Psiholog Adela Ristea

Puella aeterna nu este o slăbiciune. Este o adaptare la un mediu în care autenticitatea nu a fost susținută. În profunzimea psihică a puellei există o tensiune constantă: “Vreau să fiu eu însămi” vs „Dacă sunt eu însămi, voi pierde atașamentul, siguranța” . Aceasta este rădăcina blocajului! Copil fiind nu puteai alege între autenticitate și atașament, azi poți. Azi depinde de tine cm alegi să acționezi fără să te rănești.
Aceasta este puterea ta în prezent!

Puella aeterna: o fetita eterna, niciodata completa, niciodata femeie | adelaristea.psiholog Puella aeterna este un copil etern, niciodată complet care caută continuu devenirea, care are nevoie de grijă, de atenție și îndrumare. Este acea femeie care, deși adultă în lumea exterioară, trăiește în lumea ei interioară cu sentimentul că nu este încă pregătită pentru viață. ...

Cum poți ajuta o persoană care refuză ajutorul?
Din păcate tu nu poți ajuta o persoană, indiferent de sacrificiul sau modalitatea prin care încerci să-i faci bine, atâta timp cât acea persoană este cu încăpățânare devotată poveștii care-i alimentează maniera disfuncțională în care-și trăiește viața. Mintea sa este prinsă în capcana credințelor sale limitative. Din această poziție, acea persoană nu poate crede că merită dar nici nu este capabilă să fie responsabilă pentru schimbare. Când credința ei este aceea ca nu poate sau nu merită, vă sabota orice posibilitate de salvare pentru a se potrivi cu poveste pe care si-o repetă cu regularitate. Nu poți ajuta o persoană care este “vrăjită”de idea de a-și face rău singură.
Indiferent cât de greu este să fii martorul suferinței unei persoane iubite, este important să știi că nu poți face nimic altceva decât să accepți adevărul că acesta este realitatea ei în acel moment. Dacă vei încerca să forțezi acea persoană să se schimbe vei primi din partea ei rezistență. Dacă vei încerca să-i arăți că are nevoie de ajutor fără ca ea să devină conștientă că are nevoie sau vei încerca să-i faci bine cu forța, se va îndepărta. Dacă poți, rămâi alături, fii deschis și compasionat față de suferința pe care nu este, încă, capabilă să o vadă căci viața îi va da lecții grele care-o vor forța să devină conștientă, responsabilă. Doar în prezența compasiunii omul își dă voie să vadă adevărul! Dacă o persoană nu este conștientă că are nevoie să se schimbe sau că are nevoie de ajutor, nici un argument nu o poate convinge! Cea mai eficientă modalitate de a ajuta pe cineva care nu este conștient că are nevoie de ajutor, este de a nu forța ajutorul, până în momentul în care acel ajutor este cerut.
https://adelaristea.ro/5383-2/ - nimeni nu poate face în locul tău, ceea ce este doar al tău de făcut!

FOTO: Juan Brufal

Relația dintre o persoană narcisică și o persoană empatică se transformă, imediat ce se stinge perioada de love booming, într-un dans dureros care repetă trecutul în loc să-l vindece. Această legătură nu este iubire, este ecoul unei traume care are la bază același mediu traumatizant care rănește.

De ce empaticii sunt atrasi de narcisici? Anatomia unei dependente emotionale | adelaristea.psiholog Relația dintre o persoană narcisică și o persoană empatică se transformă, imediat ce se stinge perioada de love booming, într-un dans dureros care repetă trecutul în loc să-l vindece. Această legătură nu este iubire, este ecoul unei traume care are la bază același mediu traumatizant ...

În toți anii petrecuți pe această lume n-am cunoscut niciodată o femeie relaxată. Când mă gândesc la femeile din copilăria mea, îmi vin în minte chipuri ale unor femei responsabile care duceau totul pe umerii lor, care rezolvau, organizau sau îngrijeau. Femei admirabile, dar mereu în grabă, mereu agitate. Niciodată având grijă de ele fără să se simtă vinovate sau liniștite în sufletul lor. Nu le-am văzut respirând adânc, fără să simtă că pierd timpul. Parcă odihna era un lux.

Mamele partenerilor mei, profesoarele, colegele sau prietenele mele, nu am văzut nici una dintre aceste femei oferindu-și permisiunea de A FI. Le-am văzut obosite. Încordate. Grăbite. Anxioase. Frustrate. Speriate. Realizate material. Având succes. Posedând case și mașini. Cerându-și scuze că poate ocupă spațiul altcuiva. Simțind că trebuie să facă mai mult pentru a justifica un moment de repaus. Dar niciodată relaxate sau în largul lor. Niciodată în pace sau prioritizând odihna pentru că merită.

Fără voia mea am învățat de la ele că relaxarea se câștigă, că plăcerea vine după efort, că trebuie să mă consum pentru a avea liniște. Am învățat că valoarea unei femei stă în cât produce, cât oferă, cât rezistă. Nu în cât de bine se simte în propria piele. Nu am învățat că îmi pot da permisiunea de a mă relaxa, de A FI necondiționat. De unde sa știu ca am voie să fiu fără vinovăție, fără rușine sau teamă.

De unde să știu că aceste femei pot exista dacă nu am văzut nici una în carne și oase. Dar îmi doresc să devin eu acea femeie. Astăzi simt că vreau altceva. Vreau să învăț să stau fără vinovăție. Să respir. Să mă bucur fără explicații. Vreau să fiu o femeie care nu își cere scuze pentru că există. Care își dă voie să se odihnească înainte să fie epuizată. Vreau să devin o femeie care își ocupă locul în lume fără teamă, fără scuze. Vreau să fiu acea femeie care pășește cu sufletul ușor prin lume!
Aș vrea să devenim toate așa! Asta vă doresc tuturor și fiecăreia dintre voi în parte, zi de zi!

https://adelaristea.ro/ - spațiul tău de vindecare!

Foto: Noemia Prada

Traumele din copilărie nu dispar. Sunt transferate în relațiile din prezent. Când creștem într-un mediu în care iubirea este condiționată, învățăm să ne adaptăm. Când creștem într-un mediu care ne rănește, încercăm continuu să-i facem pe cei care ne rănesc să fie buni cu noi, în loc să ne îndepărtăm. În copilărie, nu am avut de ales. Nu am putut pleca. Nu am putut schimba nimic, am făcut singurul lucru pe care sufletul l-a cunoscut, am rămas, am renunțat la autenticitate pentru a păstra atașamentul. Am încercat să câștigăm cu orice preț iubirea care ar fi trebuit să ne fie oferită gratuit. Am făcut mai mult. Am devenit mai cuminți, mai atenți, mai responsabili. Pentru că plecarea nu era o opțiune. Copilul care odată am fost a învățat că plecarea înseamnă pierdere, iar pierderea înseamnă pericol și suferință.

De aceea, ca adulți, rămânem azi în relații care ne epuizează. Ne atașăm de persoane indisponibile emoțional. Tolerăm lipsa de respect. Sistemul nostru nervos reacționează ca atunci: „mai încearcă, mai dă, mai rabdă”. Ne spunem că dacă ne mai sacrificăm o dată, lucrurile se vor schimba. Încercăm să demonstrăm că suntem suficienți de buni pentru a fi iubiți deși simțim că fiecare parte din corpul nostru se rupe, doare sau ne îmbolnăvește. Aceasta nu este slăbiciune. Este un mecanism emoțional de supraviețuire.

În trecut, nu puteam face nimc. Dar acum putem alege! În trecut, nu puteam schimba nimic,dar azi putem. Astăzi nu mai suntem neajutorați. Azi avem capacitatea de a alege, de a seta limite, de a pleca. Ceea ce ne-a protejat atunci, ne rănește acum!

Vindecarea începe în ziua în care încetăm să mai căutăm blândețe în oamenii care ne provoacă suferință. Vindecarea începe când realizăm că nu mai suntem un copil vulnerabil ci un adult capabil. În prezent avem o reală șansă de vindecare dacă vor depune efortul de a recunoaște că nimeni nu ne va putea salva de confruntarea și trăirea propriei realități interioare, este o muncă personală.
Deși nu suntem responsabili pentru traumele suferite copii fiind, suntem responsabili pentru vindecarea lor în prezent.
https://adelaristea.ro/arta-de-a-spune-nu-ghid-practic-pentru-stabilirea-unor-limite-sanatoase/

FOTO: Noemia Prada

Ceea ce evităm să confruntăm tinde să se manifeste indirect, prin comportamente compensatorii. Dintr-o perspectivă neuropsihologică, dependența poate fi înțeleasă ca o tentativă de autoreglare, un răspuns adaptativ al sistemului nervos la o interpretare internă a durerii. Multe forme de dependență sunt înțelese ca strategii de reglare emoțională, dezvoltate pentru a gestiona durerea psihică nerezolvată. Astfel, sistemul nervos caută reducerea disconfortului, iar mintea construiește narațiuni care justifică comportamentele ce produc alinare temporară.
Iată câteva dintre dependențele comune și adaptările compensatorii pe care le-am observat în procesele terapeutice și nu numai:

- Fumatul = dependență care vine împachetată ca relaxare.
- Luxul = goliciune interioară adaptată psihologic ca scop în viată.
- Alcoolul = evitarea recunoașterii dependenței împachetată ca distracție sau “mă simt eliberat”.
- Consumul de droguri = amorțeală emoțională mascată ca pace sau liniște.
- Fast-food = dependență toxică pentru corp pe care ne-o oferim drept plăcere.
- Pornografia = un simptom al singurătății dar este frumos ambalat ca necesitate sexuală.
- Scrolarea pe rețelele de socializare = o distragere a atenției tradusă ca repaus.

Corpul reacționează la semnificația atribuită experienței, nu doar la stimulul prezent. Conștientizarea diferenței dintre reglarea autentică și cea compensatorie reprezintă un pas esențial în dezvoltarea maturității psihologice.

Uneori trebuie să suferi în viață. Nu pentru că ești o persoană rea, ci pentru că nu ai știut când să nu mai fii bun cu persoanele rele, nepotrivite. Bunătatea fără limite nu este iubire, este trădare de sine. Empatia nu te rănește ci lipsa granițelor personale.
Una dintre cele mai mari greșeli: să presupui că și alții gândesc sau sunt la fel ca tine. Empatia necesită claritate, nu proiecție. Vindecarea poate fi posibilă când nu mai tolerezi confuziile.

https://adelaristea.ro/5383-2/ - vindecarea interioară este responsabilitatea ta!

Ce se întâmplă când încetăm să-i mai privim pe părinții noștri ca „mama”/„tata” și avem curajul să-i vedem ca oameni?
Conținutul acestui articol este o invitație la reflecție: dacă vindecarea nu începe cu iertarea, ci cu adevărul pe care nu am îndrăznit să-l privim până acum?

Dincolo de arhetipul pe care il intruchipeaza mama si tata: locul de unde incepe vindecarea | adelaristea.psiholog Cele mai triste povești pe care le-am spus și pe care le-am auzit povestite de alții încep cam așa: „Mama nu a fost prezentă.” „Tata nu m-a văzut.” „Nu am primit ce aveam nevoie de la niciunul dintre ei.” Aceste povești primordiale creează credințele cele mai puternice care sta...

De ce relațiile/căsătoriile se destramă?
Când doi parteneri sunt emoțional instabili, relația devine instabilă. O relație se destramă atunci când ambii parteneri trăiesc în defensivă, preocupați doar de propriile nevoi și nesiguranțe, consumați de spațiul lor psihic interior dezorganizat. Dacă fiecare este captivat de fricile, de dramele și orgoliile personale, nu mai are spațiu, energie fizică și toleranță pentru celălalt. În timp, relația devine fragilă, afecțiunea dispare și odată cu ea conectarea.
O relație sănătoasă se construiește atunci când ambii sunt prezenți și dispuși să ofere: atenție, compasiune, siguranță sau respect. Fiecare ușurează existența celuilalt, prin prezența sa. Când ambii aleg să fie vulnerabili, prezenți și deschiși, relația devine un spațiu de siguranță și creștere pentru ei.
O relație nu este locul unde doar unul se dezvoltă și celălalt îl susține, vă susțineți reciproc. Aveți 20 sau 30 de ani la dispoziție pentru a crește, a vă dezvolta și a deveni responsabili de vindecarea trecutului înainte de a intra într-o căsătorie sau relație. Dacă vreți să rămâneți împreună, dacă vreți să va fie bine, nu vă apărați unul de celălalt, apărați-vă unul pe celălalt! O relație nu se destramă din cauza problemelor exterioare, se destramă din cauza faptului că fiecare se izolează în propria sa fortăreață interioară.
Relația nu este drumul unui singur om, ci o cale comună!
https://adelaristea.ro/cum-poti-avea-o-relatia-de-cuplu-trainica/

FOTO: Lutz Dille

Tensiunile și somatizările corpului au nevoie de atenție. Spatele tău, pieptul sau maxilarul tău cară o poveste niciodată mărturisită, răni nevindecate sau povești care nu-ți aparțin.

Corpul vorbeste cand mintea pastreaza tacerea | adelaristea.psiholog Corpul tău îți vorbește, nu-l reduce la tăcere! Prin durerea pe care ți-o provoacă dorește să-ți atragă atenția, să simți pentru a vindeca.

Fiecare tensiune, durere sau presiune este o formă de strigăt mut al sinelui rănit. Spatele tău, pieptul tău sau maxilarul tău cară o poveste niciodată mărturisită, răni nevindecate sau povești care nu-ți aparțin.

Corpul vorbeste cand mintea pastreaza tacerea | adelaristea.psiholog Corpul tău îți vorbește, nu-l reduce la tăcere! Prin durerea pe care ți-o provoacă dorește să-ți atragă atenția, să simți pentru a vindeca.