Maria Daniela Gavankar

“Pune mâna pe treabă!”
Poate ca acum ești obosită, simți ca e greu și munca nu se mai termină niciodată. Încă o zi grea. Nimic nou…
Nu te mai regăsești în viața ta și simți ca nu ți se potrivește, nu este locul tău acolo dar ca nu poti sa scapi. Ai vrea sa aduci feminitatea în viața ta și vezi ca nu poți. Îți spui ca nu ai timp, dar și când ai timp nu prea mai faci ceva pentru tine și pentru femeia din tine.
Această rupere timpurie de propria feminitate este una dintre cele mai adânci răni ale femeii adulte.
Când ni se spune că feminitatea noastră este rușinoasă, periculoasă, superficială sau de evitat, învățăm să o ascundem. Nu mai visăm, nu mai dansăm, nu mai strălucim. Renunțăm la fusta, la ruj, la muzica preferată și la iubire și devenim serioase. “Pune mâna pe treabă!”
Așa ajungem femei care “fac treabă” tot timpul, dar nu mai simt, nu se mai bucură, nu mai trăiesc pentru ele.
După ce ai aflat ca totul e o rușine, ai învățat să nu mai simți, nici când te doare și nici când te bucură. Totul e cm trebuie să fie, adică serios!
Și ai învățat asta devreme, când ți-au spus să nu mai porți fusta aia ca o să ajungi cine știe cum!
Când ți-au zis să nu-ți mai dai cu ruj.
Că e rușine să visezi, sa dansezi sau să fii îndrăgostită, visând la o viață frumoasă.
Ca menstruatia trebuie ascunsă și dacă doare să taci și să duci mai departe secretul murdar cu zâmbetul pe buze!
Când ți-au spus să te maturizezi, să nu mai plângi, să pui mâna pe carte și să nu-ți mai pierzi vremea, atunci ai învățat că să fii tu nu e de bine, nu e frumos și nu este de ajuns.
Că bucuria ta nu contează, că feminitatea este slăbiciune și o mare rușine.

Azi ești femeie și poate nu mai știi cm să te întorci la tine. Nu mai știi ce vrei și ce-ți place și nu mai ai timp de tine și de visele tale!
Nici nu-ți mai amintești cm era să visezi, să râzi fără motiv, să simți că viața e a ta și ca poți face orice. Astăzi simți doar ca nu mai poți face nimic.

“Pune mâna pe treabă! Fă și tu ceva!”- de câte ori auzi chiar și acum în capul tău asta?

Nu mai știi nici ce doare și te mândrești cu lipsa ta de odihnă și de îngrijire când ești bolnavă sau obosită! Și le ceri și celorlalți să fie la fel, serioși, performeri, puternici, rapizi, responsabili și să se potolească cu joaca, visarea, cântarea și să pună mâna pe munca!
Pentru ca roata se învârte și ce nu învățăm diferit, repetăm întocmai!
Doar ziceam!

“Atâția psihologi și coachi și guru spirituali! Nu mai ai loc de ei și de învățăturile lor!” (Vă invit să mă citiți până la final.)
Ba să bei apă, ba să meditezi, ba să fii în prezent, să mai faci și sport și să mai fii și drăguț cu cei din jur iubindu-te întâi pe tine! Ba să nu mai fii deconectat, ba să îți dai spațiu pentru a fi mai prezent și să-ți mai simți și corpul, ca și când tu nu știi ca trupul tău este al tău!”

Asta e discursul clasic al unui om care se învârte în dinamica sacrificiului, care încă nu și-a găsit puterile și resursele și care nu și-a făcut terapia lui și nu a participat vreodată la un program de dezvoltare personală și/sau spirituală și nu înțelege nimic din aceste recomandări.

Este blocat în capul său, în critică și judecată și nu acceptă nimic din ce nu a încercat el.
Nu știe ce e cu iubirea de sine, cu copilul interior și cu starea de prezență și atunci le ia în ras.
Și pe psihologi cu toate cărțile și podcasturile lor.
Știe ca trupul lui e al lui, dar își bate joc de el cm poate, și cu vorba și cu fapta: ba e nemulțumit de ochi, de nas, de burtă, de solduri, ba îi dă să mănânce prostii și nu știe care e treaba cu mișcarea.
Adică, îți spune ca știe și poate ca știe în capul lui, dar nu face niciun sport și nici mai mult de 3000-4000 de pași pe zi. Doar ca știe!
Și pe altele le știe! Adică, tot știe!

Și pentru ca e foarte sigur pe el, îi ia peste picior pe toți psihologii și guru ăștia cu toate prostiile lor de viață fericită și în abundență când el știe sigur ca nu se poate.
Și pe bună dreptate ca viata este grea!
De unde atâta viață bună când economia este așa cm este, și el știe ca nu e loc de fericire și iubire de sine.

Doar cei care au făcut vreodată terapie, consiliere, dezvoltare personală, au lucrat cu mentori, antrenori, psihologi știu la ce se referă aceste concepte. Cei care au muncit cu ei și au admis ca nu știu tot, ca mai au de învățat, ca poate greșesc, ca poate este o cale, ei știu la ce se referă iubirea de sine și starea de prezență.
Cei care s-au săturat de durere și furie, de critică și obedienta, și au căutat o altă cale apoi au muncit cu ei până au ajuns la iubirea de sine și prezența din podcasturile ăstora cu conectarea și liniștea lor atotcuprinzătoare!
Doar ziceam!

În rest, doamne ajută la toată lumea!

In amintirea vremurilor în care Zurli aducea bucurie și veselie în viața noastră, Gasca ZURLI și Mirela Retegan invita pe toată lumea pe Calea Victoriei, să sărbătorim aniversarea de 20 de ani într-o mare paradă.
Plecăm la 11.00 de la Cercul Militar spre Piața Revoluției unde închidem cu un Flashmob “Am o căsuță mică”.
O să fie super sărbătoare!
Ne vedem?

Sunt Daniela Gavankar și sunt psiholog, femeie, mamă, profesor și ghid în drumul către sine.
Dacă ești nou venit pe pagina mea, îți las aici vestea ca sunt psiholog cu peste 20 de ani de experiență (am terminat facultatea în 2001), dar înainte de toate sunt o femeie care a învățat prin viață, muncă și multă terapie cât de important este să te oprești și să te întrebi: „Eu cine sunt? Eu ce simt? De ce am eu nevoie astăzi?”

Lucrez cu femei care au bifat toate „trebuie-urile” și totuși se simt nefericite, copleșite. Cu mame care se simt vinovate pentru oboseală și pentru ca nu au făcut totul. Cu femei mature care încă cer voie să fie și care nu și-au găsit locul. Scriu despre femei, în general, dar si pentru bărbați și îți mulțumesc pentru ca mă citești!

Am creat programe de grup, conferințe și șezători, pentru că știu cât de vindecătoare e întâlnirea dintre femei. Am 47 de ani și nu (mai) cred în perfecțiune, ci în autenticitate. Nu cred în dezvoltare personală ca presiune, ci ca întoarcere către cine ești cu adevărat.

Mai sunt și Sagetatoare, iubitoare de libertate, optimistă, sinceră, spirituală, orientată spre cunoaștere, filosofie și dezvoltare personală în toate formele. Am nevoie de sens în tot ceea ce fac și sunt o exploratoare de când mă știu!

Îmi iubesc enorm familia, incluzând aici și pisica! Îmi pare ca relația cu fiecare persoană din casa mea este un simbol al dezvoltării noastre! Sunt îndrăgostită de ei și de noi, fără să spun ca în viața noastră un împreună curge doar lapte și miere. Familia mea este minunată și este completă! Suntem mulți și suntem bine împreună! Unele zile se lasă cu scântei, altele cu ras, altele cu lacrimi, dar toate cu iubire. A fost un drum lung până aici, și astăzi ne place să fim împreună chiar dacă în casă sunt uneori doi copii adolescenți.

Iar aici pe pagină nu prea tolerez lipsa de respect. Îmi iubesc prea mult libertatea și dreptul de a păstra pe pagina mea doar oamenii care se aliniază cu mine și valorile mele.
Să scrii pentru oameni nu înseamnă să tolerezi jigniri sau rele intenții și eu sunt bucuroasă pentru ca există delete, hide și block.
Iar pentru cei care sunteți aici până la final și vă regăsiți în postările mele am brațele pline de mulțumiri. ❤️❤️❤️

Iubirea de sine... Altă prostie!
Așa am gândit până aproape de 40 de ani. Fie ignoram subiectul, fie mă enerva, că nu îl înțelegeam și oricum nu aveam timp să-mi bat capul cu asemenea prostii.

Mi se spunea uneori că eram deconectată de mine și de corp, și nu înțelegeam, pentru că eu făceam TOTUL!
Și mâncare și curat, și activități cu toată lumea, îi duceam peste tot și munceam foarte mult.
"Adică, ce mai vreți de la mine cu iubirea asta de sine cu tot?"

Nu îmi acordam timp de odihnă sau de relaxare, nici măcar când eram bolnavă. O duceam pe picioare cu mândrie... Pentru că puteam! N-am avut în viața mea un concediu medical. Ce dacă eram bolnavă?!
Știam că o să-mi treacă și că nu are rost să mă agit!
Îmi ignoram corpul sau când mă uitam la el nu știam să mă uit cu iubire, mă uitam doar cu nemulțumire, că ar fi putut fi altfel. L-am bălăcărit în fel și chip și m-am rușinat în toate felurile de modul în care arătam. Ma asupream și cu vorba și cu fapta: ba cu mâncare aiurea, ba muncită până la epuizare, ba cu critica cat casa poporului.

Neiubirea de sine oricum se vede în modul în care ne vorbim sau ne uităm în oglindă.
Când te certi și te pedepseșți, și te critici la cea mai mică greșeală, nu poți găsești iubire în tine nici dacă o cauți cu lumânarea.
Când nu știi să te uiți la tine cu ochii iubirii, tot ce vezi este nasul prea mare, soldurile prea mari sau prea mici, ridurile, kilogramele, sânii lăsăți, prea mari sau prea mici, fară să-ți înțelegi și apreciezi efortul, nașterile, visele, suferințele, bucuriile și că acolo e o viață întreagă. O viață trăita și dusă de acele picioare și coapse care nu-ți plac dar care te poartă. De ochii care iți arată, mâinile tale care fac, capul care învață și gândește, inima care iubește.

Dar noi, nu! Nu și nu!
O ținem din critică în critică fară să știm că doar pe noi ne avem.
Muncim în neștire pentru că nu știm să facem altceva cu noi, și pierdem legăturile cu cei din casă. Dar pentru care, de altfel, facem totul.
Nu suportăm să ne culcăm dacă sunt vase murdare, dar putem suporta să ne fie copilul supărat și noi să considerăm asta neimportant. Iar vasele, prioritare. Evident!

Și nu mai știm ce ne place... Nici la noi, nici la cei din jur.
Asta până învățam să ne uitam la noi cu ochii iubirii.

Dacă m-ai citit până aici lasă-mi, te rog, un comentariu cu o inimă plină de iubire!
Iar de iubirea de sine ne ocupăm noi, cu drag, la InspireYou!
Iar pentru ședințele individuale de consiliere mai am trei intervale eliberate de curând!
❤️

Într-o zi, nu știu exact când, mi-am dat seama că viața mea a devenit mai liniștită și mai fericită!
Diminetile mele de weekend încep acum fără graba de a face și de a demonstra ceva. Îmi beau cafeaua în pat și sunt acolo, în casa mea, în corpul meu, în viața pe care o trăiesc acum, în prezent. Am timp să ma întreb cm sunt și sa ascult răspunsul. Apoi să mă îngrijesc așa cm am nevoie.
Terapia te ajuta să înțelegi de ce unele lucruri nu erau ok înainte sau te dureau atât de tare. Și pentru mine nu cred ca ar fi fost alt drum mai sănătos sau mai bun ca să ajung aici!
Dacă ai ajuns și tu aici, lasă-mi o inimă în comentarii!

Este frigut deja afară și tot aici sunt cu gândul și cu inima!
Marea mi-e dragă în orice anotimp, și când e calmă și când e furioasă, când e verde-azurie și când e gri și rece sau înghețată!

Tu ești fată de munte sau fată de mare la fel ca mine?

La mine unele weekenduri sunt pentru cursuri și învățare, oameni și conectare.
Astăzi s -a terminat un curs cu o grupă extraordinară de psihologi care vor porni în profesie cu mai multă cunoaștere și putere, curaj și încredere și eu am simt onorată și recunoscătoare pentru ca am fost împreună!
Cu brațele pline de mulțumiri, vă îmbrățișez!