Dan Byron
Singer-songwriter at byron mostly.
15/09/2026
Nu-l mai urmăresc de ceva vreme pe Roger Waters, mi se pare că a luat-o la vale rău. Lăsându-i însă deoparte derapajele, omul ăsta a scris unele dintre cele mai importante albume din istoria muzicii rock. Bineînțeles, mulți vor spune că Dark Side of the Moon e cel mai cel, alții că Wish You Were Here sau Animals sau The Wall, Meddle, Atom Heart Mother și tot așa. N-are nicio importanță, toate sunt capodopere oricum. Mie personal cel mai apropiat mi-a rămas Amused to Death, pe care l-am ascultat în buclă ani de zile. Dacă ar fi să fac o listă cu cele 10 albume de luat pe o insulă pustie nu l-aș lua. Aș trișa. Îl știu atât de bine încât îi pot da play din cap. Dar pentru primul audioclub din toamna asta uite o să-l ascult, că sunt sigur că pe sculele de la AudioMonkey.ro o să descopăr ceva nou. Și te invit și pe tine s-o faci.
Ascultă-l de câteva ori înainte, să te obișnuiești un pic cu conținutul.
Ne vedem marți, pe 22 septembrie de la ora 19.
Link către înscrieri în comentarii.
28/07/2026
Dragul meu bookclub va avea o ediție specială luni, 14 septembrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu. Până atunci citim "Abraxas" de Bogdan-Alexandru Stănescu, luăm notițe și formulăm întrebări, pentru că la întâlnire va participa și autorul, iar eu chiar nu vreau s-o transform într-un interviu cu public. Participarea e gratuită, dar locurile sunt limitate, așa că e necesară înscrierea pentru rezervarea unui loc.
Link către formularul de înscriere în comentarii.
Te aștept!
21/07/2026
Sâmbătă, 25 iulie 2026 de la ora 20, cântăm în doi la Espace Minoux du Dobruja din Enisala cu un ditamai apusul în spate. O să facem și pauză de admirat.
Rezervări pe mesageria privată a paginii sau la: [email protected]
03/07/2026
Bookclub-ul meu și-a luat vacanță până în septembrie. Anul ăsta am citit așa:
- Ulise de James Joyce
- Evanghelia după Isus Cristos de Jose Saramago
- U de la uliu de Helen Macdonald
- Pe când eram doar niște puști de Patti Smith
- Cronologia apei de Lidia Yuknavitch
- Cenușa Angelei de Frank McCourt
Mulțumesc mult celor care au venit, știu că a fost complicat cu locurile, dar așa se întâmplă când vrei să păstrezi coerența. Sper că cei care n-au prins bilete nu m-au înjurat foarte tare și măcar au citit cărțile. Mulțumesc Librăriilor Humanitas și Tchibo pentru susținere. Veștile despre biblioteca pe care o construim sunt foarte bune, o să vi le spun pe toate la timpul potrivit.
Am făcut și o recapitulare a bookclubului pe blog. Link în comentarii.
11/06/2026
Ghici cine cântă sâmbătă la Praid, la Via Transilvanica Days?
😎
06/06/2026
Următorul Audioclub va avea loc pe 16 iunie de la ora 19. Vom asculta Unfurl, cel mai recent album al lui Asaf Avidan, noua mea obsesie. N-am poză cu discul, că e pe drum.
Link către înscrieri în comentarii.
03/06/2026
Minunata Lume Nouă este cel mai mare proiect pe care l-am făcut vreodată. Zece luni de muncă asiduă comasate într-o oră și jumătate. O să apară și pe disc la un moment dat, însă experiența live chiar nu se compară. Pe 25 iunie aducem show-ul la Ploiești, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Vom cânta alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești, care va fi dirijată de Vlad Mateescu.
Link către bilete în comentarii
Foto de Ana Mirea
27/05/2026
...și gata, promit, ultimul memoir de anul ăsta, unul care a luat și Pulitzer - Cenușa Angelei de Frank McCourt. Ne vedem pe 30 iunie de la ora 19.
Ce zici, te bagi?
Link către bilete în comentarii.
06/05/2026
Marțea viitoare o să stau la povești cu Cristian China Birta la Poiana lu' Chinezu. O să începem cu un fel de interviu care la un moment dat se va transforma într-o discuție cu toți cei de față. Locurile sunt mega-limitate.
Link către bilete în comentarii.
05/05/2026
Am ascultat prima dată albumul ăsta pe când dădeam bacul. Era proaspăt. M-a rupt definitiv. Soundgarden a fost dintotdeauna trupa mea preferată de grunge, dar albumul ăsta mi s-a părut mai bun decât orice au făcut vreodată. Vremurile s-au schimbat, muzica și preferințele globale s-au transformat complet, între timp Chris Cornell s-a prăpădit, dar albumul ăsta a rămas undeva acolo, perfect pentru momentele în care urmează să spun “pe vremea mea”. Hai pe 19 mai de la orele 19 la audioclubul de la Audio Monkey să ascultăm Soundgarden - Down on the upside.
Ce zici, te bagi?
Link către înscrieri în comentarii.
Click here to claim your Sponsored Listing.