Theo Anghel - Author

Am râs când am scris scena, și am râs și acum, când am văzut imaginea 😀
*
De ce-o fi stând Gita în spatele ușii? 🤔
*

Yamal trecu pe lângă noi val vârtej și intră în bucătărie ca o furtună pe două picioare. Se auzi un pocnet și un geamăt degrabă înghițit, apoi glasul aspru al bătrânei dojenind pe cineva.
Cum știam că nu mai era nimeni acolo în afara de Gita, ceea ce s-a întâmplat mi s-a revelat fidel în minte. Indignarea cinstită a lui Yamal mi-a confirmat că nu mă înșelasem.

— Așa stai tu, fată, pitită ca un hoț după uși? Se mai auzi un zgomot de vas mutat, apoi un oftat de ușurare: Ei, hai, că nu ți-ai spart capul, nu te mai văieta! Pe Mama tuturor zeilor, să nu te mai prind făcând de-astea. Ești copil sau ce?

După câteva clipe, ușa se deschise larg, și Yamal o împinse pe sora mea înainte. Pe brațele Gitei se afla un platou încărcat cu legume coapte, așezate pe culori. Totuși, platoul părea s-o ducă pe ea, și nu invers, fiindcă se agățase de el de parcă ar fi fost singurul lucru în stare s-o țină întreagă. Păși înainte fără să ridice ochii.

Fragment din volumul 6 REGATUL INOCENȚILOR 🥰

Magie, și nimic altceva!

Când am scris „Păcatele Fiului” am trăit într-un soi de vis. Este seria pe care am finalizat-o cel mai rapid dintre toate cele 3 de până acum.

Balansul între ELAZARD (tărâmul de la începutul lumilor) și vremurile noastre m-a făcut să uit de mâncare, de somn, de mișcare, de tot.
Pssst! Am auzit că asta li se întâmplă și cititorilor. Cititoarelor, mai ales. Știu ele de ce!!!

Dar cm ar fi să auzi acel univers transformat în muzică?
Asta întrece orice imaginație.
Elven Lab a compus o piesă absolut incredibilă, numită DJINN, care s-a născut chiar din paginile cărților mele.

Djinn! Ce personaj este acesta!

Când închid ochii și ascult, mă trezesc instantaneu pe acel pământ vechi și sălbatic, unde muritorii și spiritele întunecate își disputau fiecare palmă de pământ, despărțiți doar de linii imaginare, ca niște vecini de care te temi, dar cu care ești obligat să împarți lumea.

Sound-ul este atât de profund și plin de mister încât îți dă fiori pe șira spinării.
Piesa a fost lansată chiar acum și o găsiți pe Spotify și Apple Music. Luați-vă căștile și lăsați-vă purtați în lumea noastră!👇

Am o curiozitate pentru voi, după ce o ascultați:
Dacă piesa asta ar fi fundalul sonor pentru o confruntare sau o scenă importantă, pe cine vedeți în prim-plan?
Care dintre personajele voastre cele mai iubite s-ar potrivi pe ritmul ăsta?
Lasă-mi părerea ta în comentarii!
🎧 O puteți asculta chiar acum pe Spotify.

Dați un Follow la Elven Lab pe Spotify și Facebook, căci pregătesc multe suprize.

Theo Anghel - Author

Credeați că munca de scriitor e doar inspirație și poezie?
Gresit.
Pe finalul volumului 6 din Regatul Inocenților, jobul meu seamănă mai mult cu cel de detectiv la Moravuri și Dispariții. 🕵️‍♂️🔍

În timp ce citiți asta, eu scotocesc prin râpa dintre capitole și inspectez fiecare șanț dintre paragrafe, pentru că am prostul obicei să îmi pierd personajele pe drum.

Data trecută am dat alarmă de gradul zero pentru marmosetul Lena. Am mers înapoi pe urmele ei, pagină cu pagină, doar ca s-o găsesc în buzunarul lui Nayan, unde, evident, era cald și bine.

🤦‍♂️Acum fac din nou recensământul.
Dacă ați văzut vreun personaj rătăcit, nedeclarat la vama dintre capitole, lăsați un semn.
📖✍️
Voi ce personaj credeți că am uitat de data asta prin vreun colț de pagină? 👇

PS. N-am verificat dacă puteți face zoom la paginile de pe laptop.
Puteți? 🧐

📖 Știți cm e când voi citiți o frază în câteva secunde, dar autoarea a șlefuit la ea fix 48 de minute și 10 secunde?
Urăsc și iubesc în același timp când mi se întâmplă asta.

Povestea de azi:

Eu: Mai am de scris doar o frază ca să închid frumos paragraful.

Tot eu, 48 de minute și 10 secunde mai târziu: … în mrejele ei, … în abisurile sale, … în adâncurile ei, … într-un abis fără fund? Adâncuri abisale?!

Aaaaa! (autoarea își smulge părul de pe cap)
Nu, stai, asta am mai folosit!
Și dacă scot totul?
Nu! Acum e prea simplu. (autoarea își plesnește fruntea cu patru degete de la mâna dreaptă)
Și dacă pun înapoi primul cuvânt?
Pfoa! Genial!
Nuuu! Groaznic! (autoarea se ridică nervoasă din fața laptopului și își face o cafea)

Rezultatul final: am schimbat cinci cuvinte. 😫
Nivelul meu de productivitate literară astăzi: 0,02 metri de frază pe oră.

Dragii mei, trebuie să vorbim.
Am intrat în panică! 🙈
Ultimele voastre mesaje m-au pus pe gânduri.
Îmi spuneți că, dacă voi mai întârzia mult cu volumul 6 al seriei Regatul Inocenților, îl vom lansa direct la clubul de pensionari. 👵

Ba chiar am primit reclamații că vi s-au lungit urechile de atâta așteptare și v-ați transformat oficial în elfi! 🧝‍♂️🧝‍♀️

Ca să nu transformăm comunitatea într-o convenție de creaturi fantastice de vârsta a treia, am decis să iau măsuri de urgență. 🚑

Până când volumul 6 va fi complet gata (promit că vine în secolul acesta!), vă las mai jos un mic fragment drăgălaș.
Sper să vă mai potolească dorul și să vă readucă urechile la dimensiuni normale! ❤️👇
*
*
Ne-am privit. O clipă de mirare, o respirație comună. Buzele ni s-au întâlnit din nou, scurt, grăbit, clocotind de viață. Mi-am întins brațele spre umerii lui, și i-am simțit musculatura încordându-se ușor sub palme.
Apoi, brusc, ușa a scârțâit. S-a deschis de tot, și lumina din coridor a umplut încăperea.
Raeran s-a desprins de mine ca ars, și s-a dat un pas înapoi cu atâta elan, că puțin a lipsit să-și piardă echilibrul. Eu mi-am împletit degetele ambelor mâini, pentru a le împiedica să fluture fără rost în aer.
În prag, privindu-ne cu ochii mari și rotunzi, stătea Mariana. Era îmbrăcată cu o rochiță albă și un șal prea mare pentru trupul ei subțire, probabil împrumutat de la Lorinda.
— Oh! am exclamat, ducându-mi ambele palme spre piept. Draga mea!
— Am bătut, începu ea, nesigură. Adică, hm, cred că am bătut, completă iute. Nu am vrut să vă sperii.
Ochii ei migdalați cătară când la Raeran, când spre mine, și zâmbetul stingherit i se estompă un pic.
— De ce aveți obrajii așa roșii? întrebă cu naivitate. Și buzele.
Am simțit că mă topesc de rușine.
— Am… am vorbit, am bâiguit repede, trăgându-mi o șuviță udă peste obraz. Discutam… ceva foarte serios.
— Sigur, completă Raeran, făcând un efort eroic să pară solemn. Foarte serios. Despre… mâncare.
Mariana clipi de mai multe ori, neîncrezătoare. Într-un târziu, surâse larg.
— Despre mâncare? E grozav! Eu am gustat deja sosul. Yamal m-a certat, dar n-am putut să mă abțin. A pus ceva în el, miroase a mere și a ceva dulce.
Copila veni mai aproape și săltă fruntea spre mine. Mă privi în tăcere.

Fragment din REGATUL INOCENȚILOR vol. 6 - în curând

Regatul inocenților Vol. 6 se apropie de final și, sincer, încă mă mir că am supraviețuit psihic anumitor capitole care mă bântuiau încă din volumele anterioare. 😀

Am trecut, în sfârșit, de o etapă care mă făcea să îmi rod unghiile numai când mă gândeam că voi da ochii cu ea.
Genul ăla de parte din poveste care stătea în fundal și mă privea amenințător de câte ori deschideam documentul Word.

Dar acum... the coast is clear.

Mai am de aranjat ultimele piese pe tablă și apoi urmează prăpădul.
Și când spun prăpăd, mă refer la emoții multe, decizii dureroase, cititori, eu inclusiv.😕

Nici măcar nu am băgat încă textul la techno pentru formatul final, dar după calculele mele ne învârtim undeva pe la 800 de pagini. Da. OPT SUTE.
Așa vă trebuie dacă m-ați lăsat nesupravegheată cu atâtea personaje și probleme emoționale. 🤨

Oricum... suntem foarte aproape. ❤️

În foto e un panoramic view al wordului unde a crescut volumul. 6. Nu-i dați cm zoom, că nu se înțelege nimic. Nț! Nț! Nț! 😀

Theo Anghel - Author

😀 Atmosfera demențială din redacția Gura Lumii (seria Păcatele fiului).
*
Energie descătușată, viscerală, hipnotică.
Recitirea a ceea ce am scris în 2019 m-a lăsat knock-out! 🥊
În povestea asta ai, pe de-o parte, realismul pur, amuzant și cinic din redacție, cu acel limbaj liber, tăios și plin de viață al redactorilor presați de dead-lineuri.
Apoi, fără de veste, ești aruncat în tragismul unei lumi paralele, unde moartea, cruzimea și sadismul se împletesc cu o senzualitate corporală, brută, absolut nedeghizată.

Și, bineînțeles, îl avem acolo pe Beleth, acel arhidemon teribil și implacabil, a cărui prezență magnetică dictează tot ritmul.

În Păcatele fiului, pasiunea, pericolul și durerea nu sunt oferite cu pipeta, ci vin ca o avalanșă, fără mănuși și fără filtre protectoare.

Să recitesc paginile astea acum a fost ca o injecție cu adrenalină pură.
Mi-am reamintit cât de vulcanică, periculoasă și neîmblânzită este povestea asta. ⚡🖤
*

Alina Maria Iordache, tu ești de vină. 😍 Ai postat imaginea unde Lia și Luca ascultă Beth Hart. Am intrat și m-am scurt circuitat singură în magia vibrantă a scenelor dintre ei.


Theo Anghel - writer & elf

Dragă jurnalule... 🥹
.. și dragi cititori care stați cu sufletul la gură în așteptarea volumului 6 al seriei REGATUL INOCENȚILOR
Sunt oficial ostatică în propria mea serie.

După atâtea volume, s-ar zice că ar trebuie să fiu maestrul păpușar. Cel care deține frâiele și dictează destinele.
Nu?
Sunt la ultimul volum al seriei mele dragi.
Mărețul final.
Apogeul.

Tot ce trebuia să fac era să scriu ultimele capitole și să trimit personajele spre un apus de soare glorios.
Dar se pare că elfii și oamenii au format o alianță împotriva mea. Personajele mele au aflat că asta este ultima lor carte și au intrat în grevă.

Eu le spun: Băieți, acum e momentul bătăliei finale!
Raeran, prințul elf pe care l-am creat să fie maiestuos și calculat, mă ignoră complet. El e mult prea ocupat să-și aranjeze pletele în oglindă și să-i compună balade lacrimogene de trei pagini iubitei sale Nayan.

Eu: Raeran, armatele întunericului sunt la porți!
Raeran: Dar ai văzut ce frumos îi sclipește părul lui Nayan în lumina torțelor? Oare dacă îi dăruiesc o stea căzătoare, mă va iubi opt mii de ani?

Nayan și-a luat o cană de ceai și îi explică prințului, pe un ton foarte pragmatic, că elfii nu știu să spele vasele cm trebuie.

Și colac peste pupăză, să vorbim despre Nadas, antagonistul meu suprem. Vă amintiți, e de o cruzime înfiorătoare.
Acum cică refuză să mai fie ticălos!
A decis că vrea să facă terapie de cuplu chiar dacă nu are nevastă.
Stă de trei capitole în pragul palatului distrus și refuză să atace pentru că nimeni nu-i înțelege cu adevărat viziunea artistică.
Cum să mai fac eu punct culminant când răul cel mare vrea doar o îmbrățișare și validare emoțională?

Eu trag de ei, promit! Îi momesc cu intrigi, îi ameninț cu vrăji supreme, dar pur și simplu nu se lăsa duși.
Volumul șase va apărea, vă asigur. Trebuie doar să-i conving că viața de după ultima pagină este chiar confortabilă.

Până atunci, dacă auziți zgomote ciudate dinspre tastatura mea, să știți că e doar o altă negociere la nivel înalt cu un elf îndrăgostit și un ticălos neînțeles.


Theo Anghel - writer & elf

Un fragment din REGATUL INOCENȚILOR vol. 6 cu o scenă drăgălașă💙
*
În urma unor evenimente despre care veți citi în volumul 6, o fetiță cu brațul rănit ajunge în tovărășia eroilor noștri.
*
Findor vru să spună ceva, dar dădu cu ochii de noi în capătul mesei. Aghor îi urmă privirea.
— Ce faceți? întrebă fratele meu, zărindu-ne fețele comic încruntate.
N-au priceput dintr-odată ce se întâmpla. Vedeau căni mari cu ceai, pâine din care rupseserăm cu mâinile, și pe mine și Gita străduindu-ne cu o râvnă ridicolă să părem mai încântate de micul dejun decât fusese cineva vreodată pe lumea asta.
Le-am făcut un semn discret către copilă. Rușinată de apariția altor străini, ea lăsase iarăși capul în piept.
Privirea lui Findor se lumină de îndată când zări mâncarea neatinsă din fața copilei, și felul în care ea ținea umerii aduși înainte, ca un om care nu voia să deranjeze.
Veniră amândoi spre masă, traseră scaune mai aproape și luară loc. Findor, așezat de-a dreapta mea, apucă primul pâinea. Rupse o bucată mare, pe care i-o întinse degrabă lui Aghor.
— Pe Mama tuturor zeilor, spuse Aghor după ce înghiți pe nemestecate. Mai că-mi vine să mă mut în bucătărie, deasupra cuptorului.
— N-ai ce să cauți pe cuptor, zise Findor. M-am mutat acolo de ieri. Nu mi-ai văzut platoșa și sabia agățate în cuiul de deasupra poliței?
Findor era așa de serios, că până și noi l-am privit cu ochi mari.
— Ce? clipi Aghor des.
— Îhâm, încuviință Findor liniștit. Mi-am revendicat colțul din stânga. E mai cald acolo, și Yamal aruncă mai greu cu lingura până la mine.
Gita își duse mâna la gură, un pic prea târziu ca să-și mai ascundă râsetul.
— Așadar, de asta te găseam prin bucătărie în miez de noapte? întrebă ea.
— Firește. Îmi vegheam cuptorul.
— O datorie de mare cinste pentru un prinț moștenitor, încuviință și Aghor.
— Cineva trebuia s-o facă și pe-asta, clătină Findor din cap, pătruns de importanța misiunii sale.
Pe sub fruntea plecată, colțurile gurii fetiței se ridicară ușor. În jurul ei, patru adulți înfulecau pâine de parcă n-ar fi gustat în viața lor ceva mai bun și vorbeau despre cuptorul lui Yamal ca despre un regat ce trebuia apărat cu sabia. Oftau de mulțumire după fiecare îmbucătură, se certau în joacă asupra locului cel mai bun de dormit pe cuptor și ridicau în slăvi o bătrână ce bântuia prin han împărțind porunci în stânga și în dreapta, ca un general în fuste crețe.

REGATUL INOCENȚILOR - vol. 6 (în curând)


Theo Anghel
Librăria magică
Quantum Publishers