secunde de grabă, o apreciere greșită a distanței sau o manevră făcută fără suficientă vizibilitate pot transforma o depășire într-un accident grav. Pe șosea, graba nu înseamnă câștig de timp atunci când consecința poate fi o ambulanță, un spital sau, mai rău, o tragedie, iar prudența nu este opțională, mai ales atunci când în joc se află viața unor oameni nevinovați.
Sursa si foto: Gazeta de Sălaj

Photos from PRESA DIN VEST.'s post 28/09/2026

Fostul Palat al Finanțelor Publice din Oradea a fost salvat și redat comunității. Din 5 octombrie, aici va funcționa noul sediu al Consiliului Județean Bihor

Text: George Veress Georgeveres.ro .Una dintre clădirile emblematice ale Oradiei, cunoscută de generații de localnici drept „Policlinica Mare”, își începe o nouă etapă. După ani în care a fost lăsată fără funcțiune și s-a degradat constant, fostul Palat al Finanțelor Publice a fost complet reabilitat și restaurat, urmând ca, din 5 octombrie, să devină noul sediu al Consiliului Județean Bihor.

Construită în perioada 1899–1900, clădirea reprezintă unul dintre edificiile importante ale patrimoniului arhitectural orădean, si timp de aproape două decenii, imobilul nu a mai avut o funcțiune, iar degradarea sa a devenit tot mai vizibilă.
Intervenția începută în 2022 a urmărit nu doar modernizarea clădirii, ci și recuperarea valorii sale istorice. Lucrările au inclus consolidarea structurii, restaurarea elementelor arhitecturale și eficientizarea energetică, cu păstrarea caracteristicilor originale ale imobilului.
Acolo unde anumite elemente arhitecturale nu mai puteau fi recuperate, acestea au fost refăcute prin copii fidele ale originalului, astfel încât aspectul istoric al clădirii să fie păstrat.

Valoarea proiectului se ridică la 44,8 milioane de lei, fără TVA, aproximativ jumătate din finanțare fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, si pe lângă componenta de conservare a patrimoniului, proiectul urmărește și eficientizarea energetică și adaptarea clădirii la cerințele moderne de funcționare.
Noul sediu va permite reunirea în aceeași locație a mai multor direcții și servicii ale Consiliului Județean Bihor, care până acum își desfășurau activitatea în locații diferite din Oradea. Astfel, investiția are și o componentă administrativă importantă: condiții mai bune pentru angajați și un acces mai eficient pentru bihorenii care se adresează instituției.

Un proiect construit prin contribuția mai multor generații administrative.
Realizarea proiectului este rezultatul implicării mai multor persoane și administrații locale și județene, în etape succesive, în mesajul dedicat finalizării lucrărilor fiind menționați Ioan Câmpan, fost consilier județean, precum și foștii președinți ai Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, Pásztor Sándor și Ilie Bolojan .
De asemenea, sunt amintite contribuțiile lui Marcel Boloș și ale echipei ADR Nord-Vest, precum și colaborarea cu prefectul Dragoș Marcel Daniel, primarul Oradiei, Florin Birta , și viceprimarul Teofil Filimon.

La realizarea lucrărilor au contribuit constructorii Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor, alături de echipele de proiectare, design și dirigenție de șantier.
Printre specialiștii implicați se numără arhitectul Cristian Pușcaș, designerul Adrian Sabău și inginerul Silviu Matiuță.
Transformarea fostului Palat al Finanțelor Publice reprezintă mai mult decât o simplă renovare, este o intervenție asupra unei clădiri istorice care, după ani de abandon, risca să își piardă definitiv valoarea arhitecturală și funcțională.

De acum, imobilul va avea din nou o funcțiune publică și va deveni una dintre clădirile administrative importante ale județului.
Din 5 octombrie, fostul Palat al Finanțelor Publice își redeschide porțile pentru o nouă generație de orădeni și bihoreni: un edificiu de la 1900, restaurat pentru nevoile administrației din 2026. Sursa si foto: Mircea Malan

28/09/2026

Combibatia perfecta dintre GTA si Las Fierbinți, varianta românească si reeala: 20 de infracțiuni, polițiști pe urme și „Spike” la final

Text: George Veress Georgeveres.ro .Dacă cineva avea impresia că scenele de urmărire din GTA există doar pe consolă, avem vești din lumea reală si de această dată, „misiunea” s-a desfășurat pe șoselele dintre Mehedinți și Caraș-Severin. Protagonistul fiind un tânăr de 24 de ani, dat în urmărire în baza unui mandat de arestare și despre care, potrivit informațiilor prezentate de polițiști, exista un „palmares” de aproximativ **20 de infracțiuni.

Când oamenii legii i-au făcut semn să oprească, tânărul pare să fi interpretat situația după propriile reguli: accelerație și înainte! Numai că, spre deosebire de jocurile video, aici polițiștii nu dau „Restart”.
Echipajele din Mehedinți și Caraș-Severin au pornit în urmărirea autoturismului, iar pentru oprirea acestuia au fost folosite inclusiv focuri de avertisment și dispozitive cu țepi de tip „Spike”.

„Cursa” s-a încheiat în zona Gării din Băile Herculane, unde autoturismul a fost în cele din urmă imobilizat, iar aventura s-a terminat în stilul clasic: la pământ și cu cătușele puse. Atenție, nu cătușe cu fundițe de la s*x shop ci, catuse reale!
Se pare că, în această versiune de GTA, „misiunea” nu mai avea buton de Continue.

Video: Atenție Poliția Suceava

Photos from PRESA DIN VEST.'s post 27/09/2026

ORADEA ÎȘI SCHIMBĂ FAȚA: MAI PUȚINE MAȘINI LA SUPRAFAȚĂ, MAI MULT SPAȚIU PENTRU OAMENI ȘI TRANSPORT PUBLIC

Text: George Veress Georgeveres.ro .Zona Gării Oradea intră într-o etapă importantă de transformare urbană, printr-un proiect care urmărește reorganizarea circulației și crearea unui spațiu public mai bine adaptat nevoilor locuitorilor.
Una dintre principalele schimbări este preluarea traficului auto prin pasajul subteran, ceea ce va permite ca suprafața să fie reorganizată în favoarea transportului public și a mobilității alternative.

La suprafață, tramvaiele și autobuzele, pietonii și bicicliștii vor beneficia de o atenție sporită, într-un concept urban care urmărește reducerea presiunii traficului rutier și creșterea calității spațiului public.
Practic, acolo unde astăzi automobilul ocupă o parte importantă din spațiul urban, noua configurație urmărește să creeze mai mult loc pentru oameni, transport public și deplasarea nemotorizată, transformarea zonei Gării facând parte din direcția de dezvoltare a Oradiei către un oraș mai verde, mai bine conectat și mai eficient din punct de vedere al mobilității urbane.

68,9 MILIOANE DE LEI COFINANȚARE.
Proiectul beneficiază de o cofinanțare în valoare de 68.908.314 lei, în cadrul programelor europene, prin ADR Nord-Vest și Regio Nord-Vest.
Prin astfel de investiții, Oradea își propune să transforme infrastructura de transport într-un instrument pentru dezvoltarea unui oraș mai aerisit și mai bine organizat.

Mai puțin trafic la suprafață, mai mult spațiu pentru oameni, mai multă prioritate pentru transportul public.
Sursa / Foto: Primăria Oradea

27/09/2026
Photos from PRESA DIN VEST.'s post 26/09/2026

PREOTUL CU DOUA ORIENTARI SEXUALE DIN NOU ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR: „CECILLE DEL SOL”, EXECUTAT SILIT PENTRU O DATORIE DE PESTE 6.000 DE LEI

Text: George Veress Georgeveres.ro .Un trecut marcat de condamnare și fuga de executarea pedepsei revine în actualitate. Sorin Matei Filip, cunoscut sub numele de „Cecille del Sol”, este din nou în vizorul autorităților, de această dată într-un dosar civil privind o datorie către un IFN.

Povestea lui Sorin Matei Filip, cunoscut publicului sub numele de „Cecille del Sol”, revine în atenția opiniei publice după ce executorii judecătorești încearcă să pună în aplicare o hotărâre definitivă privind o datorie de peste 6.000 de lei. Potrivit informațiilor publicate recent acesta ar fi de negasit. Nu este însă primul episod controversat din trecutul său.

DE LA BANII DONAȚI PENTRU BISERICĂ, LA O NOUĂ EXECUTARE SILITĂ
În 2012, Sorin Matei Filip a fost implicat în cazul dispariției unor sume de bani de la Mănăstirea Bobota din județul Sălaj, unde fusese responsabil cu finanțele, si conform informațiilor consemnate în dosarul prezentat de presa vremii, era vorba despre 20.000 de lei, 1.200 de euro și un aparat foto, bani despre care anchetatorii au stabilit că proveneau din donațiile destinate lucrărilor de pictură ale bisericii.
În 2014, instanța a pronunțat o condamnare definitivă la doi ani de închisoare pentru delapidare, iar hotărârea prevedea și recuperarea prejudiciului. Filip fusese dat în urmărire după ce nu s-a prezentat la termenele procesului și s-a sustras executării pedepsei, ulterior, potrivit relatărilor din presă, a fost găsit în Grecia și adus în România pentru executarea condamnării.

ACUM, O NOUĂ DATORIE ȘI O NOUĂ CĂUTARE
La mai bine de un deceniu distanță, numele său apare din nou într-o procedură judiciară, în care potrivit hotărârii citate, un IFN a obținut obligarea lui Sorin Matei Filip la plata a 6.092,98 lei, reprezentând debitul principal, plus 200 de lei cheltuieli de judecată. Hotărârea este executorie și nu ar fi fost atacată în termen, dar problema este că executorii se confruntă, potrivit relatărilor publicate la 23–24 septembrie 2026, cu aceeași dificultate: debitorul nu ar fi de găsit.

UN TRECUT CARE REFUZĂ SĂ DISPARĂ.
Cazul ridică o întrebare simplă, dar incomodă: cm ajunge o persoană condamnată definitiv pentru delapidare să reapară, ani mai târziu, într-un nou dosar privind o datorie neachitată și o procedură de executare silită?
Răspunsul juridic îl vor da actele și autoritățile competente. Cert este că documentele prezentate public conturează o succesiune de episoade judiciare care readuc numele lui Sorin Matei Filip în atenția publică.

Dincolo de spectacolul mediatic, rămâne însă un principiu elementar: o datorie stabilită de instanță trebuie achitată, iar o hotărâre definitivă trebuie respectată, iar în acest caz, executorii sunt cei care trebuie să ducă procedura până la capăt, în condițiile prevăzute de lege.

Un trecut controversat, o nouă datorie și un om despre care presa relatează că este din nou de negăsit. Povestea "preasfintitului" „Cecille del Sol” pare să. nu se fi încheiat. .Sursa si foto: unica . ro

26/09/2026

VALENTINA A PLECAT PE ULTIMUL DRUM, IAR SUSPECTUL A DISPĂRUT! Vlad Bălțățeanu, căutat în România și Europa.

Text: George Veress / Georgeveres.ro
. Tânăra de doar 28 de ani a fost condusă pe ultimul drum, în timp ce bărbatul indicat de anchetatori drept principal suspect în cazul morții sale este încă de negăsit. Vlad Bălțățeanu este căutat în România și în străinătate, iar cazul scoate la iveală mărturii tulburătoare despre relațiile sale anterioare.

Potrivit informațiilor prezentate de Observator, anchetatorii susțin că Valentina ar fi fost ucisă, iar trupul tinerei ar fi fost ascuns într-un troler și aruncat în râul Olt. În timp ce polițiștii încearcă să-i dea de urmă, familia Valentinei trăiește una dintre cele mai cumplite drame: și-a îngropat fiica, fără să aibă încă toate răspunsurile despre ultimele sale ore.

O fostă iubită: „Mă amenința, mă căuta, mă suna încontinuu”

Cazul capătă o dimensiune și mai gravă după ce o fostă iubită a lui Vlad Bălțățeanu a decis să vorbească public.
Tânăra susține că, după ce a încercat să pună capăt relației, bărbatul ar fi continuat să o contacteze insistent și ar fi recurs la amenințări.

„Îmi dădea mesaje, mă suna încontinuu”, a declarat aceasta.

Femeia afirmă că a reușit să se desprindă de relație înainte ca situația să ajungă la un deznodământ similar celui în cazul Valentinei.

„Eu am reușit să plec la timp, Valentina nu a mai apucat”, este mărturia care concentrează drama acestui caz.

Declarațiile fostei iubite reprezintă, în acest moment, mărturii publice și urmează să fie coroborate de anchetatori cu probele din dosar.

Un alt element care ridică numeroase întrebări este ultima convorbire dintre Vlad Bălțățeanu și tatăl Valentinei deoarece cei doi au vorbit aproape o oră, cu doar câteva ore înainte de tragedie.
Înainte de apel, Bălțățeanu i-ar fi transmis că este supărat și că îl va suna mai târziu.

„Promit, să mă calmez puțin”, ar fi spus acesta.

Pentru familia Valentinei, acele cuvinte au căpătat ulterior o semnificație tragică.
Ce s-a întâmplat în acele ore? Ce a declanșat conflictul? Și ce a făcut suspectul imediat după?
Sunt întrebări la care ancheta trebuie să ofere răspunsuri.
Potrivit informațiilor publicate in presă, polițiștii îl caută pe Vlad Bălțățeanu inclusiv în afara țării, după indicii potrivit cărora acesta ar fi putut ajunge în Ungaria, dar până la momentul relatării, autoritățile nu anunțaseră găsirea lui.
Pentru anchetatori, miza este majoră: stabilirea traseului suspectului, identificarea persoanelor cu care acesta ar fi intrat în contact și reconstruirea minut cu minut a perioadei care a precedat și a urmat tragediei.

O familie care își cere copilul înapoi.
La Filiași, Valentina a fost condusă pe ultimul drum, iar cei care au cunoscut-o au vorbit despre o tânără liniștită și au descris cazul drept unul greu de acceptat, dar pentru familie însă, nu există nicio explicație care să poată repara ceea ce s-a întâmplat.
Valentina nu mai poate vorbi, nu mai poate indica cine a fost lângă ea în ultimele clipe, nu mai poate răspunde la întrebările anchetatorilor, de aceea, probele trebuie să vorbească în locul ei, iar autoritățile trebuie să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate, cine este responsabil și dacă au existat persoane care l-au ajutat pe suspect să dispară.

O tragedie care nu trebuie uitată.
Moartea Valentinei lasă în urmă o familie distrusă și o comunitate profund afectată, în același timp, fuga și dispariția principalului suspect amplifică presiunea asupra anchetatorilor.
Familia are nevoie de adevăr, ancheta are nevoie de probe, iar societatea are nevoie ca, dacă acuzațiile se confirmă, responsabilitatea să fie stabilită prin justiție.

Până la o hotărâre definitivă, Vlad Bălțățeanu beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Sursa și video: Observator

26/09/2026

VIOLATA SI SECHESTRATA O NOAPTE INTREAGA DE DOI TINERI DIN FLORESTI JUDETUL CLUJ SI UNUL DIN IASI .Text: George Veress / Georgeveres.ro

Un caz extrem de grav, aflat acum în atenția polițiștilor și procurorilor clujeni, a dus la reținerea a trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani. Anchetatorii cercetează circumstanțele în care, în noaptea de 15 septembrie, o tânără aflată într-un imobil din comuna Florești ar fi fost supusă unor acte s*xuale neconsimțite, prin constrângere fizică și psihică.
Potrivit informațiilor comunicate de polițiști, faptele cercetate sunt de o gravitate deosebită, doi dintre tineri fiind suspectați că ar fi participat direct la actele s*xuale neconsimțite, în timp ce al treilea este suspectat că ar fi sprijinit desfășurarea activității infracționale.

În data de 24 septembrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au efectuat patru percheziții domiciliare, în locații din Florești și Cluj-Napoca, în paralel, fiind puse în executare patru mandate de aducere. Un martor și cei trei tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, au fost conduși la audieri, doi dintre suspecți fiind din comuna Florești, iar cel de-al treilea este originar din județul Iași.
Potrivit anchetatorilor, întâlnirea ar fi fost organizată de unul dintre tineri, iar acesta este cercetat pentru presupusul sprijin acordat celorlalți doi.

ACUZATII EXTREM DE GRAVE.
Din cercetările efectuate până în prezent rezultă, potrivit poliției, că persoana vătămată ar fi fost supusă unor acte s*xuale fără consimțământ, prin constrângere fizică și psihică.
Într-un asemenea dosar, diferența dintre o acuzație și o condamnare trebuie păstrată cu strictețe: cei trei tineri beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței, însă gravitatea acuzațiilor este evidentă, iar ancheta trebuie să stabilească rapid și riguros ce s-a întâmplat în acea noapte, cine a participat, ce rol a avut fiecare persoană și care sunt toate împrejurările în care s-ar fi produs faptele.
După audieri și administrarea probelor disponibile până în acest moment, polițiștii au dispus reținerea celor trei tineri pentru 24 de ore urmând să fie introduși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, urmând ca anchetatorii să stabilească întregul mecanism al faptelor și responsabilitatea fiecărei persoane implicate.

Un caz precum acesta nu poate fi tratat superficial, deoarece dincolo de procedurile judiciare și de probele care urmează să fie analizate, în centrul anchetei se află o persoană care, potrivit acuzațiilor formulate de autorități, ar fi trecut printr-o experiență de o gravitate extremă.

Ancheta este în desfășurare, iar orice responsabilitate penală va fi stabilită exclusiv de autoritățile judiciare, pe baza probelor și potrivit legii.

Sursa informațiilor: Stiri de Cluj. . Video: Poliția Română.*

Photos from PRESA DIN VEST.'s post 26/09/2026

Bihoreanca Mery Lazar a intermediat o întâlnire între Hotel President & Resort și I Giardini di Zoe. Posibil parteneriat pentru promovarea turismului românesc

Text: George Veress Georgeveres.ro. .Două destinații turistice spectaculoase din România, două concepte diferite și o posibilă colaborare care ar putea crea o experiență turistică aparte. Hotel President & Resort din Băile Felix și Giardini di Zoe din Banpotoc, județul Hunedoara, au fost miercuri 23 septembrie 2026 în centrul unei întâlniri dedicate identificării unor oportunități de colaborare.

Întâlnirea a fost intermediată de Mery Lazăr bihoreancă implicată în promovarea turismului și în apropierea unor proiecte cu potențial de colaborare.
Situat în Băile Felix, una dintre cele mai cunoscute destinații balneare din România, Hotel President & Resort reprezintă un punct important al ofertei turistice din Bihor.
Administrat de directorul Fechete Dumitru, sub patronajul domnului Jean Podila resortul pune în prim-plan experiența de relaxare, facilitățile turistice și beneficiile apelor termale care au consacrat Băile Felix ca destinație pentru turiști din România și din străinătate.

La celălalt capăt al acestei posibile colaborări se află I Giardini di Zoe, spectaculoasele grădini de la Banpotoc, județul Hunedoara.
Realizate de Giovanni Salvatelli și administrate de Ramona Morar, grădinile impresionează prin peisagistică, vegetație, alei, elemente arhitecturale și decoruri inspirate din eleganța grădinilor italiene și din estetica Renașterii.
I Giardini di Zoe au devenit un punct de atracție pentru cei care caută natură, frumusețe, fotografie și experiențe vizuale deosebite, si tocmai diferențele dintre cele două destinații pot constitui baza unei colaborări.

Pe de o parte, Hotel President & Resort oferă experiența apelor termale, a relaxării și a ospitalității din Băile Felix. Pe de altă parte, I Giardini di Zoe oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi un univers peisagistic construit în jurul florilor, artei și arhitecturii de inspirație italiană, iar o eventuală colaborare ar putea conecta cele două experiențe prin pachete turistice comune, excursii tematice, promovare reciprocă sau itinerarii care să includă ambele obiective.
Astfel, un turist care ajunge în Bihor pentru câteva zile de relaxare la Hotel President ar putea descoperi, în cadrul unei excursii, și frumusețea grădinilor de la Banpotoc, si în același timp, vizitatorii I Giardini di Zoe ar putea fi încurajați să descopere Băile Felix și oferta turistică a județului Bihor.

UN MARE POTENTIAL PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ROMANESC , IN SPECIAL IN BIHOR
Discuțiile de astăzi nu reprezintă încă un parteneriat finalizat, însă pot constitui un prim pas către o colaborare între două branduri turistice cu identități distincte, deoarece prin apropierea unor astfel de destinații, România poate fi promovată prin experiențe turistice complexe, în care relaxarea, natura, peisagistica, gastronomia și ospitalitatea se completează reciproc.
Hotel President & Resort și I Giardini di Zoe reprezintă două povești turistice diferite, dar complementare: una construită în jurul apelor termale și al relaxării, cealaltă în jurul florilor, grădinilor și frumuseții peisagistice.

Rămâne de văzut dacă întâlnirea intermediată de Mery Lazar va duce la un parteneriat concret. Cert este că ideea unei legături turistice între Băile Felix și Banpotoc deschide perspectiva unei noi experiențe pentru cei care aleg să descopere România.

Două destinații, două experiențe si o Românie care merită descoperită
DĂ O DISTRIBUIRE DACA VREI SA FI PARTE A PROMOVARII ROMÂNIEI .Sursa: Mery Lazăr. Foto: Giardini di Zoe si Mircea Costel Bratosin

Want your business to be the top-listed Media Company in Oradea?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address

Bihor
Oradea
411741