Psiholog Alexandra Dudu

📍 Ne vedem la lansarea volumului pe 6 iunie, ora 14:00, la Bookfest, la standul Polirom.

📚 Uneori, diferența dintre a renunța și a merge mai departe nu stă în talent, ci în felul în care învățăm să privim provocările, eșecurile și propriile resurse.

Mă bucur să fac parte din volumul “Mentalitate de campion. Cum creștem copii de succes”, coordonat de Georgeta Panisoara, Gabriela Szabó și Radu Predoiu și să contribui, alături de Georgeta Panisoara și Andreea Şiţoiu, la unul dintre capitolele acestei cărți.

Volumul reunește perspective din psihologia educațională, neuroștiințe și psihologia sportului și explorează mecanismele care stau la baza rezilienței, perseverenței și dezvoltării unei mentalități orientate spre creștere. Dincolo de teorie, cartea aduce în prim-plan și experiențe autentice ale unor sportivi de performanță, oferind o perspectivă valoroasă asupra drumului către succes.

Sunt recunoscătoare pentru această colaborare și pentru oportunitatea de a contribui la un proiect dedicat celor care cresc, educă, inspiră și susțin copii și tineri în procesul lor de dezvoltare. 🤍

Vești calde, de la ArtePsy

Astăzi, celebrăm Ziua Copilului și lansăm programul de formare în Psihoterapie Integrativă pentru Copil, Adolescent și Familie 💙👨‍👩‍👦‍👦

💻Un program construit din convingerea că lucrul cu copilul, adolescentul și familia cere mai mult decât tehnici - cere o gândire clinică integrată, ancorată în dezvoltare și în dinamica sistemului familial.
🌻La baza formării se află modelul Psihoterapiei Sistemice Integrative a Dezvoltării (PSID) - un cadru teoretic și practic care organizează coerent evaluarea, conceptualizarea de caz și intervenția.
Programul este acreditat de Colegiul Psihologilor din România și conceput în acord cu standardele europene.

🫶 Două serii disponibile - București și Brașov.
Start în toamnă.
Înscrierile sunt deschise.
👉 https://artepsy-site.vercel.app/formare-psihoterapie/integrativa

Second workshop of our international training in Mindfulness and Compassion- Oriented Integrative Psychotherapy (MCIP). The theme: Methods of relational mindfulness and compassion. In workshop we explored how mindfulness and self-compassion can be enhanced within attuned therapeutic relationship.

Second workshop of our international training in Mindfulness and Compassion- Oriented Integrative Psychotherapy (MCIP). The theme: Methods of relational mindfulness and compassion. In workshop we explored how mindfulness and self-compassion can be enhanced within attuned therapeutic relationship. Thanks the whole group for openness and wisdom that was brought to the workshop.

🌻 Patru etape ale vindecării traumei la copil în psihoterapia integrativă de familie

O experiență traumatică în copilărie nu rămâne niciodată doar a copilului. Ea atinge, deopotrivă, somnul mamei, răbdarea tatălui, încrederea bunicilor că lucrurile vor reveni la ce au fost. Familia trăiește, săptămâni sau luni după eveniment, o derutare în care întrebările se învârt în jurul aceluiași nucleu: când va fi copilul iar el însuși, ce e de făcut, ce trebuie evitat, cm se poate ajuta fără a face mai rău.

Răspunsul pe care îl oferă psihoterapia integrativă pentru copil și familie ia forma unei hărți cu patru etape, articulată în literatura clinică începând cu Pierre Janet la finalul secolului al XIX-lea, sistematizată de Judith Herman în 1992 și rafinată de cercetarea ultimelor decenii pentru particularitățile vârstei mici. Ordinea contează. Aici se află și sursa celor mai frecvente impasuri terapeutice. Trecerea prematură la „povestea” traumatică, înainte ca pământul să fi încetat să se cutremure sub copil.

1. Stabilizarea
Înaintea oricărei explorări a evenimentului, abordarea integrativă investește în condițiile care permit sistemului nervos al copilului să se reașeze. Foarte concret, asta înseamnă rutine previzibile acasă, ore fixe de masă și de somn, un adult disponibil pentru contact fizic firesc, mai puține ecrane, mai multă mișcare, joc cu apă, cu nisip, cu plastilină.
În cabinet, munca se sprijină pe respirație, pe ancore corporale, pe obiecte tranziționale, pe povești cu finaluri sigure, pe ritmuri repetitive care liniștesc. Părintele este implicat de la început, fiindcă un copil se reglează în prezența unui adult reglat.
Familia învață să recunoască semnele de hiperactivare - agitație, vorbire repezită, gesturi smulse, somn fragmentat - și semnele de hipoactivare - privire goală, vorbire monotonă, retragere, oboseală nejustificată - pentru că răspunsul potrivit diferă în cele două situații.

Acesta este teritoriul pe care Dan Siegel l-a numit fereastra de toleranță, iar Stephen Porges l-a descris, prin teoria polivagală, drept spațiul construit de tonul, ritmul și privirea unui adult care semnalizează siguranță. Etapa poate dura săptămâni sau luni. Timpul așezat aici se traduce în soliditatea întregului parcurs.

2. Procesarea
Deschiderea către amintirea traumatică se face abia când părintele a devenit un partener fiabil de reglare, iar copilul reușește să rămână prezent în fața unei emoții dificile. Procesarea respectă limbajele proprii vârstei: desen, joc cu nisip, joc cu figurine, repovestire prin păpuși, scenete, joc simbolic, iar la copilul mai mare cuvântul scris și conversația. Modelul Trauma-Focused Cognitive Behavioral Therapy - cu cea mai solidă bază empirică pentru tratamentul traumei la copil - numește această etapă narațiune traumatică și o construiește gradual, bucată cu bucată, susținută de abilități prealabile de relaxare, modulare afectivă și coping cognitiv.
Principiul care o ghidează este unul de echilibru. Copilul atinge amintirea rămânând conectat la prezent, ținut de cadrul terapeutic și de prezența familiei. Când iese din fereastra de toleranță, munca se întoarce temporar la stabilizare. Aici se vede dacă etapa întâi a fost una solidă; aici se face cea mai grea parte din muncă.

3. Construirea sensului
Pe măsură ce emoția își găsește forma, apar întrebări , uneori spuse, alteori desenate, alteori puse în gura unei figurine. „De ce mi s-a întâmplat mie?” „A fost vina mea?” „Sunt diferit de ceilalți copii?”
La vârste mici, semnificațiile se cristalizează rapid și pot rămâne acolo o viață întreagă, modelând stima de sine, capacitatea de a avea încredere, felul în care copilul se va lăsa iubit ca adult.

Munca de construire a sensului se face în doi pași: așezarea responsabilității acolo unde îi este locul - pe umerii unui adult care a făcut rău sau pe împrejurări pe care nimeni nu le putea controla - și recuperarea sentimentului de valoare, de apartenență, de demnitate al copilului.

Familia este profund implicată în această etapă. Părinții învață cm să răspundă întrebărilor copilului, cm să evite promisiunile pe care nu le pot ține, cm să spună frazele simple care reașază lumea: „a fost greu, nu a fost vina ta, suntem aici”. Judith Herman a numit acest moment doliu, pentru o parte din copilărie care s-a pierdut, pentru încrederea ruptă, pentru lumea care arată diferit după.

4. Integrarea
Ultima etapă este cea în care lucrurile își caută o nouă așezare. Copilul revine la joc cu o disponibilitate nouă, somnul se așază, apetitul își regăsește ritmul, relațiile cu fratele, cu bunica, cu învățătoarea își recapătă culoarea. Familia învață să poarte ceea ce s-a întâmplat ca pe o parte a istoriei comune, păstrându-și libertatea prezentului.

Munca terapeutică se închide treptat. Ședințele se distanțează, se planifică reperele la care copilul ar putea avea nevoie să revină - începutul școlii, pubertatea, adolescența, aniversările evenimentului. Bessel van der Kolk a insistat asupra unei dimensiuni adesea ignorate: corpul are propria memorie a traumei, iar integrarea presupune ca el să fi învățat un nou repertoriu de senzații, mișcări, posturi, dincolo de ce poate articula mintea. De aceea, în abordarea integrativă, mișcarea, jocul, atingerea sigură și ritmul rămân instrumente de lucru până la capăt.

🌞Ce face specifică abordarea integrativă pentru copil și familie

Cele patru etape constituie cadrul comun al tratamentelor evidence-based pentru trauma la copil. Specificul psihoterapiei integrative de familie se află în felul în care ele sunt locuite. Prin întâlnirea, la timpul lor, a tehnicilor expresiv-creative, somatice, cognitiv-comportamentale și sistemice; prin lucrul concomitent cu copilul și cu adulții care îl însoțesc; prin atenția acordată felului în care fiecare membru al familiei poartă, de fapt, o parte din ceea ce s-a întâmplat.

Vindecarea unui copil cere un terapeut care cunoaște drumul, o familie care învață să meargă alături și timp. Atâta cât cere copilul, niciodată mai puțin
Psiholog Dr. Gabriela Dumitriu
Artepsy.ro

🌻 Patru etape ale vindecării traumei la copil în psihoterapia integrativă de familie

O experiență traumatică în copilărie nu rămâne niciodată doar a copilului. Ea atinge, deopotrivă, somnul mamei, răbdarea tatălui, încrederea bunicilor că lucrurile vor reveni la ce au fost. Familia trăiește, săptămâni sau luni după eveniment, o derutare în care întrebările se învârt în jurul aceluiași nucleu: când va fi copilul iar el însuși, ce e de făcut, ce trebuie evitat, cm se poate ajuta fără a face mai rău.

Răspunsul pe care îl oferă psihoterapia integrativă pentru copil și familie ia forma unei hărți cu patru etape, articulată în literatura clinică începând cu Pierre Janet la finalul secolului al XIX-lea, sistematizată de Judith Herman în 1992 și rafinată de cercetarea ultimelor decenii pentru particularitățile vârstei mici. Ordinea contează. Aici se află și sursa celor mai frecvente impasuri terapeutice. Trecerea prematură la „povestea” traumatică, înainte ca pământul să fi încetat să se cutremure sub copil.

1. Stabilizarea
Înaintea oricărei explorări a evenimentului, abordarea integrativă investește în condițiile care permit sistemului nervos al copilului să se reașeze. Foarte concret, asta înseamnă rutine previzibile acasă, ore fixe de masă și de somn, un adult disponibil pentru contact fizic firesc, mai puține ecrane, mai multă mișcare, joc cu apă, cu nisip, cu plastilină.
În cabinet, munca se sprijină pe respirație, pe ancore corporale, pe obiecte tranziționale, pe povești cu finaluri sigure, pe ritmuri repetitive care liniștesc. Părintele este implicat de la început, fiindcă un copil se reglează în prezența unui adult reglat.
Familia învață să recunoască semnele de hiperactivare - agitație, vorbire repezită, gesturi smulse, somn fragmentat - și semnele de hipoactivare - privire goală, vorbire monotonă, retragere, oboseală nejustificată - pentru că răspunsul potrivit diferă în cele două situații.

Acesta este teritoriul pe care Dan Siegel l-a numit fereastra de toleranță, iar Stephen Porges l-a descris, prin teoria polivagală, drept spațiul construit de tonul, ritmul și privirea unui adult care semnalizează siguranță. Etapa poate dura săptămâni sau luni. Timpul așezat aici se traduce în soliditatea întregului parcurs.

2. Procesarea
Deschiderea către amintirea traumatică se face abia când părintele a devenit un partener fiabil de reglare, iar copilul reușește să rămână prezent în fața unei emoții dificile. Procesarea respectă limbajele proprii vârstei: desen, joc cu nisip, joc cu figurine, repovestire prin păpuși, scenete, joc simbolic, iar la copilul mai mare cuvântul scris și conversația. Modelul Trauma-Focused Cognitive Behavioral Therapy - cu cea mai solidă bază empirică pentru tratamentul traumei la copil - numește această etapă narațiune traumatică și o construiește gradual, bucată cu bucată, susținută de abilități prealabile de relaxare, modulare afectivă și coping cognitiv.
Principiul care o ghidează este unul de echilibru. Copilul atinge amintirea rămânând conectat la prezent, ținut de cadrul terapeutic și de prezența familiei. Când iese din fereastra de toleranță, munca se întoarce temporar la stabilizare. Aici se vede dacă etapa întâi a fost una solidă; aici se face cea mai grea parte din muncă.

3. Construirea sensului
Pe măsură ce emoția își găsește forma, apar întrebări , uneori spuse, alteori desenate, alteori puse în gura unei figurine. „De ce mi s-a întâmplat mie?” „A fost vina mea?” „Sunt diferit de ceilalți copii?”
La vârste mici, semnificațiile se cristalizează rapid și pot rămâne acolo o viață întreagă, modelând stima de sine, capacitatea de a avea încredere, felul în care copilul se va lăsa iubit ca adult.

Munca de construire a sensului se face în doi pași: așezarea responsabilității acolo unde îi este locul - pe umerii unui adult care a făcut rău sau pe împrejurări pe care nimeni nu le putea controla - și recuperarea sentimentului de valoare, de apartenență, de demnitate al copilului.

Familia este profund implicată în această etapă. Părinții învață cm să răspundă întrebărilor copilului, cm să evite promisiunile pe care nu le pot ține, cm să spună frazele simple care reașază lumea: „a fost greu, nu a fost vina ta, suntem aici”. Judith Herman a numit acest moment doliu, pentru o parte din copilărie care s-a pierdut, pentru încrederea ruptă, pentru lumea care arată diferit după.

4. Integrarea
Ultima etapă este cea în care lucrurile își caută o nouă așezare. Copilul revine la joc cu o disponibilitate nouă, somnul se așază, apetitul își regăsește ritmul, relațiile cu fratele, cu bunica, cu învățătoarea își recapătă culoarea. Familia învață să poarte ceea ce s-a întâmplat ca pe o parte a istoriei comune, păstrându-și libertatea prezentului.

Munca terapeutică se închide treptat. Ședințele se distanțează, se planifică reperele la care copilul ar putea avea nevoie să revină - începutul școlii, pubertatea, adolescența, aniversările evenimentului. Bessel van der Kolk a insistat asupra unei dimensiuni adesea ignorate: corpul are propria memorie a traumei, iar integrarea presupune ca el să fi învățat un nou repertoriu de senzații, mișcări, posturi, dincolo de ce poate articula mintea. De aceea, în abordarea integrativă, mișcarea, jocul, atingerea sigură și ritmul rămân instrumente de lucru până la capăt.

🌞Ce face specifică abordarea integrativă pentru copil și familie

Cele patru etape constituie cadrul comun al tratamentelor evidence-based pentru trauma la copil. Specificul psihoterapiei integrative de familie se află în felul în care ele sunt locuite. Prin întâlnirea, la timpul lor, a tehnicilor expresiv-creative, somatice, cognitiv-comportamentale și sistemice; prin lucrul concomitent cu copilul și cu adulții care îl însoțesc; prin atenția acordată felului în care fiecare membru al familiei poartă, de fapt, o parte din ceea ce s-a întâmplat.

Vindecarea unui copil cere un terapeut care cunoaște drumul, o familie care învață să meargă alături și timp. Atâta cât cere copilul, niciodată mai puțin
Psiholog Dr. Gabriela Dumitriu
Artepsy.ro

🔜

MENTALITATE DE CAMPION

Vă așteptam cu mare bucurie și drag la lansarea celui mai recent volum!

Me😇 &
Gabriela Szabo și
Radu Predoiu.

Bookfest, Romexpo

6 iunie
ora 14:00
Standul Polirom. Save the date!

Această carte vorbește despre viață, provocări, performanță,
reziliență,
echilibru și
puterea de a continua chiar și atunci când drumul nu este simplu.

Dar, poate mai mult decât orice, vorbește despre ceea ce
psihologia posibilității numește capacitatea de a vedea nu doar ceea ce este,
ci și ceea ce ar putea deveni.

Uneori, diferența dintre un om care renunță și
unul care ajunge campion/ învingător începe exact
în curajul de a considera posibil ceea ce încă nu există (Si dacă iese mai bine decat iti imaginezi?😉😇)

Este o carte puțin diferită de ceea ce am scris până acum, dar vă asigur că veți pleca din ea cu idei și perspective care să vă ajute să vă dezvoltați,
să deveniți mai puternici în situațiile dificile și, da, să construiți o mentalitate de campion, pentru dumneavoastră sau pentru cei pe care îi educați, îi antrenați, îi inspirați.

În postările următoare vă povestesc mai multe despre structura cărții, despre ce veți găsi în prima parte și despre partea a doua.

(Nu suntem inca in librarii, dar vom fi curând!)
Hai sa ne vedem pe 6 iunie sa vorbim despre viata, noi invingatori, sa facem poze si sa "savuram" ziua de sambata impreuna! Vor mai fi langa noi niste campioni si niste formatori de campioni...dar...vorbim la fața locului!

Conferința „Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia" - un spațiu în care psihiatria, psihologia și perspectivele clinice se întâlnesc și intră în dialog.

Am prezentat alături de Prof. Univ. Dr. Georgeta Panisoara tema „Protecție vs. Autonomie. Cum se construiește încrederea emoțională a copilului", o temă care mă însoțește atât în practica de cabinet, cât și în cercetare.

Un context profesional valoros, în care ideile și profesioniștii din sănătatea mintală se întâlnesc firesc. 🤍

ASOCIAȚIA ARTEPSY ORGANIZEAZĂ
Curs formare continuă

RAPORTUL PSIHOLOGIC ȘI STUDIUL DE CAZ ÎN PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ (consiliere, psihoterapie)

📅 Perioadă: 11&12 mai | 18 & 20 mai
📍 Online – Zoom
🧾 16 credite CPR

🎯 Obiectivul cursului:
Dobândirea competențelor necesare pentru redactarea raportului psihologic și a studiului de caz, în acord cu standardele profesionale și cerințele etice, cu aplicabilitate directă în evaluare clinică, consiliere și intervenție psihoterapeutică.

🔎 În cadrul cursului, vom lucra pe:
✔️ Structura raportului psihologic și a studiului de caz
✔️ Diferențe între raportul clinic complex și cel de screening
✔️ Conceptualizarea cazului pe baza datelor clinice
✔️ Integrarea rezultatelor din interviu, observație și testare
✔️ Formularea concluziilor și recomandărilor
✔️ Aplicarea principiilor etice și deontologice în redactare
✔️ Exemple concrete și modele profesionale de raport
✔️ Elemente specifice raportului de intervenție / studiului de caz în consiliere și psihoterapie

👩‍🏫 Formator:
Psih. Dr. Gabriela Dumitriu – psiholog clinician principal, consilier psihologic și psihoterapeut integrativ, formator și supervizor, cadru didactic, autor de lucrări de specialitate, cu experiență extinsă în evaluare și intervenție în lucrul cu adulți, copii, adolescenți și familii.

🔗 Detalii și înscriere:
https://forms.gle/ykPeRoDwWbJ7CNFf8

📩 [email protected]
📞 075 111 6008

💙 Un curs orientat spre claritate, structură și integrare; repere esențiale pentru o practică clinică riguroasă.

Conferința Doctoranzilor - FPSE 2026.

Un context de dialog, discuții și schimb de idei.

Mulțumesc pentru parcursul acesta și pentru ghidare, Prof. Univ. Dr. Georgeta Panisoara 🤍