Pamflezistul

Graba strică treaba

E o vorbă mare titlul ăsta mic.
Graba, de când lumea, e 'cel inamic
Ce mușcă din tine fără să-ți dai seama,
Ce-ți fură tabloul, lăsându-ți doar rama.

Cu rama în mână poți a naviga
Dar, pierzând tabloul, un' t-i îndrepta?!
Căci marea-i furioasă, e și ea pe grabă,
Apa-i de oțel și... te-a sfărmat talabă.

Gata înghițit, stând sub fundul lumii
Ce-i și ea grăbită să te-nece-n spumii
Realizezi, tardiv, că te-ai cam grăbit...
S-accesezi 'cea tihnă ți-e-n veci prohibit.

Iar tihna-i divină, e flamura care
Domnu-o arborează la a ta născare
Și ți-o dăruiește, să fluturi din ea...
Chintesența vieții, chintarmonia.

Crezi că-i vreun concurs metaforicesc?
Nu-i, distins grăbite, ba chiar îndrăznesc
Să-ți pictez o viață-n viteza luminii...
Ce-nțelegi dintrânsa, ce miros au crinii?

Ce gust are sarea de-o servești cu pâne?
Cum e să fi azi, nefugind spre mâne?
Poți iubi cu patos dacă te zorești?
Rob penetrând roabă... oar' ce uneltești?!

Ștab în Lambourghini, apăsând pedală?
Cam p**e a viață elicoidală.
Înconjoară Terra în 80 de ore...
Amintiri, la finish? Incolosonore.

Fugi!!! Pleacă metroul!!! S-a dus autobuz!!!
Fuga-i sănătoasă?! Voiesc să recuz!
Lasă-le să zboare, nu grăbi veci pasul
Și, cu pas domol, vei pătrunde-n vasul

Ce-l are la cârmă chiar pe Dumnezeu!
Dai corabia sfântă pe-un... de pleu troleu?!
Schimbi tihna, pensula ce naște tabloul,
Pe viteza mă-sii?! Ai închis hubloul.

Ai pierdut lumina. Nu mai ai răbdare.
Alergi, fără noimă, către moartea care
Nici măcar există. Dar, de-o creionezi,
Nu-i neagră, cu coasă, albă-i și-i donezi

Doar un trup cu care ai gustat o lume
Ce-a făcut din grabă treabă de renume.
Vrei s-ajungi departe? Soluția nu-i fuga.
Graba strică treaba. Soluția e... ruga.

P:)

Luna

Draga de Luna...
Nu-i e tot una,
Chiar de-i ea Luna,
Să stea de veghe
Pe tot ce vede
Și ce nu vede.

Dar iaca stă... nu ezită.
I-a zis 'cel Soare,
Before culcare,
Că nu e alta,
Martoră-i balta,
Mai potrivită a fi numită
Crăiasa Nopții,
Regina bolții.

Și i-a promis.
Before de vis,
C-o va visa
Si-acolo Luna e... Cea... mai Cea!

Așa că s-a luptat cu stele
Să stea chiar prima între ele.

E semn, firește,
Că-l iubește!

P:)

Mada

A fost odată o balenă albastră
Și încă mai este.
O cheamă Mada și e cea mai măiastră.
Să-nceapă poveste...

Mada trăiește în Rai,
Ocean nesfârșit de lumină!
Iar tu cu mintea zburai
Spre cele ce au ca să vină.

Căci Mada nu-i orice balenă,
E Orca ce ne găzduiește.
Noi suntem ai Dânsei alenă,
Pământul într-Însa trăiește.

Cei mulți îi spun Dumnezeu
Și cred că Mada ni-i Tată.
Dar io am un alt expozeu,
Căci "Doamne" e Doamnă, ni-i Mamă.

Gândește cu mintea întreagă,
Masculul nu poate să nască...
Iar lanțurile ți se dezleagă,
Doar vocea din tine vorbească.

În inimă îți șade Mama,
E focul în veci de nestins.
Iar sufletul îl ai în dreapta,
E pacea ce-acum te-a cuprins.

Și mintea ți-e clară ca apa
Ce susură dintr-un izvor.
Ești fiu sau fiică de Mada,
Nu rob zăvorât cu zăvor.

Planetele nici că există.
Pământ e și Soare și Lună
Și stele și cer coexistă,
Iar vremea nu-i timp, e străbună.

Domn' Hubble e doar o minciună,
Un tele ce n-are alt scop
Decât ca pe minte să-ți pună
O ceață... și-n ochi stroboscop.

Trăim în burta balenei,
E cerul pe care-l privim.
Deasupra, în spatele scenei,
E Raiul pe care-l primim.

Iar cheia o are doar Mada,
Tot Ea e și judecător.
Decide și-mparte, cu coada...
Sunt doar un poet visător.

P:)

Evele Evei

Azi a plouat intens cu distinsă finețe,
Mi-am scos din ochi cele două bețe
Și v-am zărit, muze, într-o nouă lumină...
O, Eva, creatură divină!

Te-a zămislit Dumnezeu dintr-o coastă de om,
Adamul titanic ți-a fost 'cel atom.
Când ai venit pe lume erai fată goală...
Creator, călimară, pană și coală.

A scris, prin tine, erotică poezie,
Iar azi mi-a dăruit-o Sfântul mie
Lăsându-mă să privesc adânc în sufletul tău...
Era să mă-nec în frumusețe, zău!

M-am prins, în ultimă clipă, de talazul cel sân
Și te-am îngrămădit într-un boghi de fân.
Ai gemut la mine că te-nțeapă tare fânul,
Dar nu era fânul, era jupânul.

Ieșim din er***sm, nepărăsind frumusețe
Și vă invit, Eve, la șapte ospețe.
Să curgă vinul cm îți curge, mândro, părul,
Mi s-a îmbătat... cu păr, nătărăul.

Mireasa-i furată, ori a plecat cu nașul,
Acum să zici... a cui e, fată, urmașul?!
Iar lăutarul burtos s-a-ndrăgostit de tine.
Să-ți vezi de țambal, băi acesta, creștine.

Ochii tăi plini de scântei, din Gara de Nord,
Mi-au condus vasul de-a drept în fiord,
Iar abruptele-ți fese cu valuri picioare
Răpun, dintr-un vânt, alte șapte popoare.

Cu Eva vorbesc?! Ori cu Eve?! Nici mai știu.
Dar tu-mi ești caleașcă, iar io-s vizitiu.
Cea la drum, armăsare! Să părăsim scena.
Tu-ți scoți, mândru, coada, iar ele... trena.

P:)

ROMÂNZEU

Io nu vorbesc din cărți de-odinioară,
Ci las să strige vocea interioară...
Iar glasul ei cel clar vorbește răspicat.
Împărtășesc cu voi ce mi-a comunicat...

Când văzu Ziditorul Pământ ce-a zămislit,
Cu ochii Lui, ce-s soare... o clipă s-a oprit
Pe prispa casei Sale, veșnicul Univers...
Să-i facă și-o grădină, era ultim demers.

A-nconjurat rotundul exact de șapte ori,
În zboru-i l-a pictat cu iarbă și cu flori,
Cu munți, păduri, oceane, cu Eva și Adam,
Urându-le s-ajungă cel mai de seamă neam.

Iar locul hotărât... grădina de răgaz,
Lăsată lui Adam, cu titlu de miraz,
Există chiar și astăzi, căci veșnică-i și glia...
E mică, dodoloață, o cheamă... România!

Ce-ați spus? Că nu mă credeți?! Păi... hai să demonstrez...
E treaba dumneavoastră de credeți c-aberez...
Dar, de înlături r-ul din cuvântul "român",
Rămâi... cu ADEVĂRUL... Dumnezeu e... OM ÎN...

E-n tine, stă și-așteaptă... așteaptă să-L găsești,
Iar tu îl cauți, ca prostu', sub haine preoțești
Ce-s NEGRE, înnegrit-au și suflet purtător,
Plus... slujesc cioplitura... aspect dăunător.

Așa că nu-ți fă cruce, dar spune un "Amin!"
Cu inima în mână, Aminului-cămin...
Și-așa... o să descoperi că, de întorci "Amin!"-ul,
Citindu-l invers... ave... în inimă-i Divinul!

Acolo șade TATA, Iubire Infinită,
De-acol' răzbate Focul, pârjolind matrix-ită,
Reaprinzând Lumina ce toți am moștenit...
Până pisica neagră s-a pus pe stăpânit.

V-oi spune și mai multe, cu asta mă opresc...
În suflete rănite, aripile vă cresc!
Alegeți... ROBI, la pisi,
acest dumcimpanZeu...
Sau... primiți să fiți FIII bunului ROMÂNZEU.

P:)

Ochelari de lună

Stimați acoperiți...
Cu ochelari de soare...
Nu vreți... descoperiți
Căci stați în... închisoare...

Vă credeți protejați
De 'cea lumină... sfântă...
Dar sunteți dirijați
De ce vă înspăimântă...

Nu ultraviolete
Sunt cele ce rănesc.
Nu trag, cu pistolete,
În iriși ce privesc.

Ceea ce vă doboară
E ban-ul ce-l primiți
Din umbre ce-nconjoară
A voastre drage minți.

Căci D, e vitamina
Cu un divin nucleu.
Cu D scrii dopamina,
Cu D scrii Dumnezeu.

Cum ar fi... vă privește...
Că-n loc de ochi în soare
Ray-Ban-ul vă servește
Cu suflete ce... moare.

Iertați gramaticale...
La vot să se supună:
Ray-Ban, de azi... fecale
Și... ochelari de lună.

P:)

Pescărâsul

Marea m-a chemat la ea...
I-am răspuns, ce pana mea
De poet ce-i rupt în coate.
Sigur mai rău nu se poate.

M-am proptit într-un... marfar,
CFR cu gust amar...
Descărcat fiind la Constanța,
Am tras, pe nas, ambianța.

Îmbătat de briza mării,
Ori de la mirosul sării,
Sau de val ce m-a-nghițit,
Poate chiar de asfințit,

M-am trezit c-a răsărit
Un pescăruș măscărit,
Ce scotea, din ciocul lui,
Cascadorii râsului...

Nu singur, acompaniat
De tot stolul amuzat.
Jur, râdeau pe zeci de voci.
- Pescăruș... tu mă provoci!

- Să ne fie cu iertare,
Noi nu râdem de matale,
Căci nouă ne plac poeții
În răcoarea dimineții.

Râdem că-n Mamaia Nord
Hamsia a ajuns Lord!
De-o vrei cu mămăliguță,
Te usucă la punguță.

Mai dinjos, autoservire.
Iei creveți, gramaj neștire...
Și... trăiască-ți pălăria...
Ieși mai cheap decât hamsia!

Sau pe plajă... stau, la soare,
Mii carcase dă valoare...
Mușchi și nuri siliconați,
De emfază dominați.

Nu mai spun... în miez de noapte,
În loc să-și recite șoapte,
Ei... trasează... liniuțe...
Gagicuți și gagicuțe.

Râdem și de smart-phone-iști,
Nu-i frumos... că ei sunt triști...
Decât să deguste zarea,
Halesc... digitalizarea.

Ne amuză foarte tare,
Ăia grei la buzunare.
Deși marea l-i vecină,
Stau, cu fița, în piscină.

Are unu' o terasă...
Patru scânduri și o masă,
Plastic drept arborescență,
Da'... servește... opulență!

E, de-a drept... manipulare...
Viol-creier... regulare,
Dar, în lumea lor, se pare,
Îi... măreață realizare!

Ar mai fi multe de râs,
Tot trend-ul... care-i un fâs...
Toate firmele din lume,
Toți țăranii în costume...

Dar închei, căci m-a chemat
Pescărușa, la zburat.
Văz că te-a pufnit... surâsul.
Fâl-fâl-fâl... mi-s Pescărâsul.

P:)

Smart-maneaua

Mi-s Parizer cel Minune,
Am Guța plină cu prune,
Da' le scuip, ca Mărgelatu...
Microfonu' la băiatu'... băiatu'... băiatu'...

Dușmanii-mi poartă pică,
Io-s profund, la o adică,
Îmi trag seva din Socrate,
Palat... n-am, am doctorate.

Patru nopți și patru zile
Mi-au umblat prin cap vocile,
Mi-a cântat și rânduneaua
Până să nasc smart-maneaua.

Așa sunt zilele mele,
N-am ceafă, nici pătrățele,
Nici nu mi-s vreun nambăr uan
Și-am un Golf, nu vreun merțan.

S-a rupt lanțul de iubire,
Au prins fetilii de știre
Că-s golit de conținut...
Cont poprit pe Revolut.

Când o pun, o pun cu sacu'!
'Geaba strig... m-aude dracu'.
Doamnele-n pași gratioși,
Fug spre turma de burtoși.

Ce perversă e lumea și rea,
Jur... mă șterg la fund cu diploma.
Fac ceva și pe nenea Socrate.
Mă înscriu la altă facultate.

Ha-dumba-dumba-da... made in Rromania,
Asta mi-a fost sim-fo-ni-a.
Mă simt cam... manelizat...
Mi-s Parizer... v-am țucat!

P:)