ISU Bihor
Bine ați venit pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor!
Despre ISU Bihor - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Crișana" al județului Bihor
Pentru a asigura persoanelor interesate de misiunile pompierilor bihoreni un mediu virtual adecvat, vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat şi să respectaţi următoarele reguli:
• Nu sunt permise comentarii obscene, comentarii sau imagini explicit violente, rasiale sau ameninţătoare.
• Nu se admit comentarii c
16/06/2026
🚒 Bunică salvată de pompieri în Oradea!
O femeie de 83 de ani a fost salvată astăzi de pompierii militari din Oradea, după ce a căzut în locuință și a rămas în stare de semiconștiență.
Alarma a fost dată de nepotul acesteia, care, neputând să ia legătura cu bunica sa, a apelat numărul unic de urgență 112. Echipajele ISU Bihor au intervenit rapid, pătrunzând în apartamentul situat la etajul 1 prin fereastră, cu ajutorul scării culisabile.
Femeia a fost găsită căzută în bucătărie, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
❤️ Acest caz ne reamintește cât de important este să avem grijă de părinții și bunicii noștri.
📞 Sunați-i zilnic și asigurați-vă că au telefonul aproape.
🏠 Reduceți riscurile de cădere prin amenajarea sigură a locuinței.
🔥 Instalați detectoare de fum și discutați cu ei despre măsurile de siguranță în caz de urgență.
O simplă verificare poate face diferența dintre viață și moarte.
16/06/2026
📚❤️ Am lansat campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”
Dragi părinți, prezența voastră în viața copiilor este cea mai importantă lecție și cea mai valoroasă recompensă!
👉🏻În perioada examenelor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, le reamintim părinților că cele mai importante note se dau la iubire, încredere, sprijin și timpul petrecut împreună!
🤝 Fii prezent!
💙 Fii implicat!
👉🏻Scrie și tu, în secțiunea de comentarii, un mesaj de încurajare pentru cei care urmează să susțină examenele în această perioadă.😀
Pentru mai multe detalii, accesează: https://www.mai.gov.ro/mai-lanseaza-campania-niciun-examen-nu-merita-un-copil-pierdut-cea-mai-mare-nota-este-sa-stie-ca-esti-alaturi-de-el/
15/06/2026
🌬️ Vântul puternic a provocat două incidente duminică, 14 iunie, în Oradea.
🔹 În jurul orei 14:00, pe strada Sucevei, o porțiune din gardul unui șantier a fost doborâtă de vânt peste o femeie de 56 de ani. Victima a suferit răni ușoare la cap, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital pentru investigații. Pompierii au demontat aproximativ 50 de metri de gard pentru eliminarea pericolului.
🔹 La ora 17:25, pe strada Albacului, un copac s-a prăbușit peste un autoturism parcat. Din fericire, nu au existat victime.
🚒 ISU Bihor recomandă cetățenilor să evite deplasarea sau staționarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare, stâlpilor de electricitate, schelelor și construcțiilor provizorii în timpul fenomenelor meteorologice periculoase și să parcheze mașinile în locuri sigure.
14/06/2026
ANM a emis o nouă avertizare meteorologică de 🟨 COD GALBEN, ce vizează instabilitate atmosferică, valabilă, începând de astăzi, ora 12:00, și până mâine, 15 iunie, la ora 03:00.
Astăzi, în peste jumătate din țară, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-80 km/h și izolat de 90 km/h, iar pe arii restrânse vor fi vijelii. Local vor fi averse, descărcări electrice și va cădea grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de 30-40 l/mp.
Începând cu ora 21:00, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia și nordul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50-70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. Pe arii restrânse, vor fi cantități de apă de 15-30 l/mp.
🚨 Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, respectați recomandările noastre!
❗ Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
❗Nu utilizați focul deschis pentru curățarea terenurilor sau arderea vegetației. În condiții de vânt puternic, focul poate scăpa rapid de sub control și poate provoca pagube majore;
❗Închideți toate ferestrele și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
❗Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
❗Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
❗În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.
🌐 Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cm să acționezi înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
ℹ️ Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și află mai multe despre zonele afectate https://www.meteoromania.ro/avertizari/
14/06/2026
🩸 LA MULȚI ANI, DONATORILOR DE SÂNGE!
🚒 Misiunea noastră de căpătâi este salvarea de vieți, iar acest lucru înseamnă mai mult decât intervențiile din teren. Sunt situații în care viața celor răniți depinde nu doar de acțiunea salvatorilor, ci și de existența rezervelor de sânge necesare tratamentului, după cm sunt numeroși oameni a căror izbândă în lupta cu boala este condiționată de acest gest de solidaritate.
🤝 Pentru acești semeni, pe care probabil nu îi vom întâlni niciodată, dar ale căror drame le cunoaștem prin natura profesiei noastre, pompierii bihoreni au participat, de-a lungul timpului, la zeci de acțiuni de donare de sânge.
🩸 Cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, le mulțumim tuturor celor care aleg să dăruiască o parte din ei pentru a-i ajuta pe alții și îi încurajăm pe cei care pot face acest gest să se alăture comunității donatorilor. O singură donare poate salva până la trei vieți, iar nevoia de sânge este permanentă.
🏥 Totodată, transmitem mulțumiri personalului Centrului de transfuzie sanguina Oradea, care, prin profesionalismul, dedicarea și grija cu care își îndeplinește misiunea, face ca fiecare gest de altruism să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie. Împreună, donatori și specialiști ai centrului transformă generozitatea în speranță și în șansa la viață pentru mii de oameni.
❤️ Fiecare donator este un erou. Fiecare picătură de sânge înseamnă speranță. Iar împreună, salvăm vieți!
12/06/2026
🔥 Incendii la baloți de lucernă în județul Bihor. Recomandări pentru prevenirea autoaprinderii furajelor
În mai puțin de o săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la baloți de lucernă, cel mai probabil din cauza autoaprinderii furajelor.
📍 Primul incendiu a avut loc pe 7 iunie, în municipiul Salonta, iar al doilea în 12 iunie, în localitatea Popești.
În cazul intervenției din această dimineață, în jurul orei 08:40, au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, fiind alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești. Până la sosirea echipajelor profesioniste, incendiul a fost localizat de SVSU, acesta manifestându-se la aproximativ 15 din cei 80 de baloți depozitați în șiră. Pompierii militari au acționat pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative.
Ambele incendii au fost favorizate de condițiile necorespunzătoare de depozitare și de procesul de fermentație al furajelor insuficient uscate.
⚠️ Când apare riscul de autoaprindere:
• baloți depozitați cu umiditate ridicată
• compactare excesivă
• lipsa ventilației în spațiile de depozitare
• lipsa monitorizării temperaturii în primele săptămâni
🛑 Măsuri de prevenire:
✔ depozitarea furajelor doar după uscarea corespunzătoare
✔ evitarea spațiilor închise, fără ventilație
✔ verificarea periodică a temperaturii din stive
✔ evitarea focului deschis în apropierea depozitelor
✔ interzicerea fumatului în zonele de depozitare
✔ evitarea depozitării în stive excesiv de compacte sau de mari înălțimi
⚠️ Autoîncălzirea furajelor poate evolua rapid în incendii de proporții, cu risc de propagare la construcțiile din apropiere.
Dacă observați încălzire excesivă, fum sau miros specific de fermentație, apelați imediat 112.
11/06/2026
Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice de vreme severă
În contextul avertizării meteorologice de 🟧 COD PORTOCALIU, emisă pentru județele Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Vrancea, precum și pentru zona montană a județelor Brașov, Covasna, Gorj, Harghita și Sibiu, unde sunt prognozate averse torențiale și intensificări ale vântului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus măsuri pentru suplimentarea capacității de intervenție și furnizarea răspunsului eficient în cazul producerii situațiilor de urgență.
Astfel, în sprijinul echipajelor din județele vizate de avertizarea meteorologică, vor fi mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din alte județe, după cm urmează:
❗ ISU Arad și ISU Bihor acționează în sprijinul ISU Alba cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Cluj și Hunedoara.
❗ ISU Olt și ISU Teleorman acționează în sprijinul ISU Argeș cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Vâlcea și Dâmbovița.
❗ ISU București - Ilfov acționează în sprijinul ISU Buzău cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Prahova și Vrancea.
❗ ISU Iași și ISU Vaslui acționează în sprijinul ISU Neamț cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; La nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Suceava și Bacău.
Totodată, pentru informarea și avertizarea populației din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase, au fost transmise mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență ce pot apărarea ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, la nivelul județelor vizate de vremea neprielnică vor fi activate centrele de coordonare și conducere a intervenției.
Evoluția situației din teren este și va fi permanent monitorizată de către grupa operativă constituită la nivelul DSU și IGSU, astfel încât gestionarea situațiilor de urgență să fie realizată cu promptitudine.
10/06/2026
Grav accident rutier în Cornițel, în noaptea de marți spre miercuri.
Pompierii militari bihoreni, echipajele SMURD și SAJ au intervenit de urgență pentru salvarea victimelor implicate într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule: un TIR, o autocisternă și două autoturisme.
Trei persoane au rămas încarcerate și au fost extrase de echipajele de descarcerare. Cadrele medicale au acordat îngrijiri victimelor și au efectuat manevre de resuscitare pentru o femeie aflată în stop cardio-respirator.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, femeia nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul acesteia. Alte trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
09/06/2026
🐶 Salvat după câteva zile petrecute într-o fântână dezafectată
Un câine rămas captiv de mai multe zile într-o fântână dezafectată, aflată între localitățile Roit și Livada, a fost salvat astăzi de pompierii militari bihoreni.
Alarma a fost dată prin 112 de un bărbat care a verificat informația privind prezența animalului în puț. Ajuns la fața locului, acesta a constatat că patrupedul era încă în viață, l-a hrănit și a solicitat ajutorul salvatorilor.
Pompierii Detașamentului Salonta au intervenit cu echipamente specifice și au coborât în puțul adânc de aproximativ șase metri, reușind să scoată câinele în siguranță.
După salvare, aceștia au îndepărtat o sârmă strânsă în jurul gâtului animalului și i-au oferit apă. Vizibil slăbit și deshidratat după zilele petrecute în fântână, câinele a avut parte de o nouă șansă datorită implicării cetățeanului care a cerut ajutor și intervenției prompte a pompierilor bihoreni. ❤️🚒
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Website
Address
Oradea
410094