Enjoy Real Life 8
💛 Mișcare & relaxare
💚 Tabere
❤️ Mamă & soție💙❤️
📖 Autoarea “Îmbrățișând viața-Povestea unei regăsiri
🙏 Cred în miracole
Dacă te regăsești în aceste rânduri, cartea mea te așteaptă...."Îmbrățișând viața-Povestea unei regăsiri "💖🙏
Like & follow pentru mai multă inspirație, energie pozitivă și gânduri care ajung la suflet 🙏💖
13/05/2026
Între aceste două poze sunt 30 de ani…
30 de ani de viață, de pași făcuți împreună, de iubire care a crescut odată cu noi.
Atunci eram doi copii…
cu dragoste pură, cu fluturi în stomac, cu vise mari și cu dorințe încă nedescoperite.
Am plecat la drum ținându-ne de mână, cu seninătate în suflet, cu puritate și cu credința că iubirea poate muta munții.
Și viața… n-a fost mereu dreaptă.
Drumul a fost când lin, când serpuit, uneori noroios, cu gropi mai mari sau mai mici.
Au fost și zile grele, și lacrimi, și încercări.
Dar, indiferent de tot, niciodată nu ne-am dat drumul de la mână.
Am rămas unul lângă altul, iar cu fiecare pas ne-am unit tot mai mult…
până când două suflete au învățat să bată ca unul singur.
Iar din iubirea noastră s-a născut cel mai frumos lucru posibil…
copilul nostru🙏♥️
Rodul dragostei noastre, bucata din sufletele noastre unite într-un singur om.
Dovada vie că iubirea adevărată creează ceva etern.
Așa că da… se poate.
Se poate ca după 30 de ani să simți o iubire mai puternică decât la început.
Se poate să te îndrăgostești de aceeași persoană în fiecare zi.
Să iubești tot la omul de lângă tine… exact așa cm este.
Pentru că, într-adevăr, dragostea este cel mai puternic sentiment.
Cea mai puternică armă.
Iar atunci când este adevărată… timpul nu o stinge, ci o face și mai frumoasă, mai binecuvântată și mai puternică♥️🙏❤️
13/05/2026
Suntem mai iubiți și mai ghidați decât credem…
Dacă rezonezi cu aceste rânduri, le găsești în cartea mea- "Îmbrățișând viața-Povestea unei regăsiri "
Follow pentru mai multă inspirație, emoție și energie bună în fiecare zi ✨💖”
Nu sunt perfectă.
Nici cea mai disciplinată.
Sunt puțin din toate…
Am avut zile cu haos, cu „lasă că fac mâine”, cu lipsă de chef, de răbdare sau de timp.
Am amânat pentru că părea greu.
Dar, ușor-ușor, am început să trag de mine.
Iar mișcarea, yoga și liniștea pe care le-am descoperit pe parcurs au devenit mai mult decât un obicei... au devenit starea mea de bine și "meseria" mea😊
Am început să mă regăsesc în ceea ce fac, să iubesc procesul și să împărtășesc mai departe ceea ce am învățat și practicat pe mine.
Așa s-a format o comunitate frumoasă... despre mișcare, echilibru, energie bună și bucuria de a fi mai bine cu tine.
Și, fără să îți dai seama, ceea ce părea greu devine stil de viață. ✨
La clasele mele, la .ro găsești disciplină, motivație, relaxare pentru minte și liniște pentru suflet.🥰🤩
Te aștept cu drag în comunitatea mea! 🤍
Dă-mi un like & follow pentru mai multă inspirație.
Acum câțiva ani am descoperit și pasiunea pentru Pilates.
La început a fost doar o curiozitate, ceva nou ce voiam să încerc pentru mine, dar cu timpul am realizat cât de mult bine îmi face și cât de mult mă regăsesc în acest stil de mișcare și energie.
Așa mi-a venit gândul: „De ce să nu fac și școala de Pilates?” Mi-am dorit să pot oferi mai departe din ceea ce eu am simțit și trăit... acea stare de echilibru, încredere și energie bună.
Să pot inspira și alte femei să încerce ceva diferit, ceva care să le facă să se simtă mai bine în propriul corp și mai conectate cu ele însele.
Și sincer… mi-a plăcut enorm. Mă regăsesc în ceea ce fac, în energia pe care o creez la fiecare antrenament și în bucuria fetelor care pleacă zâmbind și mai încrezătoare.
Pentru mine, Pilates nu înseamnă doar sport, ci o comunitate, o stare de bine și un mod frumos de a avea grijă de noi.
Dacă vrei să încerci și tu, te aștept cu drag în comunitatea mea de femei minunate și la pilates la 🤍💜
Îmi poți da un like și follow pentru mai multă inspirație, energie bună și mișcare făcută cu suflet🙏💖😊
Fiecare suflet are un loc și un sens în planul divin.
Iar atunci când alegem să avem încredere, drumul începe să se lumineze…
Dacă rezonezi cu aceste rânduri, le găsești în cartea mea - "Îmbrățișând viața-Povestea unei regăsiri "
Uneori avem nevoie să plecăm…
ca să ne întoarcem la noi.
3 zile departe de agitație.
În natură.... Cu femei ca noi...
Ne reconectăm.
Cu noi.
Cu liniștea.
Cu ce contează cu adevărat. 💛
04/05/2026
Există ceva greu de explicat în cuvinte…
dar ușor de simțit.
Când femeile se adună într-un spațiu sigur,
se creează magie...
Râsete sincere.
Discuții profunde.
Momente de liniște.
Și acea senzație că... poți fi tu.
Pentru câteva zile, ieșim din agitația zilnică
și ne întoarcem către lucrurile simple:
natură, respirație, conexiune.
Ne ascultăm.
Ne susținem.
Creștem și ne distrăm împreună.
Este o întoarcere către tine. 💛
Dacă simți că ai nevoie de asta…
știi deja răspunsul. ☀️😊🌞
Click here to claim your Sponsored Listing.