Guwefo
The beauty of a living thing is not the atoms that go into it, but the way those atoms are put toget
16/01/2021
Prepară o mască exfoliantă naturală ideală pentru tine
07 ianuarie, 2019
Dacă ai pielea sensibilă, nu este recomandat să o exfoliezi prea frecvent, deoarece riști să o supui unui stres în plus. Totodată, trebui să eviți utilizarea ingredientelor agresive.
Prepară o mască exfoliantă naturală ideală pentru tine
Ce este și care sunt beneficiile ovăzului coloidal?
Măștile faciale cu buttermilk: sunt benefice?
Care sunt cauzele pielii uscate?
Exfolierea este un tratament de înfrumusețare care nu are trebui să lipsească din nicio rutină de îngrijire a pielii. Deși poate fi aplicată doar din când în când, o mască exfoliantă este esențială, facilitând îndepărtarea celulelor moarte ale pielii și a celorlalte impurități ce îi afectează frumusețea.
Magazinele ne pun la dispoziție numeroase produse exfoliante care ne pot ajuta să ne îngrijim pielea, să o curățăm profund și să o menținem sănătoasă. Însă și natura ne oferă diverse ingrediente benefice pentru piele.
Cu ajutorul produselor naturiste, îți poți prepara propria mască exfoliantă ce curăță pielea în mod natural, eliminând sebumul în exces și acele impurități care provoacă probleme precum acneea.
Dacă vrei să profiți de beneficiile incredibile oferite de produsele naturiste, te sfătuim să încerci una din cele opt măști exfoliante naturale pe care urmează să ți le prezentăm.
Mască exfoliantă cu iaurt și avocado
Grație conținutului său de uleiuri și vitamina E, fructul de avocado este foarte benefic pentru sănătatea și frumusețea pielii. Combinat cu iaurt, acest fruct poate fi folosit pentru a prepara o mască exfoliantă naturală care curăță pielea de impurități, o face mai moale și o hidratează.
Ingrediente
1 avocado copt
3 linguri de iaurt natural
Cum se prepară masca?
Scoate pulpa fructului de avocado, adaugă iaurtul natural și amestecă aceste două ingrediente până când obții o pastă. Aplică masca obținută pe față, las-o să acționeze timp de 15 minute, apoi îndepărteaz-o cu o cârpă umedă. Aplică acest tratament o dată pe săptămână.
Mască exfoliantă cu ovăz și migdale
Rețetă de mască exfoliantă cu fulgi de ovăz
Ovăzul și migdalele sunt două dintre cele mai eficiente ingrediente naturale în ceea ce privește exfolierea pielii și îndepărtarea celulelor moarte.
Următoarea mască exfoliantă este foarte specială deoarece, pe lângă proprietățile sale exfoliante, aceasta hidratează pielea, acționând și ca o loțiune tonică.
Ingrediente
50 g de ovăz
2 lingurițe de migdale (12 g)
2 picături de ulei esențial de trandafir
1 lingură de loțiune hidratantă
Cum se prepară masca?
Amestecă toate ingredientele într-un robot de bucătărie și aplică-ți masca obținută pe toată fața. Lasă masca să acționeze timp de 15 minute, apoi îndepărteaz-o cu o cârpă umedă.
Mască exfoliantă cu papaya
Papaya este un fruct hidratant minunat, perfect pentru a prepara o mască exfoliantă naturală.
Ingrediente
2 linguri de pulpă de papaya
1 linguriță (7,5 g) de miere
2 picături de ulei esențial de levănțică
1 lingură de frunze de tătăneasă (Symphytum officinale) sub formă de pulbere
Îți recomandăm să citești și:
Cele mai bune exfoliante pentru ten și corp
Cum se prepară masca?
Amestecă toate ingredientele într-un castron până obții o pastă. Aplică-ți această pastă pe toată fața și las-o să acționeze timp de 10-15 minute.
Mască exfoliantă cu cafea
Mască exfoliantă pentru față și corp cu zaț de cafea
Cafeaua este unul dintre cele mai bune ingrediente exfoliante pe care le avem în casă. Este benefică pentru piele și facilitează îndepărtarea impurităților de pe aceasta, astfel încât fața ta să fie mereu curată și luminoasă.
Ingrediente
1 lingură de cafea măcinată
3 linguri de loțiune hidratantă
Cum se prepară masca?
Amestecă ambele ingrediente într-un castron și aplică-ți masca rezultată pe față cu mișcări ușoare de masaj circular. Las-o să acționeze timp de 10 minute, apoi clătește-ți fața cu apă.
Mască exfoliantă cu semințe de in și miere
Următoarea mască exfoliantă pe care o poți prepara acasă este ideală pentru a curăța pielea din regiunile coatelor și genunchilor de celule moarte și impurități.
Ingrediente
25 g de semințe de in
1 cană (335 g) de miere
½ cană (125 ml) de apă caldă
Cum se prepară masca?
Amestecă toate ingredientele și lasă-le în frigider timp de trei ore. Le poți folosi pentru a-ți masa și curăța coatele și genunchii.
Mască exfoliantă cu zahăr și lămâie
Zahărul adăugat într-o mască exfoliantă naturală
Această mască este ideală pentru a-ți exfolia pielea și a o albi în mod natural. Este indicat să o aplici numai noaptea deoarece poate cauza apariția petelor pe piele dacă este expusă la soare.
Ingrediente
2 (30 g) linguri de zahăr
Zeama obținută dintr-o jumătate de lămâie
Cum se prepară masca?
Amestecă cele două ingrediente și aplică-ți masca pe față cu mișcări circulare. Las-o să acționeze timp de 15 minute, apoi îndepărteaz-o cu apă caldă.
Citește și:
Cum să-ți exfoliezi pielea în mod natural
Mască exfoliantă cu lapte bătut și sare
Această mască exfoliantă naturală este ideală dacă vrei să-ți închizi porii, să elimini sebumul în exces și să ai o piele mai netedă.
Ingrediente
3 linguri (45 ml) de lapte bătut
1 lingură de sare
Cum se prepară masca?
Amestecă ingredientele până obții o pastă. Aplică această pastă pe față, folosind mișcări circulare.
Mască exfoliantă cu miere și ovăz
Mierea ca ingredient într-o mască exfoliantă naturală
Următoarea mască preparată din miere și ovăz este exact ceea ce cauți dacă vrei să-ți revitalizezi pielea și să îndepărtezi celulele moarte de pe suprafața sa.
Ingrediente
2 linguri (20 g) de ovăz
1 linguriță de miere de albine (7,5 g)
Cum se prepară masca?
Amestecă bine cele două ingrediente, apoi udă-ți fața cu apă și acoper-o în totalitate cu masca obținută. După ce a acționat timp de 20 de minute, îndepărtează masca cu apă caldă, masându-ți fața cu mișcări circulare.
14/01/2021
Recomandări pentru curățarea feței înainte de culcare
Nu te grăbi
Rupe în jur de 15 minute din timpul tău pentru curățarea feței. Dacă respecți o anumită rutină, sigur vei observa o schimbare pozitivă.
Curăță-ți bine fața
Curățarea feței seara este benefică pentru piele
Curățarea facială corespunzătoare permite pielii să respire, lucru care ajută la regenerarea celulelor și la eliminarea impurităților.
Încearcă să nu folosești săpun
De multe ori, în loc să îți curețe pielea în profunzime, săpunul nu face altceva decât să o usuce. Dacă vrei să folosești un săpun pentru curățarea feței, cel mai bine este să stabilești care este cea mai bună opțiune împreună cu medicul dermatolog.
Nu uita niciodată de exfoliere
Curățarea feței cu un produs exfoliant
Trebuie să îți exfoliezi fața cel puțin o dată pe săptămână. Pentru a face acest lucru, îți recomandăm să folosești produse naturale sau care aparțin anumitor mărci specializate în producerea exfoliantelor.
Te-ar putea interesa și:
Exfolierea pielii prin metode naturale
Clătește-ți fața cu apă caldă
Cel mai bine este să îți clătești fața cu apă caldă, deoarece această temperatură te ajută să elimini toxinele din piele. Masează-ți ușor fața cu apă caldă pentru a nu produce daune pielii.
Ține un prosop la îndemână
Este o idee bună să ai mereu un prosop la îndemână, mai ales dacă e unul moale și plăcut la atingere. Acesta nu-ți va afecta în niciun fel pielea feței, ceea ce este foarte important, având în vedere că aceasta este zona cea mai sensibilă de pe întregul corp.
14/01/2021
Îngrijirea zilnică a pielii în 3 pași
Pentru îngrijirea zilnică a pielii, rezumă rutina la trei pași simpli: curățarea, protejarea pielii de soare și îngrijirea oricărei probleme specifice de piele pe care ai putea-o avea, cm ar fi pielea uscată, acneea sau ridurile și liniile fine. Pentru fiecare pas sunt disponibile produse cosmetice la prețuri convenabile. Cumpărarea cremelor scumpe pentru îngrijirea pielii cu nume exotice sau pseudoștiințifice nu va aduce rezultate mai bune.
Demachiază-te
Alege-ți demachiantul ținând cont dacă tenul tău este uscat sau gras. Dacă ai tenul uscat, alege un produs blând de curățare și evită produsele, inclusiv loțiunile tonice, care conțin alcool. Pentru tenul gras, alege un săpun care îndepărtează sebumul și curăță tenul de mai multe ori pe parcursul zilei.
Protejează pielea de soare
Alege o cremă de protecție solară cu spectru larg, cu factor de protecție 30 SPF sau mai mare și folosește-o zilnic. Un factor de protecție mai mare este folositor dacă intenționezi să petreci mai multe ore în aer liber, însă dacă vei sta în interior majoritatea timpului, o cremă de protecție cu un factor SPF de 30 este de obicei de ajuns. Dacă ai pielea sensibilă, alege un produs de protecție solară pentru piele sensibilă.
Tratează nevoile specifice ale pielii
Pentru piele uscată, există creme hidratante eficiente și ieftine. De asemenea, acneea poate fi tratată cu produse specifice pentru adulți. Dacă vrei să încerci un produs care reduce treptat liniile și ridurile sau estompează petele maro, există o varietate de produse pe care le puteți folosi zilnic.
13/01/2021
Sfaturi de urmat când îți cureți fața
Dacă nu dispui de prea mult timp
Se întâmplă probabil de multe ori să fii atât de ocupată încât nu ai timp să îți cureți tenul așa cm trebuie. De fiecare dată când te confrunți cu această problemă, îți recomandăm să folosești niște șervețele demachiante. Acestea sunt practice și ajută la hidratarea pielii.
Uscarea pielii
După ce ți-ai curățat fața, trebuie să ai grijă la felul în care o usuci. Șterge-te cu delicatețe, altfel poți să îți faci tenul mult mai gras.
Alegerea măștii potrivite
Trebuie să acorzi o atenție deosebită și măștii faciale pe care o folosești pentru curățarea în profunzime. Această alegere trebuie să țină cont de tipul tău de piele.
În general, te sfătuim să aplici o mască o dată pe săptămână înainte de culcare.
Cea mai bună modalitate de a te spăla pe față
Această parte poate părea un pic redundantă pentru că majoritatea recomandărilor și sfaturilor cu privire la spălarea feței sunt destul de similare. Totuși, în această secțiune vom încerca să fim un pic mai specifici.
Eliminarea impurităților
Trebuie să-ți speli fața chiar dacă nu ai fost machiată, deoarece întotdeauna se acumulează ulei la nivelul tenului.
Începe prin a folosi un săpun natural (pe care îl folosești numai tu). Umezește-ți fața cu apă caldă și apoi masează săpunul în piele.
Clătește întreaga față pentru a nu lăsa nicio urmă de săpun. Asigură-te că toată suprafața pielii a intrat în contact cu apa. Dacă se poate, repetă acest proces.
Uscarea
Așa cm am menționat deja, trebuie îți ștergi fața cu un prosop foarte moale pentru a nu produce daune pielii. Nu te grăbi și ai grijă să usuci întreaga față.
Îngrijirea pielii
După ce te-ai uscat, îți recomandăm să folosești o loțiune care să conțină antioxidanți pentru a proteja pielea împotriva radicalilor liberi din lumina solară și aerul poluat. Împrăștie crema pe întreaga suprafață a tenului și las-o să acționeze timp de 15 minute.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Address
Bucharest
014142