Daniel Predoiu

Daniel Predoiu

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Daniel Predoiu, Public Figure, Bucharest.

Photos from Daniel Predoiu's post 02/10/2025

🇷🇴🎓 Educația este cea care ne provoacă mereu să descoperim lucruri noi și să realizăm că unele învățăminte de aur se pot uita mult prea ușor, de aceea trebuie să ne șlefuim în permanență mintea și sufletul.

Astăzi, alături de oficialități de seamă, am participat la deschiderea anului universitar la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – filiala Slatina, condusă de un manager și om de excepție în persoana domnului profesor Tița Victor.

Voi continua să încurajez generațiile viitoare să aleagă drumul antreprenoriatului, să creadă în ei și să știe că totul este posibil, chiar dacă uneori pare greu. Cu o minte deschisă și dornică de cunoaștere, drumul devine mai clar și mai ușor. Educația rămâne cheia.

28/09/2025

🇷🇴🇲🇩Vecinii noștri din Republica Moldova au de ales astăzi între democrație, libertate, bunăstare, pace, libertate de exprimare, libertatea presei sau drumul murdar și spre zona cea mai întunecată a omenirii, sub influența celui mai urât și blamat stat de pe planetă, Rusia teroristă, statul în care există doar sărăcie lucie, terorism, dictatură, lipsa libertăților individuale și lipsa oricărui respect față de orice înseamnă valori democratice și demnitate.
Să le urăm succes în a reuși să meargă mai departe demni și spre lumină, pe calea europeană și euroatlantică!

09/09/2025

🇷🇴Conducătorilor auto care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap ar trebui să li se suspende dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și un minim de amendă de 2.000 de lei. Acest lucru trebuie să se aplice inclusiv în parcările supermarketurilor, doar așa diminuăm nesimțirea și proasta educație a celor care ignoră niște reguli de minim bun simț. Ce părere aveți despre un astfel de proiect de lege?

27/08/2025

🇷🇴🇪🇺🇲🇩 La mulți ani, Republica Moldova! Vecinii noștri de la Est împlinesc astazi 34 de ani de la obținerea independenței de stat, 34 de ani de libertate și independență, scăpând de sub jugul Rusiei teroriste, dușmanul natural al României și al tuturor țărilor cu care acești invadatori se învecinează.
Succes spre calea europeană și democratică!

Photos from Daniel Predoiu's post 17/06/2025

🇷🇴 🇪🇺Despre leadership si antreprenoriat.
Mulțumesc pentru invitație domnului director Tița Victor și Universitații de Științe Agronomice și Medicină Veterinară!

LIDERII DE MAINE FORMATI ASTAZI 17/06/2025

🇷🇴 🇪🇺Despre leadership si antreprenoriat.
Mulțumesc pentru invitație domnului director Tița Victor și Universitații de Științe Agronomice și Medicină Veterinară!

LIDERII DE MAINE FORMATI ASTAZI Studenții din anul al III - lea ai Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, filiala Slatina, au avut, astăzi, examenul de leadership. Înainte de proba ...

12/06/2025

🇷🇴 Vincere aut mori! ⚔️

19/05/2025

🇷🇴🇪🇺Acum, după ce România a fost salvată de întuneric și mergem pe calea cea bună a democrației și libertăților, după ce orice idee care ar apropia România de Rusia, cel mai mare dușman al nostru, a fost îndepărtată definitiv, românii trebuie să se regăsească și să se unească din nou, indiferent de opțiunea votului.
Cu toții ne iubim țara, fiecare în felul său și în sinea noastră fiecare credem că avem dreptate, dar românii trebuie să-și zâmbească din nou unii altora și să-și dea seama că nemulțumirea profundă și dezamăgirea nu vin din partea vecinului, a colegului de muncă sau din partea celui care muncește în afara țării pentru a asigura un trai mai bun celor de acasă.
Nemulțumirea au generat-o politicienii care și-au întors fața de la poporul român, iar partidele politice ar trebui să se reformeze, să renunțe la incompetenți, la nepotisme, să nu uite ce glonț le-a trecut pe la ureche și mai ales să nu uite niciodată ca în traducere, cuvântul "democrație" înseamnă p**erea poporului.

18/05/2025
18/05/2025

🇷🇴🇷🇴🇪🇺🇪🇺
Nici nu trebuie să vă spun numele, atât este de evidentă diferența dintre cei doi candidați.
Votăm cu cel educat, cu cel cu școală, cu cel care vorbește cursiv 3 limbi străine.
Votăm cu bunul simț, nu cu marlănia.
Votăm cu Europa și cu NATO, cei care ne protejează, care ne-au educat și care ne-au scos țara din noroi.
Votăm cu Vestul super civilizat și tehnologizat, unde ne place tuturor să mergem, niciodată cu Estul tiranic și retrograd.
Votăm cu cei care ne-au băgat în Schengen, nu cu cei cărora le pare rău ca am intrat în Schengen și cărora le p**e democrația și libertatea.
Votăm cu lumina nu cu întunericul.
Mai este un aspect, dar este adresat doar celor care au mai trecut pe la școală:
Votăm cu cei care sunt patrioți, nu naționaliști!
90% dintre cei care folosesc termenul "naționalist" nu știu că NU este similar cu a fi patriot!
A fi patriot este ceva sublim, o îndatorire a fiecăruia, înseamnă dragoste de țară, de dezvoltare, de deschidere către alții și către nou.
Naționalismul este ceva hidos, negativ, o mizerie! Înseamnă izolare, închiderea granițelor, naționalizări, ura față de oricine, față de vecini, față de străini, față de cultura altor popoare, ura față de elite, față de cei educați și cu școli și mai înseamnă ceva, sărăcie, multă sărăcie.
Dacă ai dedus cine este cel pe care trebuie să îl votăm pentru viitorul bun al acestei țări doar citind niște argumente și nu trebuie să îți spun numele lui, știi sigur cu cine să votezi.
Votați luându-vă vălul de pe ochi, votați cu cap!
Votați pentru România, pentru democrație, nu pentru prietenii cu Rusia, dușmanul natural al românilor, acești teroriști ne-au invadat și ne-au jefuit de 13 ori de-a lungul istoriei.

Photos from Daniel Predoiu's post 21/12/2024

🇷🇴 Onorare și susținere a excelenței educaționale!
Sunt profund onorat să fiu parte dintr-un eveniment deosebit care celebrează munca, dedicarea și performanța remarcabilă a elevilor din cadrul Scolii Gimnaziale "Gheorghe Magheru" Caracal, alături de domnul director Iulian Ninel Nicolae și de colectivul profesoral al școlii.
În calitate de sponsor al evenimentului am avut privilegiul de a sprijini și încuraja tinerele talente care demonstrează că perseverența și ambiția sunt ingredientele succesului, alături de Primăria Municipiului Caracal reprezentată de către domnul viceprimar Lari Patran.
Educația este fundamentul unei societăți prospere, iar susținerea tinerilor care excelează în domeniile lor reprezintă o investiție în viitor. Felicitări tuturor premianților, profesorilor și părinților care fac posibilă această reușită!
Continuați să visați măreț, să munciți cu pasiune și să vă urmați idealurile!

14/12/2024

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address

Bucharest