PECS Romania
Pyramid Educational Consultants este sursa oficială și exclusivă pentru PECS și ABA FUNcțională https://pecs-romania.com/
22/09/2026
Ce se întâmplă în spatele celor două zile de curs PECS? 💛
Așa au arătat cele două zile de PECS Foundations Training – Nivelul 1, la Oradea: multă învățare, exerciții practice, întrebări, exemple și contexte care ne ajută să înțelegem mai bine cm putem sprijini comunicarea funcțională.
Iar dacă ești din Suceava sau din împrejurimi și încă nu te-ai înscris la următorul curs PECS Foundations Training – Nivelul 1, acum este momentul. 🤍
Te invităm să te alături următoarei ediții din Suceava, în octombrie.
Locurile sunt limitate, așa că înscrie-te din timp!
👉 Detalii și înscrieri pe pecs-romania.com
08/09/2026
📚 Curs PECS® Nivelul 1 – acreditare internațională | Suceava
https://pecs-romania.com/instruire/pecs-nivel-1-suceava-10-11-octombrie-2026/
PECS România, în parteneriat cu Cabinet Individual de Psihologie Lemni Cristina, organizează cursul PECS Nivelul 1, un program intensiv de 2 zile dedicat profesioniștilor și părinților care doresc să dezvolte comunicarea funcțională a copiilor și persoanelor cu dificultăți de comunicare.
Sistemul PECS® (Picture Exchange Communication System) este o metodă bazată pe dovezi științifice și pe principiile Analizei Comportamentale Aplicate (ABA), dezvoltată pentru a sprijini dezvoltarea limbajului și a comunicării funcționale.
🗓 Data: 10–11 octombrie 2026
📍 Locație: Cabinet Individual de Psihologie Lemni Cristina
📌 Adresa: Str. Ion Irimescu, nr. 59, Suceava
🎓 16 credite COPSI
În cadrul cursului vei învăța:
✔️ cm să creezi medii de învățare eficiente
✔️ de unde să începi implementarea PECS
✔️ cm să dezvolți comunicarea spontană și independentă
✔️ cm să creezi oportunități de comunicare pe parcursul zilei
✔️ cm să implementezi corect cele 6 faze PECS
✔️ cm să susții dezvoltarea comunicării copilului
✔️ cm să faci tranziția către alte forme de comunicare
👥 Cui se adresează cursul:
Psihologi, psihopedagogi, logopezi, analiști comportamentali, cadre didactice și părinți implicați în lucrul cu persoane cu dificultăți de comunicare.
💳 Cost participare:
Specialist – 1600 RON
Părinte – 1400 RON
Student – 1500 RON
💳 Se acceptă cardul Prima Didactică.
Poți folosi până la 525 de lei din Prima de carieră didactică.
Chiar dacă valoarea unui curs este mai mare decât suma disponibilă prin primă, poți utiliza până la 525 de lei din Prima de carieră didactică pentru un curs eligibil, urmând ca diferența să fie achitată separat.
🏦 Plata prin transfer bancar:
Beneficiar: PYRAMID EDUCATIONAL CONSULTANTS ROMANIA SRL
Banca: Banca Transilvania
IBAN: RO42BTRL06501202678188XX
📞 Persoană de contact:
Lili Covaci
⚠️ Pyramid Educational Consultants Romania este sursa oficială și exclusivă pentru formarea PECS și Abordarea Piramidală a Educației în România.
04/09/2026
🎒 Back to school! 📚✏️
Un nou an școlar înseamnă pregătire, organizare și instrumentele potrivite pentru fiecare copil.
Pentru copiii care au nevoie de organizare, predictibilitate și suport vizual, materialele potrivite pot face începutul școlii mai ușor și mai accesibil. 💛
Iar pentru copiii care folosesc comunicarea vizuală sau scrisă, materialele de comunicare pot face diferența în exprimarea nevoilor, înțelegerea rutinei și participarea activă la activitățile de la școală. 💬
🛒 Pregătește din timp:
• cărți de comunicare PECS®
• pictograme și simboluri
• orare vizuale
• materiale pentru susținerea comunicării funcționale
👉 Intră pe site-ul PECS România și pregătește materialele de care copilul tău are nevoie pentru un început de an școlar mai organizat și o comunicare mai eficientă.
🔗 Back to school. Back to communication. 💬🎒
https://pecs-romania.com/shop-cat/produse/?orderby=popularity
03/09/2026
🌺 ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA CAMPUS LUMYA
PECS România susține și promovează inițiativa Campus Lumya, un proiect dedicat adolescenților și adulților cu autism, care își propune să reunească servicii și oportunități pentru o viață cât mai independentă.
📅 10 septembrie 2026
🕙 10:00–13:00
📍 Campus Lumya, Bolintin-Vale, județul Giurgiu
Vă invităm să descoperiți acest proiect și să aflați mai multe despre serviciile și programele care vor fi dezvoltate în cadrul Campusului. 💙
📝 Formular de înscriere: https://forms.gle/GySwuTWJLQBkzo269
omania
31/08/2026
📚 Curs PECS® Nivelul 1 – acreditare internațională | Oradea
https://pecs-romania.com/instruire/pecs-nivel-1-oradea-5-6-september-2026/
PECS România, în parteneriat cu Pyramid Learning Center, organizează cursul PECS Nivelul 1, un program intensiv de 2 zile dedicat profesioniștilor și părinților care doresc să dezvolte comunicarea funcțională a copiilor și persoanelor cu dificultăți de comunicare.
Sistemul PECS® (Picture Exchange Communication System) este o metodă bazată pe dovezi științifice și pe principiile Analizei Comportamentale Aplicate (ABA), dezvoltată pentru a sprijini dezvoltarea limbajului și a comunicării funcționale.
Cercetările arată că un număr semnificativ de copii cu autism și alte tulburări de dezvoltare care utilizează PECS dezvoltă limbaj independent și abilități de comunicare mai eficiente.
🗓 Data: 5–6 septembrie 2026
📍 Locație: Pyramid Learning Center Oradea, str. Cosminului nr. 1
🎓 16 credite COPSI
În cadrul cursului vei învăța:
✔️ cm să creezi medii de învățare eficiente
✔️ de unde să începi implementarea PECS
✔️ cm să dezvolți comunicarea spontană și independentă
✔️ cm să creezi oportunități de comunicare pe parcursul zilei
✔️ cm să implementezi corect cele 6 faze PECS
✔️ cm să susții dezvoltarea comunicării copilului
✔️ cm să faci tranziția către alte forme de comunicare
👥 Cui se adresează cursul:
Psihologi, psihopedagogi, logopezi, analiști comportamentali, cadre didactice și părinți implicați în lucrul cu persoane cu dificultăți de comunicare.
💳 Cost participare:
Specialist – 1600 RON
Părinte – 1400 RON
Student – 1500 RON
💳 Se acceptă cardul Prima Didactică.
🏦 Plata prin transfer bancar:
Beneficiar: PYRAMID EDUCATIONAL CONSULTANTS ROMANIA SRL
Banca:Banca Transilvania
IBAN: RO42BTRL06501202678188XX
📞 Persoană de contact:
Lili Covaci
⚠️ Pyramid Educational Consultants Romania este sursa oficială și exclusivă pentru formarea PECS și Abordarea Piramidală a Educației în România.
Ai văzut pictogramele în limba română din PECS® 151? 🇷🇴
Cele mai utilizate 151 de imagini cu vocabular funcțional, pregătite pentru a fi decupate și utilizate în cartea de comunicare, pe panouri de activități sau alături de obiectele reale. 🧩
Un instrument practic pentru susținerea comunicării funcționale, adaptat nevoilor fiecărui copil.
👉 Descoperă PECS® 151 în magazinul nostru: https://pecs-romania.com/shop/pecs-151/
27/08/2026
Înscrierile sunt DESCHISE!
🎉 Conferința FUNcțională Pyramid 2026
📅 20 octombrie 2026
💻 Online, live
Tema din acest an: Învățare care rămâne în timp
Ce face ca învățarea să fie cu adevărat eficientă? Nu este suficient ca o abilitate să fie învățată într-o sesiune de terapie, la clasă sau într-un program de intervenție. Important este ca aceasta să poată fi folosită cu succes în viața de zi cu zi.
Vă invităm la o zi dedicată strategiilor practice, informațiilor bazate pe dovezi și experiențelor din contexte reale, menite să sprijine comunicarea, independența, accesul, siguranța și participarea semnificativă.
Conferința este susținută de fondatorii Pyramid, Andy Bondy, PhD, și Lori Frost, MS, CCC-SLP, și reunește specialiști și familii din întreaga lume pentru a împărtăși perspective, experiențe și instrumente practice.
În cadrul conferinței vom explora:
🔹 Cum putem crea medii bogate în oportunități de comunicare, care să favorizeze învățarea și independența;
🔹 Cum putem preda abilități esențiale pentru viață și siguranță, inclusiv siguranța în caz de incendiu;
🔹 Cum putem crește accesul și susține experiențe pozitive în contextele medicale;
🔹 Lecții și perspective din implementarea PECS în culturi și contexte diverse;
🔹 Cum putem susține comunicarea, conexiunea și independența de-a lungul întregii vieți.
Fie că sunteți profesor, logoped, BCBA, terapeut, clinician, cercetător sau părinte, veți avea ocazia să descoperiți idei și instrumente practice pe care le puteți aplica în activitatea de zi cu zi.
🎓 6,5 ore de formare profesională
CEU disponibile prin ASHA, BACB, IBAO și QABA
💰 Înscriere Early Bird: 99 USD
💰 Preț standard: 149 USD
Reduceri disponibile pentru grupuri
Plecați de la conferință cu instrumente practice, perspective noi și strategii menite să producă rezultate care contează și care se mențin în timp.
📌 Notați în calendar: 20 octombrie 2026!
👉 Înscrieri și detalii: "Pyramid FUNctional Conference 2026"
https://pecsusa.com/workshops/pyramid-functional-conference-2026-learning-that-lasts-eastern-time-zone-online-october-2026/
25/08/2026
🎓 ȘTIAI CĂ POȚI FOLOSI PRIMA DE CARIERĂ DIDACTICĂ LA PECS ROMÂNIA?
Dacă ești cadru didactic, avem o veste bună pentru tine!
Poți folosi până la 525 de lei din Prima de carieră didactică pentru achiziționarea de produse și cursuri educaționale eligibile disponibile pe site-ul nostru. 📚
Iar vestea bună este că o parte dintre cursurile noastre de formare profesională sunt, de asemenea, eligibile pentru plata prin Prima de carieră didactică. 🎓
Chiar dacă valoarea unui curs este mai mare decât suma disponibilă prin primă, poți utiliza până la 525 de lei din Prima de carieră didactică pentru un curs eligibil, urmând ca diferența să fie achitată separat.
Astfel, poți transforma acest beneficiu într-o investiție în dezvoltarea ta profesională, în resurse utile și în activitatea educațională de zi cu zi.
👉 Intră pe site-ul PECS România, descoperă produsele și cursurile eligibile și alege ceea ce ți se potrivește!
📌 Important: pentru plata online, cardul trebuie să fie activat în prealabil, conform instrucțiunilor emitentului (Pluxee/Sodexo, Edenred etc.).
💬 Tu în ce ai investi Prima de carieră didactică?
20/08/2026
📚 Curs PECS® Nivelul 1 – acreditare internațională | Arad
https://pecs-romania.com/instruire/pecs-nivel-1-arad-5-6-septembrie-2026/
PECS România, în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Arad și Asociația Luna-Magia Dizabilității, organizează cursul PECS Nivelul 1, un program intensiv de 2 zile dedicat profesioniștilor și părinților care doresc să dezvolte comunicarea funcțională a copiilor și persoanelor cu dificultăți de comunicare.
Sistemul PECS® (Picture Exchange Communication System) este o metodă bazată pe dovezi științifice și pe principiile Analizei Comportamentale Aplicate (ABA), dezvoltată pentru a sprijini dezvoltarea limbajului și a comunicării funcționale.
Cercetările arată că un număr semnificativ de copii cu autism și alte tulburări de dezvoltare care utilizează PECS dezvoltă limbaj independent și abilități de comunicare mai eficiente.
🗓 Data: 5–6 septembrie 2026
📍 Locație: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Arad
🎓 16 credite COPSI
În cadrul cursului vei învăța:
✔️ cm să creezi medii de învățare eficiente
✔️ de unde să începi implementarea PECS
✔️ cm să dezvolți comunicarea spontană și independentă
✔️ cm să creezi oportunități de comunicare pe parcursul zilei
✔️ cm să implementezi corect cele 6 faze PECS
✔️ cm să susții dezvoltarea comunicării copilului
✔️ cm să faci tranziția către alte forme de comunicare
👥 Cui se adresează cursul:
Psihologi, psihopedagogi, logopezi, analiști comportamentali, cadre didactice și părinți implicați în lucrul cu persoane cu dificultăți de comunicare.
💳 Cost participare:
Specialist – 1600 RON
Părinte – 1400 RON
Student – 1500 RON
💳 Se acceptă cardul Prima Didactică.
🏦 Plata prin transfer bancar:
Beneficiar: PYRAMID EDUCATIONAL CONSULTANTS ROMANIA SRL
Banca:Banca Transilvania
IBAN: RO42BTRL06501202678188XX
📞 Persoană de contact:
Elena Bociort – Președinte Asociația Luna-Magia Dizabilității
⚠️ Pyramid Educational Consultants Romania este sursa oficială și exclusivă pentru formarea PECS și Abordarea Piramidală a Educației în România.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Telephone
Website
Address
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:30 |
| Tuesday | 09:00 - 17:00 |
| Wednesday | 09:00 - 17:00 |
| Thursday | 09:00 - 17:00 |
| Friday | 09:00 - 17:00 |